Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Și, până la urmă, e despre cât de mult iubim

Iubire Profimedia

Foto: Profimedia

Iubirea ne locuiește pe fiecare dintre noi. Și pe cei dintr-o baricadă, și pe cei din cealaltă. Toți căutăm, în felul nostru și cu instrumentele noastre, lumina și căldura. Toți suntem făcuți din aceeași rază de speranță și din același sentiment care a unit, la un moment dat, doi oameni în același loc într-o singură bătaie de inimă. 

Iubirea e mereu în tot ceea ce facem. Chiar dacă nu ne dăm seama. Chiar dacă nu știm s-o exprimăm. Chiar dacă îi folosim greșit valențele. O căutăm în tot și în toate. Fie pentru că avem nevoie de ea pentru noi sau o simțim pentru alții.

O bună prietenă îmi spune adesea că marea fericire a omului e să iubească, nu să fie iubit. Și, de fapt, are dreptate. Căci iubirea iartă tot, uită tot, trece peste tot, înțelege tot și te face vulnerabil, oferindu-ți astfel o putere atât de mare, încât rareori o pricepi pe deplin. Căci ea nu seamănă cu gloria socială sau cu influența politică sau cu greutatea banului. N-are nimic in comun cu toate astea. Iubirea e o altfel de putere. Una care crede orice și iartă orice. Una care speră orice și poate orice. 

De asta, poate dintre toate lucrurile pe care ni le-am putea dori în viața noastră pe acest pământ, cel mai important ar fi să iubim. Dacă suntem și noi iubiți, cu atât mai bine. Dar chiar și dacă nu suntem, să ne protejăm iubirea noastră. Să nu devenim frustrați că nu primim ce ne dorim! Să nu devenim răi pentru că n-am obținut binele la care visăm. Ci să iubim așa, pur și simplu. Să fim puternici în felul nostru. Iubind oricât și oricum. Ca să fim cu adevărat puternici. Căci nu există forță mai mare în Univers decât iubirea.

Și, dacă există o logică a tuturor lucrurilor, ea tot de la iubire începe și ar fi bine ca tot cu iubire să se încheie. De altfel, esența a tot ceea ce a făcut Iisus pe pământ a fost iubirea. Și e lecția pe care El a vrut ca noi s-o învățăm. Și s-o ținem minte. Astfel că, peste milenii, să nu ne facem rău unii altora. Să nu ne rănim unii pe alții. Să nu ne judecăm pentru opinii diferite. Să nu ne detestăm pentru credințe distincte. Ci să ne iubim. Așa cum suntem noi. Departe de a fi perfecți și adesea plini de răni care încă dor. Să ne iubim pur și simplu.

Știind că, dacă există o rețetă eficientă care să ne facă bine la loc, atunci aceea conține, cu siguranță, o mare doză de iubire. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Hristos a înviat!
    Felicitări pentru acest text de suflet.
    • Like 3


Îți recomandăm

george simion - profimedia

Mă uit la președintele țării, care pare că s-a prăbușit sub presiunile interne și externe. După moțiunea împotriva dlui Bolojan, ne-a asigurat că vom avea un guvern pro-occidental. Dl Bolojan însă a arătat că nu e de joacă — prin excluderea combinației PNL-PSD și-a demonstrat integritatea, dar a dus și țara într-un impas politic total. Iar faptul că dl președinte s-a refugiat în varianta unui premier tehnocrat arată mai degrabă lipsa unei soluții reale. Nu rezolvăm nimic cu un premier tehnocrat. Țara rămâne profund dezbinată, iar vântul schimbării adus de dl Bolojan s-ar sufoca rapid în discursurile unor tehnocrați anonimi și fără forță politică.

Citește mai mult

FOMO 2026: cinci zile de conversații între antreprenori, freelancers și lideri de business

Între 20 și 24 mai 2026, antreprenori, freelanceri și angajați din toate domeniile se întâlnesc la București pentru FOMO - The Festival of Modern Owners. O conferință cu vibe de festival care aduce împreună, timp de cinci zile, sute de fondatori, experți și creatori pe 13 scene răspândite în locații importante ale orașului, cu 7 speakeri internaționali și zeci de experți locali.

Citește mai mult