Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Tenis și vis

Simona Halep cu trofeul Roland Garros

(Foto: Guliver/Getty Images)

Te apuci cam pe la patru-cinci ani. Așa vor părinții. Sau un idol care te împinge de la spate. Racheta e cam cât tine. Cam în același timp în care tu vezi prima dată terenul de tenis, alte câteva milioane de copii de pe glob fac cam același lucru. Au același vis. Numărul 1. Sau un Grand Slam. Prin urmare probabilitatea ca, peste vreo 20 de ani, să reușești cam asta e: una la câteva milioane. Dacă rămâi în acest sport, dacă zi de zi o iei de la capăt, dacă nu te înving dulciurile, accidentările sau...un nou idol...din alt sport sau o pasiune pentru matematică de exemplu, dacă, dacă, dacă, îți cresc șansele: una la câteva zeci de mii. 

Creierul nu distinge însă prea ușor această urcare în clasamentul șanselor. Mult mai bine o fac părinții tăi, căci constată că nu mai au ce vinde pentru a te susține. Și atunci se împrumută.

Nu calculați eficiența investiției în tenis! E cel mai dificil sport din câte există pe acest pământ. Treci de futures, treci de ITF. Ajungi în WTA. În care mai sunt alte câteva sute de jucători. O șansă la câteva sute...Știi orice centimetru de zgură, mâncarea de la hotel. Ai putea spune exact cât de lung e drumul până la terenul 22. Doar ai fost și anul trecut aici. Și acum doi ani. Numai că ai o problemă...feminină. Nu, nu ai nevoie de silicoane. Dimpotrivă. Trebuie să faci o operație pentru reducerea sânilor. Ciudată ironie a sorții. Sau a sexului, mă rog. O faci fără să clipești. De ce? Pentru că ai în tine același vis ca atunci când, la patru ani, ai văzut prima dată un teren de tenis.

Vine Roland Garros. Împarți visul de data asta cu alte numai 127 de adversare. Care au început tot la patru ani. Și ai căror părinți sunt la fel de îndatorați ca și ai tăi... Un acrobat aflat la mare înălțime care merge pe o sârmă al naibii de subțire. O entorsă pândește la orice șpagat. O zi proastă. O repriză de ploaie care îți poate tăia oricând ritmul. O minge a adversarei pe care o poți primi fix în ochiul drept. Sau altceva. Altceva. Altceva. Ajungi în finală. Probabilitatea maximă de a atinge visul. ACEL VIS. O șansă din două. La 27 de ani. 50%. Cifrele îți joacă în minte. Și reverul adversarei. Și fileul care parcă te prinde câteodată în el... ești ca un peste neajutorat în năvodul pescarului rapace. Simți că te sufoci. Că vei pierde. Știi sentimentul așa cum știi toate bășicile din podul palmei, colecționate de când aveai patru ani. Și atunci se petrece un miracol. Nemo scăpa din năvod. Nu, azi nu voi pierde. Respirație adâncă și liniște interioară totală. Ce ușor de zis și de scris.... Lovitură după lovitură te apropii de vis. E al tău. Ai învins în meciul purtat ani, zeci de ani, cu probabilitatea de a-l împlini. Lumea te aclamă. Toți vrem să fim acționarii succesului, nici unul al eșecului. Natura umană. Unde erați când nu am avut bani să iau un taxi până la hotel la primul futures jucat?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ea, tanara Simona, a reusit o performanta remarcabila. Ea cunoaste foarte bine toate dificultatile intampinate, sacrificiile trebuincioase si circumstantele terenului de zgura. Cunoaste supararea si bucuria. As spune ca fata de mine, un simplu cetatean are multe de spus, a dovedit asta prin faptele ei. Asa ca aleg sa tac si sa ma gandesc cu placere la fata ei plina de bucurie. Ca nimeni nu reuseste sa ajunga aici decat prin lucrul de echipa este ceva stiut. Da, insa cei care au un vis conduc echipa la tinta. Depinde ce viseaza fiecare.
    • Like 0
  • Cred ca printre cei ce joaca tenis, de amatori, dar cred ca si din cei profesionisti, romani, sunt prea putini care o agreau pe Simona. Oare de ce, nu-mi dau seama. Cert este ca din toate sporturile pe care le cunosc si din cateva pe care le practic, unele de ani de zile si chiar in competirii, nu exista sport mai " nenorocit " ca tenisul Un milimetru de tusa, de fileu, o saritura anapoda a mingii, o rama, o frunza sau o raza de soare sau lumina unui bec, fac sa-ti pierzi tot elanul, toata placerea. Tocmai de aceea pe aceasta " fetita " eu, sa nu se supere parintii, o numesc fata mea, am indragit-o si o voi indragi. Cunosc ce inseamna sa fii de sex femenin, am fete care au facut sport, de performanta, am antrenat fete si este incredibil de greu, mai alas in perioadele de crestere, de maturizare, psihic, mental dar mai ales fizic.Daca necazul face sa nu ai nici un gabarit mai mare, ca Simona, lucrurile devin si mai grele. Tocmai de aceea acest copil, inca, merita tot respectul, toata admiratia si de ce nu recunostinta noastra, pentru clipel minunate pe care ni le ofera, desi uneori mai, mai sa-i reprosez, ca am si eu inima si sa nu se joace cu ea, sa se opreasca. Dar cand am vazut ca si antrenorul, nu cedeaza si la bine si mai ales la mai putin bine, mi-am zis: stie si acest om ce stie. Finalul s-a dovedit ca stie, dar mi-am dovedit si mie ca nu degeaba o indragesc. Aici ma cam laud, nu am efectiv nici un merit, doar ca o indragesc,. MUltumesc.
    P.S. Chiar si cei cu care ma certam, cand o sustineam s-au dat pe brazda, ma rog pe tusa.
    • Like 0
  • E valabil in orice profesie, pe la patru-cinci ani l-am îndreptat pe fiul meu către arte, îi plăcea muuuuult sa deseneze, stătea ore întregi pe fâșii de hârtie pe care le continua lipindu-le cu scoci! Multă muncă și bani pentru materiale speciale de pictat, creionat, modelat....până la terminarea UNARTE, până la studiul și obținerea diplomei de master! Sigur, fiul meu nu a câștigat milioane dar a muncit cel puțin la fel de mult!!!!!
    • Like 0
  • Da, da, da, frumos articol acum dupa meci! Nu vreau sa fiu negativista si sa spun tocmi acum ca poate nu ajunge sus decat cel care stie sa puna piedici altora, sau sa le distraga atentia prin diverse tehnici- sa ii pacaleasca pentru a ajunge el primul. Insa spuneam zilele trecute ca cei care ajung asa, acolo sus, nu vor intra pe portita cea frumoasa daca nu se schimba cel putin in ultimul ceas. In concluzie a avea oamenii potriviti care sa iti dea sfaturile potrivite la moment dar mai ales ca tu sa asculti: asta e secretul. Asa ca eu as schimba sentul articolului care pare ca arata sacrificile pe care le face omul tocmai pentru a arata ca defapt meritul este intotdeauna al celorlalti, al tau fiind unul singur: a sti sa asculti si sa selectezi! Asta cred ca este calitatea campioanei noastre care a ajutat-o sa ajunga aici in locul altora care dupa cum spuneati poate au muncit la fel de mult cu tot atatea sacrificii etc.
    • Like 0
  • Recunosc, eu sunt dependent de laude. Macar un pic. Macar de putina confirmare. Nu vreau sa ma gandesc ce e in sufletul si in mintea unui om care mizeaza tot....nu, isi mizeaza viata pentru o cariera in tenis.
    M-am intrebat ce se intampla daca nu reusesti. Ce-ti ramane de facut ? Cat timp ai avut sa aprofundezi altceva pentru a-ti asigura un viitor alternativ ? Sa incerci sa devi insturctor. Sa-ti pui in slujba altora experienta acumulata. Dar cu cati bani si cate sacrificii ca sa atingi un loc eligibil in piata asta dura.
    • Like 1
  • mike mike check icon
    Tenisul este unul dintre cele mai dificile sporturi, mai ales din punct de vedere mental. Esti doar tu cu tine insuti pe teren si trebuie sa te mobilizezi singur. In fotbal, de exemplu, mai ai in jurul tau inca 10 coechipieri iar daca prinzi o zi proasta, nu-i bai, joaca ceilalti 10 pentru echipa, astepti returul si oricum iti primesti salariul de milioane. In tenis, daca ai o zi proasta pleci acasa si revii anul urmator.
    • Like 1
  • Numai asta nu se bîrfise de Simona Halep: mărimea sînilor. Ai scrîntit-o, autorule, te-a luat valul cu „sacrificiile” făcute de no. 1. Ori îți închipui că acum se rușinează toate pițipoancele și trimit silicoanele înapoi pt un refund din care să-și finanțeze primul echipament complet de tenis, ori primul an la o facultate de top? :))))))))
    • Like 0
    • @ Ionut Catalin Dimache
      Ion Pop Ion Pop check icon
      Gresesti. A scris (si) pt. ca e vorba de un sacrificiu, chiar daca nu pare pt. tine. Si, operatia n-are legatura cu primul echipament ;)
      • Like 2
    • @ Ion Pop
      Multumesc sincer pentru ajutor :) Asta e unul din riscurile pasiunii de a scrie. Dar daca s-au strans cca. 800 de share si numai un cititor a inteles aiurea voi persista :)) Zi buna!
      • Like 2
    • @ Ion Pop
      N-are legătură, așa e... decît în cazul unei virtuale „operații în sens invers” făcută de pițipoancele de care pomeneam. Dar cică eu înțeleg aiurea, mno.
      • Like 0
vezi toate comentariile
Subiecte din acest articol
Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Chris Simion

Claudiu este doar unul dintre cei peste 11.000 de ctitori ai teatrului care se construiește în prezent pe Grivița, la nr 53, în București, la inițiativa cunoscutei regizoare, invitată recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu”.

Citește mai mult
Citește în continuare pe republica.ro