Am mers să aflu cum să trăiesc mai mult. Nu căutam secretul longevității, ci moduri în care să înțeleg mai bine cum funcționează corpul meu și cum pot să îi valorific la maximum resursele. Iar respirația e una dintre cele mai importante și mai la îndemână resurse, de ale cărei beneficii nu suntem prea conștienți.

La finalul săptămânii trecute, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a publicat în cadrul procesului de transparență legislativă un proiect de ordin care modifică normele tehnice pentru programele naționale de sănătate. Documentul introduce o formulă de calcul care ar trebui să se aplice la nivel de județ, pentru a stabili dacă spitalele publice au o „capacitate depășită”- numai în acest caz urmând a fi contractați furnizori privați pentru îngrijirea pacienților. Cu alte cuvinte, spun asociațiile de pacienți și patronatele din industrie, se urmărește reducerea accesului cetățenilor la tratament. CNAS spune însă că efectul va fi exact opus.

Creierul pacientului critic percepe emotii, voci, prezențe lângă patul său de suferință. Vocile și mesajele celor apropiați contează mai mult decât credem! foto: Profimedia

De ce încrederea nu se reconstruiește prin discursuri, ci prin reforma reală a instituțiilor?

„Dumneavoastră știți că toate cărțile de identitate care nu sunt electronice, care se schimbă de ceva vreme, au termen de valabilitate 2031?” foto: Profimedia

După tragedia de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” din Iași, unde mai mulți nou-născuți au murit în urma unei infecții nosocomiale, o întrebare aparent banală a revenit în dezbaterea publică: este sau nu nevoie de chiuvete în saloanele de terapie intensivă? foto Profimedia

Cu trimiterea de la medicul de familie în mână și cu recomandarea sa călduroasă în minte, sun la o clinică privată pentru o programare la diabetolog. foto: Profimedia

Multora dintre noi ideea unui spital „deschis” li s-ar părea probabil un nonsens. Și apoi cine merge la un spital de plăcere?

România este pe primul loc în Uniunea Europeană la mortalitate din cauze tratabile, iar speranța de viață este cu mult sub media UE.

„Lucrez oră de oră, cot la cot cu elevii mei. La vârsta mea, eu pot să duc un efort minim, dar ei nu pot. La început am considerat că nu au chef, că nu le place, că se plictisesc, că nu vor să depună efort. Acum, după efectuarea testului, realizez că ei, de fapt, efectiv nu au putere, căci intră în stare de oboseală foarte repede”, spune profesoara.