Draga mea copilă, să fii curajoasă, să fii bună, să fii tu. A fi tatăl tău este cea mai frumoasă identitate pe care am avut-o vreodată

Gelu Duminica si fiica / arhiva personala

sursa foto: arhiva personala

Dragă mea copilă,

Există o vorbă veche care spune că „omul deștept învață din greșelile altuia”. Oamenii, în general, învață mai ales din propriile lor căderi și pentru că, în exagerata ancorare în noi înșine, așa suntem construiți: să simțim pe pielea noastră, să ne lovim de ziduri, să ne ridicăm, să ne întrebăm „de ce?”, să ne schimbăm și să mergem mai departe. Dar dacă există ceva ce mi-aș dori pentru tine, este să nu fii nevoită să repeți toate greșelile mele. Să poți lua din ele ceea ce îți este util, fără să treci prin durerea care le-a însoțit.

Așa că îți scriu aceste gânduri ca o mică confesiune despre mine, despre drumul meu, despre ce am învățat și despre ce sper să-ți fie de folos în anii care urmează:

Mult timp am trăit cu impresia că trebuie să demonstrez ceva: că sunt suficient, că merit, că pot. Așa am ajuns să alerg, să construiesc, să muncesc și să mă agit, crezând că împlinirea vine din ceea ce gândesc cei din jur despre mine. Greșeala mea a fost că am confundat validarea socială cu liniștea interioară și că din cauza angoaselor mele am făcut foarte mulți oameni dragi să sufere. Tu, șoricel, sper să înveți mai devreme decât mine că valoarea ta reală nu depinde mai deloc de ”gura lumii” ci ce cei puțini, Doamne ajută - cât mai mulți, care cred în tine mai ales atunci când tu însăți n-o mai faci.

Am tăcut de multe ori când ar fi trebuit să vorbesc. Am evitat conflicte, am ascuns emoții, am lăsat lucruri nespuse crezând că totul se va rezolva de la sine. Așa am învățat în copilărie: că tăcerea ”rupe sufletul în om” și ea „ține pacea”. Am aflat destul de târziu că pacea nu are deloc legătură cu tăcerea, ba chiar de cele mai multe ori se transformă într-o distanță și mai mare. Așa că eu sper ca tu să înveți să spui ce simți și să nu-ți fie teamă de propriile emoții. Și să înțelegi că singura cale de-a avea pace, cu tine și cei din jurul tău, este să găsești calea în care fiecare, și toți împreună, pot fi, în cea mai mare măsură, ei înșisi. Iar pentru a ajunge acolo, tu trebuie să vorbești, să auzi și să ajustezi. Pentru că dacă tu insăți n-o vei face, nu vei putea cere asta celor de lângă tine.

Am pierdut oameni buni pentru că nu am știut să-i țin aproape. Asta se întâmplă când nu te cunoști suficient, când nu știi ce meriți, când confunzi atașamentul cu iubirea și orgoliul cu puterea. Relațiile noastre sunt influențate de modelele pe care le-am văzut în copilărie și eu am repetat multe dintre ele fără să-mi dau seama. Mă bucur să cred că tu vei avea altfel de modele, dar sper, chiar și așa, să ai și curajul de a pune totul sub semnul întrebării.

Am fost prea mândru când nu trebuia și multă vreme am crezut că a recunoaște o greșeală înseamnă ”a pierde” o luptă cu un dușman imaginar. Destul de târziu în viață am învățat că oamenii maturi nu pierd nimic atunci când își asumă. Ba chiar din contră, câștigă respect, claritate și libertatea de a corecta. Sper ca tu să înveți că a spune „am greșit”, făcând tot ceea ce poți pentru a îndrepta ce e de îndreptat, este, poate, una dintre cele mai frumoase forme de putere.

Mult timp am trăit cu frica de a nu fi destul: destul de bun, destul de pregătit, destul de puternic. Frica aceasta m-a făcut uneori să aleg drumuri greșite sau să rămân prea mult în locuri care nu-mi făceau bine. Tu, copila mea, să nu uiți niciodată: dacă tu nu crezi în tine, nu avea pretenția s-o facă cei din jurul tău. Și nu, nu trebuie să demonstrezi nimic nimănui! Tot ce ai de făcut este să fii cea mai bună versiune a ta, respectându-te și respectând pe cei ce contează pentru sufletul tău.

Poate cea mai mare greșeală a mea a fost că am crezut că iubirea vine de la sine. Că dacă simți, e suficient. Dar iubirea este mult mai mult decât o emoție: e o tonă de muncă, răbdare, înțelegere – primită și oferită, și, mai presus de toate, limite și respect. Din păcate, asta am învățat cel mai târziu. Și tu vei învăța în ritmul tău dar sper să înțelegi cât mai repede că iubirea adevărată este doar aceea în care simți că poți crește odată cu cel pe care-l iubești. Și invers. Pentru că a iubi, fără a fi iubit, nu e iubire.

De când ai venit tu, am înțeles altfel toate greșelile mele. Și am făcut asta cu recunoștință și melancolie, conștientizând faptul că am fost un norocos să le pot face. Pentru că ele m-au adus aici, la omul care este astăzi tatăl tău. Iar a fi tatăl tău este, de departe, cea mai frumoasă identitate pe care am avut-o vreodată.

Îmi doresc să fii liberă. Să fii curajoasă. Să fii bună. Să fii dreaptă. Să fii blândă cu tine. Să fii atentă la ceilalți. Să fii atentă la tine. Să nu repeți greșelile mele. Să nu-ți fie teamă să faci altele. Să înveți. Să crești. Să iubești. Să fii tu.

Iar eu, cât voi trăi, voi fi în jurul tău să te sprijin, să te ascult, să te încurajez și să te iubesc cum știu eu mai bine.

Pup sufletul tău,

Tati