sursa foto: Inquam Photos
Trăim un timp în care lumea pare că se clatină sub greutatea propriilor sale contradicții. Un timp în care războiul a revenit în Europa, în care vocile urii se aud mai tare decât vocile solidarității, în care frica devine uneori mai convingătoare decât speranța. Tocmai în astfel de momente se vede cine suntem cu adevărat. Pentru că vremurile grele scot la suprafață și adevăratele noastre caractere...
Războiul din Ucraina ne-a arătat, cu o brutalitate pe care nu o credeam posibilă în secolul XXI, că drepturile omului nu sunt un dat și că orice drept câștigat trebuie întreținut și apărat. Și că ele, drepturile consfințite prin reguli care sunt respectate, sunt cele care ne ajută să rămânem ancorați în valorile frumoase ale umanității. În același timp, vedem cum, în multe colțuri ale lumii – inclusiv în societăți considerate cândva modele – discursurile suveranist izolaționiste câștigă teren. Vedem cum se ridică ziduri – chiar fizice, cum se rup alianțe care păreau extrem de solide și cum se inventează dușmani. Vedem cum „noi” și „ei” devin arme politice, și, poate cel mai periculos, vedem cum drepturile omului sunt prezentate ca o slăbiciune a societăților moderne.
Dar eu cred altceva. Cred că drepturile omului sunt singura noastră ancoră, într-o lume care se schimbă prea repede, și o busolă care ne arată direcția atunci când totul pare să se rătăcească. Și cred că, dacă renunțăm la ele, renunțăm la noi înșine.
Ca sociolog, ca activist, ca om care a lucrat toată viața mea profesională cu comunități vulnerabile, am învățat un lucru simplu: că nu putem cere drepturi pentru unii și tăcere pentru alții. Adică, mai simplu spus, că nu putem apăra libertatea doar când ne convine.
Astăzi, mai mult decât oricând, avem nevoie de lideri care să nu se teamă să apere principiile democratice care ne-au oferit cea mai bună perioadă din istoria modernă. Avem nevoie de instituții care să nu uite că sunt în slujba oamenilor și de comunități care să nu lase pe nimeni în urmă. Și, mai ales, avem nevoie de fiecare dintre noi. Pentru că drepturile omului nu mai sunt apărate doar de tratate internaționale, cum credeam până de curând, ci, pentru a continua să fie respectate, au nevoie sa fie susținute de fiecare dintre noi.
Viitorul lumilor noastre, și mai ales al copiilor noștri, depinde și de alegerile noastre. În curajul nostru de a vedea în celălalt ceea ce ne poate uni. Și dacă vom reuși să facem asta, atunci, indiferent cât de tulburi sunt vremurile, vom putea spune cu toată convingerea: nu am renunțat la ceea ce ne face oameni.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Maistore, păi ce-ai făcut Bobiță? Matale ești jurnalist onest sau trompetă și sforar al Sistemului? Cred că varianta a doua e mai aproape de adevăr. Cum adică l-ai sunat pe Crin Antonescu și ai insistat să-l susțină pe Mucușor? Și cum de îl faci în toate felurile pe Antonescu fiindcă a fost demn și s-a delimitat de ceea ce începea să înțeleagă că e o făcătură electorală? Și că el a fost mai degrabă un iepuraș pentru Mucușor - adevăratul Ales al Sistemului? Singura pată asupra lui Antonescu e că inițial, deși știa prea bine că și el candidează pentru tabăra Sistemului ocult, a acceptat acest compromis, simțind că are multe șanse de a câștiga. Dar probabil a crezut că dacă iese președinte va reuși să aibă o marjă de mișcare prin care se poate distanța oarecum de Sistem. Și cred că așa ar fi fost, fiindcă Antonescu e un tip totuși de bună credință. Nu-mi imaginez că ar fi fost un mizerabil ca președinte. Dimpotrivă. Sincer, Antonescu ar fi fost o variantă muuuuult, muuuuult mai bună decât neisprăvitul de Mucușor, chiar dacă venea tot din tabăra Sistemului. El ar fi fost, în opinia mea, răul cel mai mic venit din tabăra Sistemului, iar Mucușor e răul CEL MARE. Desigur, varianta ideală ar fi fost Georgescu, apoi Simion, ca oameni venind din tabăra corectă și benefică, dar dacă ar fi ieșit Antonescu m-aș fi împăcat totuși și cu el. Însă cu Mucușor.... NU. Faptul că pentru turul 2 Antonescu nu a vrut să fie de partea nimănui, deci nici de partea lui Muc cel Mic și caraghios, a fost un lucru bun, cu siguranță. Mai ales că s-a simțit, cel mai probabil, trădat și luat de fraier. Așa e când te încrezi prea mult în Sistem. Dar revenind la articolul CTP-ului..... RUȘINE, maistore!
Deci asta-i, când vom avea conducători, ei la rândul lor educați și culți atunci le vom avea și pe celelalte.
La bună vedere!