Sari la continut

Protecția datelor cu caracter personal

Din 25 mai Republica.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR). Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Trădarea universitarilor

Studenți Universitate

Foto: Inquam Photos

Am avut zilele trecute bucuria să mă întâlnesc cu unul dintre cei mai curajoși intelectuali români ai acestor ani triști, profesorul Marian Popescu de la Universitatea din București. I-am urmărit cu admirație intervențiile publice în 2012 și după aceea, în cazul doctoratului plagiat al lui Victor Ponta. Au fost anii în care, ca ambasador al României, am fost pus de multe ori într-o postură umilitoare, trebuind să explic și de ce un prim-ministru plagiator nu demisionează, dar și cum e posibil ca niște infractori de drept comun să publice lucrări „științifice” în închisori și să-și scurteze astfel pedeapsa. Să explic și de ce universitățile românești au acceptat să gireze impostura prim-ministrului și impostura autorilor de cărți din închisori.

În acei ani grei, Marian Popescu, alături de câțiva alte câteva figuri publice, de la Mircea Dumitru la Emilia Şercan, au fost repere și sprijin. Le port tuturor o prețuire fără margini.

Discutând despre una sau alta, ne-am întrebat de ce, cu excepția unei infime minorități de profesori din marile universități românești de la București, Cluj, Iași și Timișoara, tăcerea și pasivitatea sunt atât de adânci printre intelectualii universitari. 

Marian Popescu e de părere că există inerții, stiluri de viață, moduri de a fi, de a vorbi și de a acționa care îi fac pe profesori să nu se simtă în largul lor în spațiul public și cu atât mai puțin în spațiul politic. Domnia-sa îmi dădea exemple de cunoscuți care au avut dificultăți în a-și depăși tracul, emoția, reținerile pentru a ieși și a protesta, de pildă. Şi mi-a amintit de momentele excepționale petrecute în iarna lui 2017 alături de Mihai Şora, de Mircea Dumitru, Emilia Şercan, Mihaela Miroiu, Liviu Papadima, Vlad Alexandrescu și alții, în zloata Pieței Victoriei, pentru a protesta împotriva ordonanțelor.

Sunt cu toții intelectuali angajați, intelectuali care au înțeles că trăim un moment în care cuvântul de la catedră nu mai e de ajuns. Şi revin atunci cu perplexitatea mea: în afara acestora, foarte puțini, de ce tac toți ceilalți? De ce îngăduie ca rostirea publică să fie dominată de inculți, mistificatori, și manipulatori? De ce nu pot să-și părăsească biroul, cercetările, scrierile științifice pentru a aduce o parte din raționalitatea și luciditatea care le caracterizează munca pentru a le propune în dezbaterile publice? Pentru că oricum asta nu ar schimba nimic? Şi dacă lucrurile stau mai degrabă invers? Adică nu se schimbă nimic (ori se schimbă în rău) tocmai pentru că marea majoritate a celor care au capacitatea de a judeca rațional, de a interpreta și de a decripta semnificațiile vremii aleg să tacă?

De ce o fac deci?

Inerția invocată de profesorul Marian Popescu e cu siguranță o explicație. Dar la ea trebuie să adăugăm alte câteva explicații, prezente în doze variabile de la unul la altul.

De pildă, sictirul, disprețul, scârba. Intelectualii, mai ales cei din universități, sunt ființe obișnuite cu o anumită aristocrație a spiritului, cu o anumită atmosferă aseptică a birourilor lor. Prin urmare, a coborî în zloata spațiului public nu poate decât să le provoace greață. Nu au ei să se amestece cu prostimea sau să se angajeze pentru cauze efemere, când viața spiritului se întinde pe secole și milenii.

O altă explicație ar fi neutralitatea. De la aceeași înălțime academică, profesorii consideră își pot respecta statutul doar dacă nu devin părtinitori și țin la postura lor de „experți”, care pot explica în cuvinte savante ce se întâmplă, mai ales dacă sunt solicitați de media, dar care și-ar trăda obiectivitatea analizei dacă s-ar angaja. La fel cum spiritul plutește peste lume, la fel și expertiza e deasupra societății: dacă ar coborî, s-ar altera.

Să mergem mai departe și să invocăm ignoranța: cercetătorii adevărați se împart între sălile de cursuri, biblioteci și birouri. Nu au televizoare, nu citesc presa, nu au facebook, nu știu ce se întâmplă în jurul lor și nu îi interesează. Adevărul cercetărilor și reflecțiilor lor rezistă oricăror zbateri ale lumii.

Şi mai departe: frica și lașitatea. Îmi aduc aminte de anii când toți profesorii de la Universitatea „Babeș-Bolyai” erau paralizați de frică în fața lui Andrei Marga. Acesta transformase universitatea într-o moșie proprie, așa cum încearcă să facă azi Dragnea cu toată țara. Dar nu toți erau fricoși, ci aproape toți. Au fost câțiva care i s-au opus demn și care au plătit scump opoziția; până la urmă însă dreptatea a fost de partea lor. Privind ce se întâmplă azi la Iași, odată cu întoarcerea ca rector a lui Tudorel Toader, putem considera fără tăgadă că mulți dintre cei care tac, o fac din frică. Își tem posturile, își tem normele didactice, își tem sporurile și avansările. Asta și pentru că între ei și tartorul suprem se află lichelele, cei care execută fără crâcnire ordinele primite și terorizează cu ele pe toată lumea. De ce o fac? Răspunzând, ajungem la ultima explicație: interesul și compromisul.

Nu are rost să ne imaginăm că universitățile sunt locuri de rezistență la putere. Dimpotrivă, ele sunt locuri în care puterea politică se reproduce și se consolidează. Majoritatea rectorilor din România sunt apropiați ai puterii (cinste celor foarte puțini care nu sunt). Sprijinul de la centru pentru ei este dublat de puterea pe care o exercită prin intermediari foarte numeroși în universități. Ca oameni ai puterii, ei pregătesc profesorii, cercetătorii și studenții pentru a fi oameni ai puterii. Toți au de câștigat așa: salarii mărite, posturi sigure, eliminarea concurenței la concursurile pe posturi, norme didactice construite după dorința profesorilor, nu după nevoile studenților sau ale societății, păstrarea ierarhiilor și avansările în ea. Foarte mulți universitari nu protestează pentru simplul motiv că nu au interesul să o facă, le convine foarte bine așa cum e și nu au nicio problemă cu ce se întâmplă în România. Acesta e și mesajul pe care îl transmit studenților: compromisul și conformismul sunt cele mai sigure metode pentru a reuși într-o carieră, de preferință la stat sau foarte aproape de el.

Universitățile au încetat să fie locuri ale gândirii critice, ale angajamentului și ale rezistenței la orice formă de putere. Din motivele expuse mai sus, în doze diferite și în situații diferite, universitatea reproduce în sânul său schemele de dominație din societate, pregătind tinerii nu să devină cetățeni, ci supuși. Puținii intelectuali care au curaj public și care știu să vorbească public pe înțelesul unui public larg sunt mai degrabă figuri izolate și uneori chiar hărțuite în universitățile lor.

Abandonându-și misiunea publică de a aduce rațiunea printre oamenii de rând, universitarii devin – din inerție, din dispreț, din neutralitate, din frică sau din interes – aliații unei puteri obsedate de o singură rațiune, rațiunea celui mai puternic, cu toate consecințele ce decurg de aici pentru democrație și statul de drept.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Alooo! Dar ce e asta? Îi mai ridicam pe profesorii universitari pe culmile admirației sociale cum au fost ridicati medicii? Când la facultate intră tot prostul care a luat bacalaureatul normal ca e nevoie de profesori mai multi, iar majoritatea sunt tembeli. Nu exista în România profesiei ala universitar descris de autor. Aia erau prin perioada interbelică când studentia era ceva foarte greu de atins. În plus singurii intelectuali din societate nu sunt doar profesorii universitari Şi nu trotineta profesorii sunt intelectuali. Nu exista sau aproape nu exista profesori care sa predea matematica Şi da înceapă să tina prelegeri despre corectitudinea politică sau socială. Ca sunt tembeli. Majoritatea, marea majoritate stii dădacă un singur lucru. Şi ce studii Şi cercetări fac ei când universitățile abia le dau bani sa mănânce? Sau credeti ca profesorii care accepta sa vândă doctorate nu isi falsifica Şi ei studiile? Va rog sa nu mai scoateti asa tare profesorii universitari de parca am trăi în secolul 19. Acum oricine poate fi profesor universitar. La fel de bine oricine poate fi intelectual.
    • Like 0
  • criticand (putinele) comentarii asi spune "universitarii e multi" , si sunt multi cca 40.000 sau peste -la stat si la particulare- (numarul posturilor, pt ca nr de persoane distincte e mult mai mic, dat fiind cumulul - candva recordul era al unui prof univ, care preda la 17 universitati, nu 7 ci 17, nu mai stiu daca a fost depasit) , si fiind multi se pot subimparti in multe categorii, inclusiv ca opinii politice.;
    de regula in senatele universitare sau consiliile facultatilor se voteaza democratic si, daca un tudorel ajunge rector , este pt ca a avut majoritatea necesara si, deci ei (sau ai lui) sunt mai multi!!
    tine de universitati , de cultura lor in ale autonomiei universitare si de multe ori de zona geografica! (concentrand ideia), tine de o masa critica care nu are aceiasi compozitie la iasi sau la bucuresti si, in exemplul citat nici la cluj ;
    de la o vreme aceasta masa apartine puterii iar puterea in ultimii aprox 20 de ani a cam fost a lor;
    si, da , este o substantiala deosebire intre cei cu profil tehnic-stiintific mate-fizica-info etc vs socio-filo-drept si asociate (precum se cam vede)
    • Like 0
  • Marius check icon
    "Nu are rost să ne imaginăm că universitățile sunt locuri de rezistență la putere" - hmm, este vreo obligatie implicita a universitatilor sau a intelectualilor in general de a face automat opozitie puterii, oricare ar fi ea? Poate gresesc, dar impresia mea este ca intelectualitatea vine, pe langa ratiune, cu pluralitatea ideilor si confruntarea lor in dezbatere.
    "De ce nu pot să-și părăsească biroul, cercetările, scrierile științifice pentru a aduce o parte din raționalitatea și luciditatea care le caracterizează munca pentru a le propune în dezbaterile publice?" - dezbatere publica? oare te-ai uitat recent la calitatea dezbaterii publice in ziua de azi? In media si online nu prea exista dezbatere la nivel rational si orice universitar ar iesi din birou nu ar putea impune (cum, cu forta?) ratiunea iar, la un oarecare nivel (in minte imi vine Antena 3) orice apel la calitate si logica ar fi luat in deradere, drept elitism (cum adica, vrei sa discuti cu noi dar fara sa intri in cocina noastra?)
    " Intelectualii, mai ales cei din universități, sunt ființe obișnuite cu o anumită aristocrație a spiritului, cu o anumită atmosferă aseptică a birourilor lor" - daca prin aristocratie a spiritului te referi la un bun simt elementar si la un minim nivel de logica, da. De ce sa participi la o dezbatere publica in stilul Codrin Stefanescu? Nu e dezbatere, e doar un exercitiu de aruncare de laturi in toata lumea care nu e de partea lui. Un intelectual nu are nici cum castiga nici ce castiga din asta. Poti sa-i subliniezi erorile, incoerenta, lipsa de consistenta si toate astea vor fi inteles doar de cineva de nivelul tau, nu de nivelul lui, de el sau de partizanii lui. Nu e nimic de castigat.
    • Like 0
  • Pentru ca majoritatea "intelectualilor" sunt si ei plagiatori si instiga la plagiat...pentru ca aproape toti au o afiliere politica ce le asigura locul acela cald si sigur...
    • Like 0
  • eu cred ca paralizati de frica in fata unor SOMITATI (ca A.M.) tremurau si tremura doar unii "profesorasi",nu PROFESORII UNIVERSITARI.
    • Like 0
  • Interesul și faptul că unii ajung in poziția pe care o au datorită partidului. Drept exemplu uitați vă și la purtătorul de cuvânt al PSD Iași și cum a crescut el în grad și a ajuns director la aeroport/lector și ce mai este el pe acolo
    • Like 0
  • Dorin check icon
    Nu ai cum să rămâi vertical într-o lume Strâmbă.
    • Like 0
  • Cred că dezamăgirea autorului provine din implicarea slabă sau din complicitatea cu puterea a cadrelor didactice din universitățile cu profile preponderent umaniste. Știu multe cadre didactice din universitatea tehnică unde activez care participă la majoritatea demonstrațiilor, coboară în agora și strigă nemulțumirile generate de conducerea actuală a țării. Poate cu mai puțin meșteșug decât un sociolog sau un politolog sau un jurist, dar cu mai multă putere. Sper să nu fie doar o impresie. Oricum, avem și noi cozi de câine și de topor...
    • Like 5
  • Din punctul meu de vedere, "universitarii" se complac în situația în care se află, Nu cred că le e frică că își vor pierde posturile ci mai degrabă contractele de cercetare, contracte de unde își rotunjesc ei veniturile. Batălia acolo se dă, pe contractele de cercetare. Țin minte și acum un episod de pe vremea când lucram ca asistent cercetare când s-a preferat ca majoritatea banilor să fie folosiți pentru salarii în detrimentul dotării facultății/departamentului cu aparatură.
    • Like 2


Îți recomandăm

Speranța Farcă

„Părinții sunt foarte angoasați, aud peste tot că copilul lui cutare face așa, copilul lui cutare face așa. Și se gândesc că ei nu oferă același start copilului lor, care va intra în competiție cu acei copii care au făcut toate acele cursuri. Gândim educația și viața ca pe o competiție”, spune Speranța Farca.

Citește mai mult

Șezlonguri în apă la Marea Neagră

Este o adevărată luptă între turişti pentru a prinde cel mai apropiat pat de plajă lângă apă deşi nu stau prea mult pe sezlong şi apoi tot ei se plâng că nu au soare pentru a se bronza din cauza umbrelelor extrem de apropiate.

Citește mai mult

Foto pentru textul Arinei Angelescu

Plec în oraș. Nu apuc să conduc prea mult când aud telefonul. E mama, care rămăsese cu cel mic. Inima îmi bate deja mai tare. Îmi trec tot felul de scenarii prin cap. Niciunul prea fericit. Răspund. Nu e mama. E băiețelul meu. Plânge în hohote și lasă puțin spațiu ca eu să înțeleg ceva. Nu-știu-ce grisine pe care le-am uitat acasă?!

Citește mai mult

Andrei Ene

AntiFragile, un startup care dezvoltă un sistem de etichete inteligente, care permit monitorizarea de la distanță a coletelor pe parcursul procesului de transport, a fost desemnat vineri seara câștigătorul competiției UPGRADE 100 Floors Elevator Pitch. Pe scurt, eticheta își schimbă culoarea dacă pachetul a fost scăpat de curieri.

Citește mai mult