În sfârșit, după luni de zile în care am zăcut mohorât, Simona mă face să sar din nou de pe scaun. De la Cincinnati și Toronto, acel „Al doilea joc” defensiv-agresiv, care a dus-o în cele două finale, se pierduse pe undeva, prin afara terenului.
Cu Makarova, stângacea prădătoare, știam că dacă nu vine cu al doilea joc, cu planul B, despre care am tot scris până la a mi se apleca, o să fie jale.
Și Simona a schimbat! N-a mai trimis mingi de așteptare în jurul centrului terenului, sperând ca rusoaica să riște și să greșească, a atacat ea prima, n-a lăsat să-i scape nicio ocazie, credeți-mă, niciuna, de a lovi tare, în unghi, aproape de linii. Mai toate greșelile Simonei, trecute la rubrica „neforțate”, au fost greșeli active, dinamice, ratări la limită.
Și serviciul! A servit cu mână sigură, cu procentaj ridicat pe primul, lungime și efect suficiente pe al doilea, pentru ca Makarova să nu poată returna aspru. Când, condusă cu 6-2 și 2-0, rusoaica a avut o zvâcnire, reușind 4 lovituri câștigătoare și făcând break, n-am văzut nici urmă de panică la Simo. A continuat la fel, netulburată, dându-mi acea prețioasă senzație că știe ce are de făcut, că nu mai joacă la ce vine de dincolo de plasă.
Ilustrări perfecte ale schimbării de mental creative, ofensive, au fost punctele cu care a câștigat primul set și pe cel de-al doilea. Scurtă pusă cu dreapta inversă, bine ascunsă, când și eu mă așteptam să dea tare, urmărită imediat la fileu și preluare din aer, cu volé clasic în cros, a contrascurtei Makarovei – asta e o Simo nouă! Iar mingea de meci a închis-o cu un rever cros ascuțit și apăsat brici, parcă spunându-i Ekaterinei, căreia, să recunoaștem, i-a lipsit înverșunarea în joc de altădată: „Eu te bat, n-am nevoie să pierzi tu!”.
La 6-2 și 5-4, când primea pentru meci, l-a chemat la bancă pe Darren Cahill – nu când s-ar fi aflat în dificultate, ci când era aproape de victorie, ceea ce mi se pare un gest cât se poate de înțelept. Ce i-a spus Darren nu vă mai reproduc – a fost, ca întotdeauna, perfect – , mai importantă este atitudinea cu care Simona l-a ascultat: relaxată și atentă în același timp, absorbindu-i pur și simplu fiecare cuvânt, parcă vedeam un dublu mixt bine sudat, gata să intre pe teren!
Nu mă mai tem de niciuna dintre adversarele Simonei, nici chiar de Serena. Nu mă supăr dacă pierde la mare luptă (în clipa de față nu poate pierde altfel), pentru că tenisul pe care îl joacă acum are, și asta e cel mai important, viitor!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
