Foto: Getty Images
Bitcoin ar putea ajunge spre 100.000 USD, până la finalul acestui an, dacă reglementările din SUA vor fi favorabile monedelor virtuale, spun specialiștii. Cea mai valoroasă criptomonedă din lume a stabilit, recent, un nou record la 66.901 USD, depășind maximul anterior de 64.899 USD înregistrat la jumătatea lunii aprilie. Investitorii din întreaga lume, dar și din România au primit cu brațele deschise lansarea cu succes a primului fond tip ETF tranzacționat la bursă cu expunere pe Bitcoin din SUA. Toate acestea fac din Bitcoin și criptomonede în general un domeniu fascinant și din ce în ce mai atractiv, o alternativă de investiții, o modalitate de a crește randamentul economiilor pe care le avem fiecare dintre noi. În acest context, cel puțin 5 tendințe se fac remarcate acum în investițiile în criptomonede.
1. Popularitatea în creștere este incontestabilă
Piața criptomonedelor atrage din nou atenția investitorilor români după ce, în luna septembrie, China a decis să interzică tranzacționarea și minarea de criptomonede. Anterior, în luna mai, China a interzis instituțiilor financiare și companiilor de plăți să ofere servicii legate de tranzacțiile cu criptomonede.
După șocul inițial, prețurile au început din nou să crească, astfel că, recent, Bitcoin a depășit pragul de 66.000 de dolari. Principalul motiv din spatele recentei mișcări ascendente a fost așteptatul debut al primului fond tranzacționat la bursă (ETF) pe bursele futures din SUA.
Lansarea ETF-ului ProShares Bitcoin Strategy a fost un prag important pentru industria de gestionare a activelor, integrând Bitcoin și mai mult în rândul finanțelor clasice. Acesta a crescut cu aproape 5% în prima zi de tranzacționare.
ETF-urile sunt vehicule de investiții pasive care au câștigat interesul investitorilor, datorită ușurinței de a investi precum și a performanței pe termen lung față de fondurile active. Lansarea ETF-urilor Bitcoin deschide, prin urmare, calea către lumea criptomonedelor pentru mulți investitori care anterior nu erau convinși din cauza riscurilor asociate investițiilor în criptomonede (lipsa reglementării, riscul pirateriei portofelului).
2. Oportunități noi de diversificare a portofoliului de investiții
Monedele digitale majore precum Bitcoin și Ethereum au devenit deja unele dintre cele mai populare investiții. La acestea, se adaugă alte câteva care merită menționate: Litecoin, Ripple, Binance Coin, Cardano, Chainlink, Dogecoin, EOS, Polkadot, Stellar, Tezos, Uniswap.
Dintre monedele virtuale mai noi, 3 au captat cel mai mult atenția investitorilor:
- Criptomoneda Dogecoin (DOGE), care a fost creată în 2013 ca o glumă în opoziție cu Bitcoin, a început să câștige popularitate abia în urmă cu câțiva ani. Notorietatea acestei criptomonede este legată de cunoscutul meme „Doge” care constă, de obicei, într-o imagine a unui câine Shiba Inu însoțit de un text multicolor, reprezentând un fel de monolog intern și care este scris în mod deliberat într-o engleză greșită. Dogecoin este cunoscută ca fiind o criptomonedă „inflaționistă”, adică oferta pentru această monedă nu este limitată.
- Proiectul Polkadot (DOT), început în 2015, a fost inițiat de foști directori asociați cu proiectul Ethereum, prima vânzare de tokens având loc în 2017. Inovația acestei criptomonede este capacitatea de a susține mai multe blockchains. Este a 9-a cea mai mare criptomonedă din lume, în ceea ce privește capitalizarea.
- Stellar (XLM) a apărut în 2013 datorită co-creatorului unui alt proiect financiar inovator și anume Ripple. Stellar este o rețea financiară mare, concepută pentru a permite plăți transfrontaliere rapide în cantități mari de valute.
3. Adoptarea criptomonedelor în viața de zi cu zi
În prezent, Bitcoin este considerat de mulți investitori ca o potențială alternativă mai ieftină pentru transferul de bani, în special pentru sume mari. Acest lucru se datorează lipsei intermedierii din partea băncilor.
Mai mult, PayPal a anunțat recent că va include criptomonede în rețeaua sa de plăți în beneficiul clienților săi. Utilizând rețeaua PayPal, utilizatorii pot efectua acum plăți în criptomonede și pot cumpăra bunuri și servicii în schimbul monedei digitale. Potrivit companiei, Bitcoin, Cash, Ethereum, Litecoin și XRP vor fi integrate în platforma PayPal.
Chiar și zvonurile cu privire la implementarea criptomonedelor de către companiile mari pot afecta semnificativ prețurile, așa cum a fost cazul Litecoin, al cărei preț a crescut cu 36% în 20 de minute, dar a scăzut puternic după ce știrile privind cooperarea cu Walmart s-au dovedit a fi false.
4. Dezvoltarea serviciilor financiare descentralizate
Dezvoltarea fenomenală a tehnologiei și aplicațiilor digitale din ultimii ani a dus la apariția unui nou sistem financiar descentralizat care este construit pe blockchain-uri publice, digitale, precum Bitcoin și Ethereum.
Blockchain-ul este un registru partajat, permanent, pentru înregistrarea tranzacțiilor și urmărirea activelor. Bitcoin și Ethereum nu sunt doar monede digitale, ci și rețele digitale care, practic, în timp, au avut un impact serios asupra modului în care funcționează economia globală. Anumite caracteristici diferențiază blockchain-urile publice de rețelele private utilizate de guverne și instituțiile financiare tradiționale:
- oricine din lume se poate conecta la rețea
- înregistrările sunt păstrate simultan pe mii de computere
- o autoritate centrală nu este obligată să se asigure că tranzacțiile sunt valide
- o autoritate centrală nu poate invalida tranzacțiile utilizatorilor
În urma white paper-ului original al Bitcoin, publicat în 2008, și a lansării Ethereum în 2013, o nouă etapă importantă în istoria criptomonedelor a fost conceptul de „contract inteligent”, din dorința de a spori încrederea în sistemul DeFi.
Contractele inteligente sunt tranzacții înregistrate în rețeaua blockchain și sunt executabile automat dacă îndeplinesc anumite condiții definite de utilizator. În consecință, multe firme și mulți dezvoltatori au explorat conceptul DeFi în serviciile financiare.
Se remarcă o creștere considerabilă a valorii totale blocate în protocoalele de finanțare descentralizată, de la 1 miliard de dolari în 2020 la 50 de miliarde de dolari la sfârșitul lunii martie 2021, potrivit The Block. Dezvoltarea serviciilor financiare descentralizate va continua să marcheze industria criptomonedelor și în viitor.
5. Managementul riscului când investești în cripto
Criptomonedele sunt acum folosite ca mijloc de plată și sunt o clasă de active cu drepturi depline în portofoliile investitorilor din întreaga lume. Pe de altă parte însă, criptomonedele sunt considerate încă printre cele mai volatile și riscante active.
Probabil cel mai important argument pro, și paradoxal și contra, investițiilor în criptomonede este volatilitatea gigantică ce caracterizează această clasă de active. O volatilitate zilnică de 1% înseamnă foarte mult pentru instrumentele financiare tradiționale. Cu scopul de a realiza o comparație, în 2021, poți calcula pe degetele de la o mână de câte ori volatilitatea Bitcoin a fost sub 3%!
Există, practic, două metode de a tranzacționa criptomonede: prin exchange direct, când cumperi efectiv „monedele” virtuale, sau prin CFD-uri (contracte pentru diferență) cu suport pe monede virtuale.
Crypto Exchange sunt platforme online în care poți face „schimb valutar” ca și la un Exchange clasic, dar folosind monedele virtuale, adică între un tip de activ digital și altul, pe baza valorii de piață a activelor date. În schimb, casele de brokeraj sunt platforme care oferă efect de levier pentru tranzacționarea criptomonedelor fără a deține neapărat activele de bază, la fel ca, spre exemplu, în cazul CFD-urilor pentru acțiuni.
Crypto Exchange-urile sunt o versiune mai simplă și mai accesibilă de tranzacționare, poate și datorită asemănării cu „exchange-ul clasic”, fapt care atrage mulți investitori începători, însă, de fapt, riscul de a pierde bani este mai mare. Crypto Exchange-urile sunt deschise 24 ore / 7 zile pe săptămână și, în acest context, lichiditatea poate fi foarte mică. Câteva știri legate de un anumit proiect pot schimba dramatic prețul unei monede virtuale într-un timp foarte scurt. Mai mult, prețurile lor reacționează puternic la deciziile unor guverne privind reglementări mai stricte sau chiar la planuri de contracarare a popularității lor.
Volatilitatea este sporită și de faptul că proprietarul cheilor private de stocare a monedelor digitale nu este clientul, ci platforma de Crypto Exchange. Multe exchange-uri s-au închis brusc fără niciun avertisment, fie din cauza falimentului, fie din cauza unei înșelătorii planificate, iar fondurile clientului lor au dispărut definitiv. În alte cazuri, unele Crypto Exchange au fost atacate de hackeri și, înainte ca cineva să poată stăvili pericolul virtual, fondurile clienților lor s-au pierdut complet.
Volatilitatea crescută a criptomonedelor este o tendință care se va menține în viitorul apropiat. Spre exemplu, Bitcoin a ajuns să coste într-un an cât un apartament (de la un minim de 4.000 USD în martie 2020 la un maxim de 42.000 USD în ianuarie 2021, deci o creștere de peste 10 ori), urmând ca apoi, în doar câteva zile, să scadă cu aproape 30%, înapoi spre 30.000 USD.
În schimb, brokerii oferă CFD-uri cu suport pe monede virtuale, iar principalul avantaj este posibilitatea de a investi profitabil nu doar atunci când prețul crește (aceasta fiind numită o poziție long sau de cumpărare), dar și atunci când prețul scade (numită și poziție short sau de vânzare). Așadar, dacă ești de părere că prețul Bitcoin, de exemplu, o să scadă, atunci poți profita de această evoluție cu ajutorul unui tranzacții short (de vânzare) pe Bitcoin CFD.
Short-selling-ul sau vânzarea în lipsă este o facilitate extrem de valoroasă oferită de CFD-uri prin care poți marca profituri și pe prețuri în scădere, sau îți poți “îngheța” temporar rezultatul tranzacțiilor pentru a te proteja împotriva fluctuaților nedorite (hedging).
Deschiderea unei poziții Short (de vânzare în lipsă) presupune să vinzi în prezent un activ pe care nu îl deții, și să îl răscumperi mai târziu la un preț mai mic, marcând drept profit diferența prețului în scădere.
Investitorii în CFD-uri Crypto pot limita riscul de pierdere prin operațiunile de „hedging”, strategie de investiții care vizează limitarea impactului negativ al schimbării bruște a prețurilor. Spre deosebire de majoritatea tehnicilor de investiții, hedging-ul nu presupune obținerea de profit, ci limitarea pierderilor. Practic, hedging-ul îi ajută pe investitori să își „înghețe” temporar tranzacțiile deja existente pentru a-i feri de fluctuațiilor nedorite ale pieței.
Este extrem de important pentru investitorii în criptomonede CFD ca platforma de tranzacționare să aibă integrate instrumente de administrare a riscului – ordine de tip SL (stop loss) și TP (take profit). Un ordin SL, presupune o comandă inițiată în prezent de trader în așa fel încât, dacă în viitor prețul atunge un anumit nivel specificat de investitor, platforma să închidă automat tranzacției, chiar dacă investitorul nu este conectat la platforma de tranzacționare. TP este un ordin similar cu cel de SL, doar că este folosit pentru marcarea automată a profiturilor când prețul atinge un anumit nivel.
Specialiștii recomandă atât investitorilor începători, cât și celor cu experiență, având în vedere volatilitatea crescută a acestor active, să nu investească niciodată în criptomonede fonduri pe care nu își pot permite să le piardă.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.