Foto: George Călin/Inquam Photos
La trei ani de la Colectiv, opțiunile pentru tratarea marilor arși erau două. Mari și late.
1) stai cu pixul în mână, faci calcule și vezi dacă merită să construiești o secție medicală dotată cu tot ce trebuie, dar mai ales cu personal calificat, aici, în țară. Ar trebui să faci câteva în orașele mari.
2) dacă cifrele te sperie și ieși mai bine legând protocoale cu centre din străinătate, alegi calea asta, dar trebuie să te asiguri că are cine să acorde primele îngrijiri până la transfer, tot la standarde înalte, cu risc minim de „cadorisire” cu nu știu câte bacterii și așa mai departe.
Din octombrie 2015 au trecut trei ani. Punctul 1 n-a fost făcut, iar punctul 2 a fost luat în calcul de curând, după tragedia cu tânărul de la Piatra-Neamț. Vă aduc aminte că spitalul din Belgia nu voia să primească pacientul pentru că statul nu plătise (până acum) alte două cazuri! Birocrațiile astea costă vieți, vedeți prea bine.
Punctul 2 n-a fost îmbrățișat prin excluderea punctului 1, însă, ci-mi permit să spun că din disperare. E o altă „cârpeală”. Poate credeți că utilizez termeni prea duri, dar realitatea merită o asemenea exprimare.
Tânărul de la Piatra-Neamț a murit.
Trei ani de la Colectiv.
Numai cârpeli.
Ne trezim și noi vreodată?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.