„Apuripu-ripu / a murit Dumitru”. Războiul ne-a distrus familia, însă povestea nu s-a oprit acolo

sursa foto: Profimedia

„Apuripu-ripu / a murit Dumitru / pe-o scândură lată / cu sula sculată.”

Era doar unul dintre cântecele pe care tatăl meu le fredona în timp ce dansa, spre amuzamentul trecătorilor, atunci când era copil. O formă de cerșit mai blândă, care astăzi s-ar numi, poate, crowdfunding prin entertainment. Rezultatul era același: la cinci ani, câștiga câțiva bani care ajutau familia să supraviețuiască.

Moartea tatălui său, imediat după ce s-a întors rănit de pe frontul de est, combinată cu instinctul de supraviețuire ascuțit în anii deportării în Transnistria, făcuse ca ceea ce mai rămăsese din familia lui să fie dispusă să valorifice orice resursă, oricât de marginală. Nu mai știau ce e „rușinea” și nici nu-i mai interesa ce spune lumea. Cei doi ani petrecuți în iadul de la Bug îi transformaseră în umbre ale oamenilor care fuseseră odată.

Înainte de război fuseseră o familie mândră. Bunicul făcea afaceri cu porci cu un patron din București, proprietar al unei fabrici de mezeluri, și livra periodic sute de animale către abatorul acestuia. În plus, meșteșugul de fierar, pe care îl ridicase la rang de artă, îl făcuse cunoscut în zonă, iar comenzile îi asigurau un venit considerabil. Cumpărase o casă mare, pe strada Poșta Veche, iar jumătate dintre cele 24 de camere erau închiriate. Își trimisese toți cei șapte copii la școală, să învețe carte.

După ce a fost înrolat pe front, o parte din familie a fost deportată „din greșeală”, jandarmii confundând două familii Duminică. Gurile rele spuneau că cei care râvneau la afacerile bunicului plătiseră bine ca ai mei să dispară din Galați. Într-o dimineață, jandarmii au venit, i-au ridicat și i-au dus, confiscând întreaga avere. Au urmat doi ani de iad, din care s-au întors doar câțiva. Bucuria vieții de dinainte nu s-a mai întors niciodată.

Tata avea doar cinci ani când a rămas orfan de tată. Fără casă, au locuit o vreme în grajdul unde unchiul lor ținea caii. Bunica muncea cu ziua, „la cocoane”, încercând să-și țină cei șapte copii în viață. Asigurarea hranei era cea mai mare provocare. Toți au renunțat la școală, mai puțin cel mic — tata. El a iubit caii toată viața.

Sărbătorile de iarnă erau, poate, singura perioadă mai veselă. „Colindatul” devenise o meserie. Mergeau prin târg, dansau „apuripu-ripu”, bunica ajuta la curățenie prin case, și împreună reușeau să strângă câțiva bănuți ca să treacă peste iarnă. Nu mai zâmbeau și uitaseră ce înseamnă să te bucuri de colinde. Colindul devenise un instrument de muncă, o performanță necesară, fără tresărire și fără suflet. Era doar un job.

La 14 ani, când bunica s-a dus și ea după bunicul, tata a renunțat la școală. Un vecin l-a ajutat să se angajeze la forjă, unde, până să poată lucra efectiv în turnătorie, aducea apă muncitorilor. Nu a mai cântat colinde și nici „apuripu-ripu”. Doar încerca să răzbată în viață.

Când noi, copiii lui, am crescut, ne lua în fiecare an de sărbători și mergeam să-și ureze familia. Petreceam câteva ore pe la neamuri cântând colinde, iar el se întorcea acasă puțin cherchelit, dar cu un zâmbet care îi acoperea toată fața. Frații lui ne așteptau cu chiote și bucurie. Ieșeau în curte, cântau cu noi, și toată gospodăria se transforma într-un cor uriaș. Ne cântam unii altora, pentru că nu mai era nimeni care doar să asculte — toți erau și gazde, și colindători.

„Plata” era bucuria, râsetele, îmbrățișările și sentimentul că familia e aproape. Pentru tata, faptul că era înconjurat de cei patru băieți ai lui era cea mai mare mândrie. Reușise cu noi ceea ce și tatăl lui își dorise pentru copiii săi: să ne crească drepți, mândri, cu principii, să ne dea la școală și să ne facă OAMENI.

Parte din poveste o găsiți o găsiți în ”Primăvara la Bug”, o alta în intro-ul (și, mai ales, epilogul) din ”Dacă nu stai cuminte, vine țiganul și te fură”, ambele cărți editate în 2025 de Hyperliteratura. Poate va veni vremea ca întreaga poveste să se așeze sfios între paginile unei alte cărți...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp