Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Tenis și vis

Simona Halep cu trofeul Roland Garros

(Foto: Guliver/Getty Images)

Te apuci cam pe la patru-cinci ani. Așa vor părinții. Sau un idol care te împinge de la spate. Racheta e cam cât tine. Cam în același timp în care tu vezi prima dată terenul de tenis, alte câteva milioane de copii de pe glob fac cam același lucru. Au același vis. Numărul 1. Sau un Grand Slam. Prin urmare probabilitatea ca, peste vreo 20 de ani, să reușești cam asta e: una la câteva milioane. Dacă rămâi în acest sport, dacă zi de zi o iei de la capăt, dacă nu te înving dulciurile, accidentările sau...un nou idol...din alt sport sau o pasiune pentru matematică de exemplu, dacă, dacă, dacă, îți cresc șansele: una la câteva zeci de mii. 

Creierul nu distinge însă prea ușor această urcare în clasamentul șanselor. Mult mai bine o fac părinții tăi, căci constată că nu mai au ce vinde pentru a te susține. Și atunci se împrumută.

Nu calculați eficiența investiției în tenis! E cel mai dificil sport din câte există pe acest pământ. Treci de futures, treci de ITF. Ajungi în WTA. În care mai sunt alte câteva sute de jucători. O șansă la câteva sute...Știi orice centimetru de zgură, mâncarea de la hotel. Ai putea spune exact cât de lung e drumul până la terenul 22. Doar ai fost și anul trecut aici. Și acum doi ani. Numai că ai o problemă...feminină. Nu, nu ai nevoie de silicoane. Dimpotrivă. Trebuie să faci o operație pentru reducerea sânilor. Ciudată ironie a sorții. Sau a sexului, mă rog. O faci fără să clipești. De ce? Pentru că ai în tine același vis ca atunci când, la patru ani, ai văzut prima dată un teren de tenis.

Vine Roland Garros. Împarți visul de data asta cu alte numai 127 de adversare. Care au început tot la patru ani. Și ai căror părinți sunt la fel de îndatorați ca și ai tăi... Un acrobat aflat la mare înălțime care merge pe o sârmă al naibii de subțire. O entorsă pândește la orice șpagat. O zi proastă. O repriză de ploaie care îți poate tăia oricând ritmul. O minge a adversarei pe care o poți primi fix în ochiul drept. Sau altceva. Altceva. Altceva. Ajungi în finală. Probabilitatea maximă de a atinge visul. ACEL VIS. O șansă din două. La 27 de ani. 50%. Cifrele îți joacă în minte. Și reverul adversarei. Și fileul care parcă te prinde câteodată în el... ești ca un peste neajutorat în năvodul pescarului rapace. Simți că te sufoci. Că vei pierde. Știi sentimentul așa cum știi toate bășicile din podul palmei, colecționate de când aveai patru ani. Și atunci se petrece un miracol. Nemo scăpa din năvod. Nu, azi nu voi pierde. Respirație adâncă și liniște interioară totală. Ce ușor de zis și de scris.... Lovitură după lovitură te apropii de vis. E al tău. Ai învins în meciul purtat ani, zeci de ani, cu probabilitatea de a-l împlini. Lumea te aclamă. Toți vrem să fim acționarii succesului, nici unul al eșecului. Natura umană. Unde erați când nu am avut bani să iau un taxi până la hotel la primul futures jucat?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ea, tanara Simona, a reusit o performanta remarcabila. Ea cunoaste foarte bine toate dificultatile intampinate, sacrificiile trebuincioase si circumstantele terenului de zgura. Cunoaste supararea si bucuria. As spune ca fata de mine, un simplu cetatean are multe de spus, a dovedit asta prin faptele ei. Asa ca aleg sa tac si sa ma gandesc cu placere la fata ei plina de bucurie. Ca nimeni nu reuseste sa ajunga aici decat prin lucrul de echipa este ceva stiut. Da, insa cei care au un vis conduc echipa la tinta. Depinde ce viseaza fiecare.
    • Like 0
  • Cred ca printre cei ce joaca tenis, de amatori, dar cred ca si din cei profesionisti, romani, sunt prea putini care o agreau pe Simona. Oare de ce, nu-mi dau seama. Cert este ca din toate sporturile pe care le cunosc si din cateva pe care le practic, unele de ani de zile si chiar in competirii, nu exista sport mai " nenorocit " ca tenisul Un milimetru de tusa, de fileu, o saritura anapoda a mingii, o rama, o frunza sau o raza de soare sau lumina unui bec, fac sa-ti pierzi tot elanul, toata placerea. Tocmai de aceea pe aceasta " fetita " eu, sa nu se supere parintii, o numesc fata mea, am indragit-o si o voi indragi. Cunosc ce inseamna sa fii de sex femenin, am fete care au facut sport, de performanta, am antrenat fete si este incredibil de greu, mai alas in perioadele de crestere, de maturizare, psihic, mental dar mai ales fizic.Daca necazul face sa nu ai nici un gabarit mai mare, ca Simona, lucrurile devin si mai grele. Tocmai de aceea acest copil, inca, merita tot respectul, toata admiratia si de ce nu recunostinta noastra, pentru clipel minunate pe care ni le ofera, desi uneori mai, mai sa-i reprosez, ca am si eu inima si sa nu se joace cu ea, sa se opreasca. Dar cand am vazut ca si antrenorul, nu cedeaza si la bine si mai ales la mai putin bine, mi-am zis: stie si acest om ce stie. Finalul s-a dovedit ca stie, dar mi-am dovedit si mie ca nu degeaba o indragesc. Aici ma cam laud, nu am efectiv nici un merit, doar ca o indragesc,. MUltumesc.
    P.S. Chiar si cei cu care ma certam, cand o sustineam s-au dat pe brazda, ma rog pe tusa.
    • Like 0
  • E valabil in orice profesie, pe la patru-cinci ani l-am îndreptat pe fiul meu către arte, îi plăcea muuuuult sa deseneze, stătea ore întregi pe fâșii de hârtie pe care le continua lipindu-le cu scoci! Multă muncă și bani pentru materiale speciale de pictat, creionat, modelat....până la terminarea UNARTE, până la studiul și obținerea diplomei de master! Sigur, fiul meu nu a câștigat milioane dar a muncit cel puțin la fel de mult!!!!!
    • Like 0
  • Da, da, da, frumos articol acum dupa meci! Nu vreau sa fiu negativista si sa spun tocmi acum ca poate nu ajunge sus decat cel care stie sa puna piedici altora, sau sa le distraga atentia prin diverse tehnici- sa ii pacaleasca pentru a ajunge el primul. Insa spuneam zilele trecute ca cei care ajung asa, acolo sus, nu vor intra pe portita cea frumoasa daca nu se schimba cel putin in ultimul ceas. In concluzie a avea oamenii potriviti care sa iti dea sfaturile potrivite la moment dar mai ales ca tu sa asculti: asta e secretul. Asa ca eu as schimba sentul articolului care pare ca arata sacrificile pe care le face omul tocmai pentru a arata ca defapt meritul este intotdeauna al celorlalti, al tau fiind unul singur: a sti sa asculti si sa selectezi! Asta cred ca este calitatea campioanei noastre care a ajutat-o sa ajunga aici in locul altora care dupa cum spuneati poate au muncit la fel de mult cu tot atatea sacrificii etc.
    • Like 0
  • Recunosc, eu sunt dependent de laude. Macar un pic. Macar de putina confirmare. Nu vreau sa ma gandesc ce e in sufletul si in mintea unui om care mizeaza tot....nu, isi mizeaza viata pentru o cariera in tenis.
    M-am intrebat ce se intampla daca nu reusesti. Ce-ti ramane de facut ? Cat timp ai avut sa aprofundezi altceva pentru a-ti asigura un viitor alternativ ? Sa incerci sa devi insturctor. Sa-ti pui in slujba altora experienta acumulata. Dar cu cati bani si cate sacrificii ca sa atingi un loc eligibil in piata asta dura.
    • Like 1
  • mike mike check icon
    Tenisul este unul dintre cele mai dificile sporturi, mai ales din punct de vedere mental. Esti doar tu cu tine insuti pe teren si trebuie sa te mobilizezi singur. In fotbal, de exemplu, mai ai in jurul tau inca 10 coechipieri iar daca prinzi o zi proasta, nu-i bai, joaca ceilalti 10 pentru echipa, astepti returul si oricum iti primesti salariul de milioane. In tenis, daca ai o zi proasta pleci acasa si revii anul urmator.
    • Like 1
  • Numai asta nu se bîrfise de Simona Halep: mărimea sînilor. Ai scrîntit-o, autorule, te-a luat valul cu „sacrificiile” făcute de no. 1. Ori îți închipui că acum se rușinează toate pițipoancele și trimit silicoanele înapoi pt un refund din care să-și finanțeze primul echipament complet de tenis, ori primul an la o facultate de top? :))))))))
    • Like 0
    • @ Ionut Catalin Dimache
      Ion Pop Ion Pop check icon
      Gresesti. A scris (si) pt. ca e vorba de un sacrificiu, chiar daca nu pare pt. tine. Si, operatia n-are legatura cu primul echipament ;)
      • Like 2
    • @ Ion Pop
      Multumesc sincer pentru ajutor :) Asta e unul din riscurile pasiunii de a scrie. Dar daca s-au strans cca. 800 de share si numai un cititor a inteles aiurea voi persista :)) Zi buna!
      • Like 2
    • @ Ion Pop
      N-are legătură, așa e... decît în cazul unei virtuale „operații în sens invers” făcută de pițipoancele de care pomeneam. Dar cică eu înțeleg aiurea, mno.
      • Like 0
vezi toate comentariile
Subiecte din acest articol
Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult
Citește în continuare pe republica.ro