Top 5 seriale în 2015

2015 a fost un an cu relativ puţine apariţii notabile, dar cu o diversificare semnificativă din punctul de vedere al genurilor abordate – hibridizarea a atins nivele fără precedent-, un an definit de cizelarea serialelor din anii precedenţi.

1. Fargo (al doilea sezon) - FX

Academia americană de film are obiceiul de a defalca filmele în funcţie de breslele din care fac parte membrii ei, iar Oscarurile sunt consecinţa directă a acestui obicei. Pe acest criteriu, sezonul doi din Fargo bifează conştiincios fiecare categorie: scenografie, imagine, scenariu, muzică, actorie (principală şi secundară), regie, producţie etc. 

Din punctul meu de vedere şi după standardele Academiei, serialul merită Oscaruri mult mai mult decât lungmetrajele preumblate prin cinematografe în acest an şi date drept favorite.

Cât despre acţiunea serialului şi menajeria lui de personaje… Ce au în comun Ronald Reagan, un măcelar, Albert Camus şi o farfurie zburătoare? Toţi apar într-un fel sau altul în sezonul 2, cu toate că povestea este centrată pe o răfuială interstatală între două bande de gangsteri şi o mână de poliţişti, ceea ce se lasă cu tone de sânge, kile de umor negru şi mulţi kilometri pătraţi înzăpeziţi. Sezonul 2 debordează de tensiune şi te ţine lipit de ecran în timp ce joacă un ping-pong între realitate şi ficţiune cu capul tău de la prima secvenţă.

Majoritatea cronicarilor TV l-au lăudat pe realizatorul Noah Hawley pentru că a reuşit să facă dintr-o capodoperă de film un serial, asta aplicându-se mai degrabă la primul sezon. Însă, pe măsură ce digeri întregul sezon 2, realizezi că, de fapt, ai privit un film bine (pro)porţionat în episoade de aproximativ o oră şi care, culmea, funcţionează de sine stătătoare, un paradox care combină ce e mai bun din ambele lumi – film şi TV –şi un reper inovator greu de egalat.

2. The Affair (al doilea sezon) - Showtime

Dacă Fargo te face să vezi în ceaţă graniţa dintre ce e real şi ce nu, The Affair te împinge să întinzi mâna după lecitină. Nu există niciun punct de vedere neutru, doar perspectivele personajelor, foarte diferite, chiar dacă e vorba despre aceleaşi evenimente petrecute în acelaşi interval temporal. În primul sezon, aveau „voce” doar cele două personaje principale: un profesor/scriitor aspirant însurat, cu o puzderie de copii şi o chelneriţă măritată, a căror poveste de dragoste ilicită distruge ambele căsnicii. La toate dramele intra, supra şi extramaritale se adăuga o moarte dubioasă, investigată de poliţie.

Sezonul doi „gets down & dirty”, fiindcă tratează consecinţele nefaste ale poveştii de dragoste şi le dă voci – şi mult mai mult spaţiu - ambilor părăsiţi, care duc autodistrugerea la cote noi, înalte şi extrem de inventive. De parcă asta n-ar fi fost de ajuns, celor două puncte de vedere care îşi împart fiecare episod li se adaugă un nou plan temporal drămuit în câteva minute la finalul episodului şi axat pe investigaţia poliţiei şi avocaţilor în vederea procesului.

The Affair a petrecut destul timp „crescându-şi personajele”, iar, în al doilea sezon, le dă frâu liber să se manifeste în registre neatinse în primul sezon, să fie penibile, imature, manipulatoare, violente, pe alocuri respingătoare, parcă încercând să submineze identificarea cu personajele principale pe care o crease în primul sezon. Nu în ultimul rând, The Affair e un serial a cărui fascinaţie se bizuie enorm pe jocul unor actori buni, vezi Ruth Wilson care îşi înfrânează expresivitatea şi devine, vorba unui personaj, un sfinx „de necitit”.

3. The Jinx: The Life and Deaths of Robert Durst (miniserie de şase episoade) - HBO

În urmă cu cinci ani, controversatul regizor Andrew Jarecki a făcut lungmetrajul „Un cuplu perfect”, cu Ryan Gosling şi Kirsten Dunst, bazat pe cazul real al unui milionar american – Bob Durst –, suspectat că şi-ar fi ucis nevasta (dată dispărută), una dintre cele mai bune prietene şi un vecin cu care s-ar fi împrietenit. Bob a fost acuzat de ultima crimă, a trecut printr-un proces, dar a fost achitat şi e acum liber ca pasărea cerului. Cu toate că e avertizat de avocaţi că un interviu i-ar dăuna, individul e sătul de tăcere şi stă de vorbă îndelung cu Jarecki, iar, dincolo de aceeastă discuţie, regizorul scoate de la naftalină şi examinează – prin intermediul unui puhoi de interviuri cu toţi cei implicaţi –în detaliu şi reconstruieşte cele trei crime, fireşte, punându-le într-un context mai larg, începând în mod clasic cu copilăria lui Durst.

Vestea bună e că acesta e singurul lucru „clasic” din documentar, structurat în aşa fel încât să te ţină cu sufletul la gură şi pe cât de curajos putea să fie sub presiunile unei echipe de avocaţi. Miniseria porneşte din punctul în care regizorul nu-l consideră pe Durst vinovat – spre deosebire de restul Americii - , vrea să-i dea ocazia să-şi spună povestea – acesta fiind primul interviu acordat de Durst -, numai că socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea de la filmări. Subiectul interviului declanşează un joc periculos, care-l duce după gratii dintr-un motiv şocant, iar realizatorii documentarului aleargă şi după subiect, şi după dovezi care să-l exonereze într-un caz pentru a-l incrimina apoi în altul. Apropo, ca să vă bucuraţi de deznodământul acestui serial, e esenţial să nu daţi o căutare după Bob Durst pe internet.

4. Homeland: Reţeaua terorii (al cincilea sezon)–Showtime

Un serial al extremelor, care repetă şi binele, şi răul sezonului anterior: livrează 11 episoade excelente doar ca s-o scalde în ultimul, într-o notă extrem de melodramatică şi storcătoare de lacrimi. Ceea ce nu i-a ieşit deloc, din contră, fanii Homeland au fost complet dezamăgiţi. Au existat gafe şi înainte – pe bune, ai nevoie de un hacker ca să dea o căutare pe Google?! -, dar serialul a menţinut nivelul de tensiune cu brio până în aproape ultimul moment.

În acest sezon, Carrie Mathison a părăsit CIA-ul şi lucrează pe post de coordonator al echipei de securitate a unui milionar filantrop – adică e bodyguard de lux. Acelaşi milionar are şi un jurnalist de lux, pe care îl ţine pentru ca acesta să aibă libertatea de a da în vileag abuzurile autorităţilor. Totul se complică atunci când câţiva hackeri pun mâna pe nişte documente CIA, iar Carrie află că trebuia să fie victima unui asasinat, încearcă să afle cine o vrea decedată şi aterizează în centrul unui conflict internaţional de toată frumuseţea.

Sezonul 5 mizează consistent pe relaţia de iubire-ură dintre telespectator şi protagonistă şi, în plus, introduce în ecuaţie spioni mult mai vulnerabili decât până acum, relaţii dintre agenţii de spionaj mult mai problematice, dar şi modul în care anumite conflicte din lumea arabă sunt folosite de o superputere pentru a o manipula pe alta. Nu în ultimul rând, Homeland îţi dă fiori dacă te gândeşti la faptul că acest sezon anticipează într-o oarecare măsură atacurile de la Paris.

5. Game of Thrones (al cincilea sezon) - HBO

Toată lumea a râs de Snoop Dogg în mai, când a declarat într-un interviu că se uită la Game of Thrones din motive istorice, ca să înţeleagă trecutul. Omul nu le ştia, dar le potrivea: serialul împrumută incidente istorice en gros, am identificat cinci într-un singur episod din cel mai recent sezon (mă refer strict la antică şi medievistică).

Nu mă pot abţine să nu remarc că acest împrumut poate fi folosit şi pe post de scuză pentru tratamentul brutal al femeilor, care merge – pentru gustul meu – mult prea departe, dar, desigur, producătorii au promis să-l domolească. În consecinţă, mă aştept la un masacru compensatoriu (dragonii ăia mai au de lucru, deocamdată au fost decenţi de-a dreptul) în noul sezon. Plus că urmează prima înviere într-un serial care se lăuda că nu se pretează la aşa ceva. Pe scurt, cu toate cruzimile lui, al cincilea sezon a demonstrat că şi Game of Thrones are un paradox al lui: pare că nu e pentru cei slabi de înger, dar, de fapt, a dovedit că e pentru toată lumea.

Despre acest serial nu poţi spune decât că fenomenul merge înainte, că e o maşinărie bine unsă şi, cel puţin actualmente, de neoprit şi de neegalat. O maşinărie care s-ar putea dovedi periculoasă pentru actorii pe care i-a (re)lansat – Lena Headey face un rol minunat, dar va mai putea fi vreodată altceva decât Cersei?

Nu au intrat în top, dar… sezonul al treilea din House of Cards, ultima parte din Mad Men, ceea ce ar fi putut fi revelaţia anului, dar s-a pierdut pe drum: Mr Robot, cel mai cinic şi meta serial, despre un serial reality tv: UnREAL, How to Get Away with Murder (al doilea sezon) şi parada actorilor, miniseria The Slap

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp