Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

TelDrama, TelDrum și publicul Chicago

Pe un stâlp al presei de chiloți din România a apărut o mare „dezvăluire”: fiul lui Dăncilă e adoptat de când abia se născuse și fusese abandonat în spital de genitoarea lui, o amărășteancă din Teleorman.

Cică e de interes public, zic inșii porecliți pe nedrept jurnaliști, că adopția ar putea să nu fie în regulă. Păi, ce naiba să nu fie în regulă, de vreme ce Dăncilă junior știe de mult că e adoptat, își cunoaște familia biologică, chiar dacă nu vrea să aibă de-a face cu ea, iar mama naturală se declară mulțumită că Dăncilă a scăpat-o de grija creșterii lui? E o chestiune privată, între două familii.

O asemenea „știre” e de interesul borfașilor care fură bucăți din viața personală a figurilor publice și le vând bârfașilor, și ei interesați, de copii din flori, de înfieri, amantlâcuri, divorțuri, moșteniri; într-un cuvânt, publicul Chicago – cic-a gonit-o d-acasă…

Numai că, ce să vezi, în publicul ăsta, Chicago, dăm taman peste cine? Peste madama adoptivă Dăncilă înșile. Mai întâi, ca reacție la mizeria din ziarul Pușcăria, dna premier declară că adopția a fost legală și că dă în judecată pe oricine afirmă contrariul. Cât se poate de decent era să se oprească aici; dar, sfătuită de consilieri creieroși, ce și-a zis vida PSD, pardon, diva PSD – păi, de ce să nu storc și eu niscaiva emoții cu care să-mi sulemenesc imaginea mai abitir decât cu tencuiala de pe față?

Și a dat drumul la TelDramă: cum era ea ingineră stagiară, în schimbul de noapte, tocmai își forma cariera, când a auzit, de la mare distanță, plânsetul unui copilaș lăsat de izbeliște în spital, un ghemotoc mic, de numai 4 zile. S-a dus acolo și, cum l-a văzut, a știut că e destinul ei, că va lupta pentru el cu soțul și prietenii care îi spuneau să se mai gândească. Totuși, nu i-a pus numele Destinache.

Este că vi se rupe sufletul și v-au podidit lacrimile? Aud că se ecranizează pe Acasă Gold – dac-o mai exista postul ăsta.

Dna Dăncilă nu s-a mulțumit doar cu înfierea maternală, l-a dat spre adopție pe Destinache Curții de Conturi, unde junele a fost făcut mintenaș consilier, și guvernului României, pe post de fiu de premier. În această calitate, de Aveorichii carevasăzică, Destinache s-a tras în poză în loja oficială, între Donald Tusk și Antonio Tajani, cum se și cade pentru un prinț de coroană, dacă nu și de sânge.

Zic clevetitorii că ce treabă avea Avasilichii cu șefii UE? Păi avea, că băiatul a absorbit UE, Universitatea Ecologică…

Și uite-așa, TelDrama taie prim-planul TelDrumului. Alegătorii simțitori vor face uitat de-acum că dna Dăncilă este scula lui Dragnea, gata să îi pună în lucrare toate mârșăviile, cea mai recentă fiind OUG pentru scăparea șefului suprem de condamnarea în dosarul referendumului. Că țățica va continua să ia Europa cu hai sictir!, la ordinul și cu instrucțiunile celuilalt șef al ei, Vâlcov-Cavou, în vreme ce stă proțăpită în fruntea unui guvern cu búget deloc, tragi cu pușca nu ia foc, dar care împușcă leul.

Că, în fine, sau, scuzați obscenitatea, last but not least, premierul României îi mulțumește, numai ea știe de ce, omologului israelian, când Netanyahu nici gând să-i dea ceva, îi cere să se împotrivească de la președinția UE evoluțiilor nefavorabile Israelului de la Bruxelles și să mute ambasada României din Tel Aviv, în Ierusalim – „senchiuverimaci”!

Deci, să ne înțelegem, doamna Dăncilă nu mai e o țopârlancă servilă, e o ființă sensibílă, mizericordioasă, un om minunat, o mamă iubitoare, așa de iubitoare că a adoptat cu japca tot poporul roman. Ce să facem, avem și noi destinul nostru!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.


Îți recomandăm

Nico si Rafael

Nico și Rafael sunt niște oameni de toată isprava. I-am remarcat imediat într-un restaurant ticsit de turiști din stațiunea austriacă Ischgl. Erau cei mai săritori și binedispuși ospătari, mereu cu zâmbetul pe buze. Cu turiștii vorbesc în limbile lor, dar între ei Rafael (32 de ani) și Nico (23) vorbesc în română: “Du o ciorbă cu găluște la domnii de la masa 2”.

Citește mai mult

AI act conținut inteligență artificială / sursa foto: Profimedia

Într-o încercare de a accelera colaborarea dintre companiile de AI și societatea civilă, UE a recrutat anul trecut un grup de cercetători în domeniul media și AI care au fost rugați sa redacteze un Cod de bune practici, un document cu niște măsuri concrete ce pot fi adoptate de platformele digitale.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon sursa foto: romania.europalibera.org

Adulții s-au închis iar în camera mică, locul privilegiat care reunește două obiecte foarte prețioase: un radio mare și magnetofonul. Ies din când în când misterioși, șoptindu-și diverse vorbe, ne zâmbesc și se închid din nou în cameră. Mai sosesc și prietene de-ale mamei din vecini, care sunt primite rapid în spatele ușilor închise. Acest „ritual“ nu este deloc nou pentru noi, îi cunoaștem deja etapele și emoția: din când în când, radioul devine punctul central al casei, adulții se îngrămădesc lângă el, închid ușile și ne îndeamnă să ne vedem liniștiți de joacă.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Risipa alimentara / sursa foto: Profimedia

În fiecare zi vorbim despre costuri, marje, stocuri, pierderi. Mai rar vorbim despre pâinea, laptele, fructele, mesele gătite și produsele bune pentru consum care ies din circuit și ajung, pur și simplu, gunoi. Iar asta se întâmplă într-o țară în care există copii care se culcă fără o masă sigură, vârstnici care își numără pensia la sfârșitul lunii și asociații care încearcă să țină în viață, la propriu, atât oameni, cât și animale abandonate.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Citește mai mult