Așadar, prin cafenelele României se poartă fumatul la rece. Clar neplăcut. Nu încape vorbă. Și totuși, aparent, civilizator.
Vorba unui mare om al cărui nume nu mi-l amintesc, așa că îmi permit să-l parafrazez: tot ce este interzis are mare căutare, tot ce are mare căutare este consumat în exces, tot ce este consumat în exces se legalizează și apoi, pentru că începe să dăuneze sănătății, se reglementează.
Undeva în lanțul acesta de cauzalitate apar, firește, și grupurile de cercetători și analiștii mondiali.
Dar, rămânând în prozaica lume a nicotinei, vă informez că, pentru cine vrea să mai bea tutun și să scoată fum, în timp ce se află „într-un spaţiu public delimitat de cel puţin doi pereţi”, la Chișinău, fumatul în spaţii publice mai e valabil până pe 31 mai 2016.
Deși legea antifumat a fost adoptată în Parlamentul Republicii Moldova, dacă nu mă înșel, chiar înaintea celei românești, la 29 mai 2015, și a început să producă unele efecte la 18 septembrie 2015, în Republica Moldova nimeni nu pare să simtă drama intrării ei în vigoare.
În Moldova nu am văzut încă texte moralizatoare după modelul: „și eu sunt fumător, dar vreau să zic...”, sau „atunci să se interzică, domn’le, și prezența prafului pe trotuare, că și p-ăla îl inhalăm”.
La Chișinău, abia de la 1 ianuarie 2016 a fost interzisă orice formă de publicitate, directă sau indirectă, inclusiv la radio și televiziune, în ziare, pe internet etc. Însă aceste cerințe nu se aplică materialelor realizate pentru distribuția către producători, importatori și vânzători de tutun și produse din tutun.
Legile sunt date și ele vor fi și aplicate în funcție de respectul oamenilor pentru normă și de eficiența autorităților de a o aplica. Întotdeauna se vor găsi cei care să fenteze o lege și mereu vor fi și cei care să exagereze aplicarea ei. Tot ce pot să bănuiesc este că narghileaua, populară la Chișinău, va trece Prutul, spre București, din necesități evidente. Cum ar fi să vezi cluburile de fițe din București pline de furtune cu aburi din care sorb petrecăreții?!
Sigur că durerea maximă pentru consumatorii de tutun va veni la sfârșitul lunii mai. Românii fumători știu deja de ce. Moldovenii nefumători nu știu încă în ce mod se vor bucura.
Dar, cum spuneam, în Moldova încă nu se manifestă vreo isterie generală, oamenii nu se împart în pro și contra, nu își pun un milion de întrebări, nici pe Facebook, nici pe varianta rusească Odnoklassniki. Or ști fumătorii moldoveni ceva. Poate că știu, de pildă, că tradiția narghilelei, mult mai răspândită la Chişinău decât la București, va permite un debușeu. Și cu toate astea, mă îndoiesc că din narghilea tragi în piept sănătate curată.
În Chișinău, foarte multe pub-uri, restaurante și chiar cluburi dețin narghilele. Nu e un lucru deloc bizar, ba chiar des întâlnit, să vezi, patru-cinci fete, care ies împreună la o șampanie și o narghilea. Nu e ciudat să vezi doi îndrăgostiți, pufăind pe rând dintr-o narghilea. E chiar un fel de fiță, pentru că prețurile sunt și ele, în funcție de local, pe măsură. Nu e deloc neobișnuit să găsești narghilele în restaurante cu specific japonez, italienesc, moldovenesc, georgian etc. Nu se strică eticheta dacă duci la gură o bucată de sushi și apoi muștucul plin de fum (mă rog, îi vor spune abur), cu aromă tare de fructe.
Dar înțeleg că și la noi, și la ei, dacă sub jarul aferent nu e tutun, ci doar vreo substanță chimică, plină de miros natural, bine îmbibată cu abur, n-o să conteze că îți intră în haine la fel ca mirosul de sarmale, pentru că nici acest miros și poate, nici cel de la narghilea, nu dăunează grav sănătății celor din jur.
Dar cum ar fi Moldova urbană fără narghilele în localuri?
Îmi și imaginam la Chișinău cârduri de fete frumoase adunate în fața ușilor localurilor, zgribulite, în jurul unei narghilele, interzise în interior. Cum să mai meargă karaoke-le fără un pic de fum/abur cu arome, plutind peste notele muzicale. Ei bine, nu, nu se va întâmpla, narghileaua va face minuni pentru cei care vor să amestece două vicii deodată: fumatul (fie el și la abur) + alcoolul.
Și cred că și consumul de tutun în anumite localuri, ca și achiziția de țigări noaptea (aceasta e doar în legea moldovenească) vor fi eliminate mai greu în Republica Moldova decât se va reuși în România. Poate de aceea, o a doua explicație a liniștii pe online-ul moldovenesc, cu privire la deadline-ul din luna mai, ar putea fi și experiența cu o altă lege.
În martie 2012, a intrat în vigoare o lege care interzicea comercializarea produselor alcoolice din magazinele alimentare pe parcursul nopții, între orele 22:00 și 09:00 dimineața. Acum, legea antifumat moldovenească va interzice și vânzarea de țigări în aceleași locuri, între 22:00 și 8:00.
Legea moldovenească privind comercializarea alcoolului prevede că, după ora 22:00, marketul, mic, mare, de orice mărime, nu are voie să mai vândă, orice fel de tărie, lichioruri, dar poate revărsa peste doritorii de alcool tone de bere de toate felurile. Nu sunt foarte lămurit dacă, între timp, s-a dat dezlegare și la șampanie și vin, pe timp de noapte, căci market-uri unde ele se vând la liber și după 22:00 există.
E clar însă că în practica curentă, numai unele market-uri respectă regula, așa că nu moare moldoveanul de sete, seara, doar caută un pic mai mult un market mai mic, non-stop, care și-a dezactivat din casele de marcat această regulă.
Ba încă am auzit și o bârfă, recunosc că n-am văzut live asta. Umblă vorba că ăi mai vicioși îi roagă pe chelnerii dornici de un „tips” mai mare să pună, în amestec cu apa din bolul narghilelei, bere, sau orice alt tip de alcool. Și uite așa ți se urcă direct la cap. Fumatul se îmbină cu alcoolul într-un mod artizanal, asemeni unei bombe bahice, greu de reglementat de vânătorii de vicii dăunătoare sănătății.
Adevărul este că n-am ce încheiere să dau acestui text, pentru că faptele sunt consumate și în România, și în Republica Moldova, precum ai arde o țigară. Legile sunt date și ele vor fi și aplicate în funcție de respectul oamenilor pentru normă și de eficiența autorităților de a o aplica. Întotdeauna se vor găsi cei care să fenteze o lege și mereu vor fi și cei care să exagereze aplicarea ei. Tot ce pot să bănuiesc este că narghileaua, populară la Chișinău, va trece Prutul, spre București, din necesități evidente. Cum ar fi să vezi cluburile de fițe din București pline de furtune cu aburi din care sorb petrecăreții ?! Și Doamne, oare ce vor pune în ele ?! Altfel, pentru cei mai împătimiți, dar nu așa de mondeni, e vremea ceaiurilor dansante, acasă pe la prieteni. Pentru mondenii de Dorobanți, ceaiul dansant pe trotuar, cu narghileaua din dotare, rămâne o variantă.
Închei însă cu un regret, apropo de exagerări. Mă gândesc la Victor Rebengiuc și rolul frumos pe care îl face zilele acestea, la Teatrul Național din București, în piesa „Toți fiii mei”, a lui Arthur Miller. Văzându-l cum trage din țigara de foi pe scenă (asta era înainte de intrarea în vigoare a legii antifumat, nu știu ce soluție regizorală au ales ulterior), mi-am amintit, firește, de felul în care fuma și pe vremuri în filmul lui Stere Gulea. Or, în artă, e trist și necredibil să le înlocuiești lui Joe Keller (personajul din piesă), sau lui Ilie Moromete țigara din foi de tutun cu o narghilea, sau cu o țigară cu aburi. Cum ar mai suna replica lui Traian Pisică, din Moromeții, „Sfârfâlică, lu-te-ar dracii, na la tata din țigare!” dacă înlocuiești țigara cu țigara electronică sau cu narghileaua?!
Fumul împrăștiat de Rebengiuc sigur n-a dăunat grav sănătății societății. În orice caz, el nu a aburit pe nimeni.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.