Mă număr printre acei ultimi romantici capabili să creadă că o înfrângere poate fi frumoasă, după cum o victorie poate fi urâtă.
Meciul cu Cibulková se îndrepta cât se poate de limpede spre un final în două seturi scurte. Afectată de probleme cu genunchiul stâng, Simona alerga la 60-70 % din ce poate. Și dinamica serviciului suferea, piciorul stâng fiind cel mai solicitat la flexare și împingere. Iar în față avea o Dominika atomică, jucând pe totul sau nimic și intrată în ceea ce se cheamă „zonă”, stare în care îți reușește tot ce încerci.
Silită la o apărare aproape continuă, Simona a făcut un set 2 frizând supranaturalul. S-a aruncat, literalmente, trăgând stângul după ea, în recuperări la care urlam fără să înțeleg cum a fost posibil. A fugit după toate scurtele, strâmbându-se de durere la frânare. Și-a inventat un serviciu mai mult din braț, cu care a reușit să facă față retururilor sălbatice ale Dominikăi.
Fiecare punct părea să fie ultimul în care Simona mai contează, tăvălugul blond urmând s-o zdrobească. Și totuși, ca un soldat luptând la baionetă când nu mai are muniție, a împins-o pe Cibulková până la 4-5 în tie-break. Cu o dreaptă formidabilă în cros, și-a scos adversara din teren dincolo de culoarul de dublu. Slovaca a ridicat o lumânare disperată care a căzut pe tușa de fund, sărind rău și împiedicând-o pe Simona să lovească clar. Un centimetru, doi, atât i-a lipsit lui Simo să facă 6-4 și să aibă două mingi de set. Pe care, dacă-l câștiga, păstra șanse de calificare.
Voi pune această înfrângere din Turneul Campioanelor 2016 în colecția mea de victorii memorabile ale Simonei Halep. Iar pentru toți haterii care vor sări s-o calce în picioare și pe acest site, spun doar atât: Mulțumesc, Simona! A fost o onoare să scriu despre cum ai luptat.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
