Este supraimpozitarea muncii în România un mit?

 Foto: Getty Images

Recent au fost publicate două studii despre impozitarea persoanelor fizice. Unul prezintă impozitarea veniturilor personale în România, incluzând veniturile salariale, și propuneri de reformă, iar celălalt este raportul anual al OCDE despre impozitarea veniturilor salariale în cele 38 de state membre. În România, veniturile salariale au cea mai mare sarcină fiscală dintre veniturile personale, creând astfel stimulente în a masca veniturile din muncă în alte forme. 

În primul studiu menționat efectuat de către The Tax Institute, este subliniat faptul că sarcina fiscală nu depinde de mărimea venitului, ci de forma juridică sub care acesta este structurat. Astfel încât, pentru același venit, dar sub o altă formă juridică, se poate ajunge la o sarcină fiscală de 7 ori mai mare. Sarcina fiscală este calculată ca suma dintre impozit pe venit, contribuția la pensie și contribuția la sănătate. Studiul atrage atenția și asupra fragmentării foarte mare a regimurilor, arbitraj între forme juridice, scutiri și excepții acordate fără evaluare de impact și retragere fără o perioadă de tranziție, instabilitate legislativă cu un număr foarte mare de modificări legislative, dar și a importanței în veniturile bugetare a impozitului reținut la sursă, precum și a contribuției la sănătate și la pensie din venituri salariale. Printre propunerile de reformă, care includ și veniturile salariale, se numără: cota unică de 16% pentru toate tipurile de venit, plafonarea bazei de calcul a contribuției la pensie pe suma veniturilor din muncă (venituri din salarii, din activități independente, din cedare drepturi de proprietate intelectuală și din contracte sportive), cu excepția contribuției la Pilon II; plafonarea bazei de calcul a contribuției la sănătate pe suma tuturor veniturilor, atât salariale, cât și a celorlalte venituri; scăderea cotelor de contribuții sociale; creșterea deducerilor personale pentru salariile mici si foarte mici, prin scăderea din baza de calcul a contribuției la sănătate, nu numai a impozitului pe venit. Aceste modificări ar trebui efectuate în corelație cu modificările propuse și la alte tipuri de venituri.

Compararea impozitării muncii în România cu cea din alte state depinde de mai mulți factori cum ar fi: nivelul salariului (statele membre UE cu câteva excepții, au implementat impozitarea progresivă), persoane în întreținere, statut matrimonial, dacă în modul de calcul se iau în considerare contribuții sociale datorate de angajat și/ sau angajator sau plafonarea acestor contribuții, beneficii în bani primite de la stat de angajați cum ar fi cele primite de angajații părinți sau plăți obligatorii către alte entități private cum ar fi fondurile administrate privat.

În studiul OCDE despre impozitarea muncii, sarcina fiscală se calculează ca diferență dintre costurile muncii pentru angajator și plata primită de angajat. Indicatorul este calculat ca suma impozitului pe venit, a contribuțiilor sociale datorate de angajat si angajator și alte taxe salariale, minus beneficii în bani primite de angajații, ca procent din costul muncii. OCDE calculează sarcina fiscală pentru mai multe tipuri de gospodării. Pentru a elimina diferențele în funcție de gospodărie, nivelul venitului, statut matrimonial, beneficii în bani primite de părinți, am luat în considerare impozitarea muncii pentru un salariat singur, care câștigă salariul mediu în statul în care lucrează. În calcul nu sunt incluse plăți obligatorii către alte entități private (ex. fonduri de pensii private, companii de asigurări medicale private, agenții).

Cele mai mari sarcini fiscale în statele membre OCDE, la care România e în curs de aderare, pentru un salariat singur cu salariul mediu pentru anul 2025 au fost înregistrate în următoarele state: Belgia (52.5%), Germania (49.3%), Franța (47.2%), Austria (47.1%), Italia (45.8%), Slovenia (45.3%), Slovacia (42.7%), Estonia (42.6%), Finlanda (42.5%) și Spania (41.4%). Din 38 de state, cele 10 state cu cea mai mare impozitare a muncii sunt toate state membre UE. În comparație, niciuna dintre cele 10 țări OCDE cu cea mai mică impozitare a muncii nu e stat membru UE. Astfel încât, impozitarea muncii în state membre UE, în comparație cu alte state dezvoltate, este mare.

România încă nu este stat membru OCDE, astfel încât nu a fost inclusă în studiul OCDE din acest an. Pentru venituri salariale, în România, se datorează următoarele: impozit pe venit de 10%, contribuția la pensie datorată de angajat de 25% (dintre care 4,75% Pilon II, contribuție la un fond de pensii administrate privat), contribuția la sănătate datorată de angajat de 10% și contribuția asiguratorie de muncă datorată de angajator de 2,25%. Astfel, sarcina fiscală pentru venituri salariale în România pentru un venit salarial mediu, conform informațiilor furnizate de INS pentru decembrie 2025, este 42,78%. Fără a lua în considerare contribuția la Pilonul 2, procentul costului muncii, conform modelului OCDE, este 38,14% (locul 20 din 38 in clasament). Media sarcinii fiscale a OCDE în 2025 este 35,1% din costurile muncii. Iar media pentru contribuțiile sociale datorate de angajat ca procent din venituri brute este 9,6%, în timp ce în România contribuțiile sociale datorate de angajat depășesc 30%.

Odată cu creșterea digitalizării administrației fiscale din România este importantă echitatea și neutralitatea în impozitarea veniturilor personale, luând in considerare legislația discreționară și în perpetuă schimbare din ultimii ani.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp