281 - cifra de pesedizare, de metastază coruptă a societății românești

sursa foto: Inquam Photos

281 din 288 nu reprezintă decât un singur lucru: cifra de pesedizare, de metastază coruptă a societății românești. Cifra de prostie, de ipocrizie, de rânjet grotesc, de cuvinte josnice, de buzunare largi, de cutii de pantofi; de trădare, de urlete, de tupeism și de infatuare impresionantă, printr-un soi de patriotism de paradă.

Toate astea se întâmplă când, peste monstrul roșu și hidos al comunismului de decenii, se trage o nouă mână de vopsea – din roșu tovărășesc cu ciocan și nicovală în roșu prietenesc și open, cu un iz de parfum ieftin occidental, ca să-i facem pe toți să ne creadă, ca să dea bine la toată lumea și să fie mai bun pentru export. Orice, doar să ajutăm la propășirea noastră, a oamenilor de bine, astfel încât, în afară de noi și de ce vrem noi (și noi vom reprezenta mereu poporul), orice altceva să se piardă, că ne încurcă la furat, la îndobitocire, la mi-se-cuvenism.

Boala asta a clientelismului a reușit să se strecoare în noi aidoma unui șarpe, în cele mai înfricoșătoare și mai tenebroase colțișoare ale ființei umane, și să sădească acolo microbul. A reușit să se strecoare în orice instituție, în orice partid, în orice organizație, chiar și în orice familie. Cam după cum un informator se strecura prin tot felul de situații și de vieți, cât mai aproape de epiderma reacționară, ca să ciripească mai departe tot ce înțelege și mai ales ce nu înțelege, fiindcă e mai important ce nu se spune, ce nu se scrie... și așa mai departe.

Securistoismul a rămas acel diavol de pe umărul stâng, pe care-l cunoaștem așa bine că ne este drag, ne face să ne simțim „ca acasă”, fiindcă ne merge bine când îl ascultăm, chiar dacă știm că nu e bine. Ne șoptește dulcegării în ureche zi și noapte, la locul de muncă, la școală și mai ales în cabina de vot. Își arată mârșăvia căutând să ne-ntoarcă realitatea ca într-o oglindă, tocmai pentru a eșua, tocmai pentru a naufragia, confuzi, departe de malul liniștit și limpede pe care ne doream odată să fim.

Când vezi o asemenea mobilizare, când vezi cât de repede și de eficient dau mâna grupuri și interese ce se pretind a fi diferite - dacă nu chiar opuse -, începi să înțelegi că nu e vorba doar de o luptă politică obișnuită, nu e despre un om, nu e despre un partid. E o luptă a noastră, lupta cea de toate zilele.

Moțiunea asta nu a fost doar împotriva unui guvern. A fost împotriva unei idei, ideii că lucrurile sunt îndreptățite spre a fi mișcate din locul lor. Împotriva riscului ca anumite mecanisme să fie urnite și, astfel, deranjate. S-a votat „nu” pentru „Săptămâna Altfel” la cârma țării.

Apare aici un motiv de luciditate? Se mai întrevede o speranță? Pentru că aceste reacții apar nu din senin, ci atunci când ceva contează cu adevărat, când se atinge un punct sensibil, când ne-am apropiat prea mult de adevăr ca să ne mai fie confortabilă minciuna.

Mecanismul bine uns al urmașilor nomenclaturiști n-a căzut nici de data asta. Dimpotrivă, știe să se apere, știe să-și țină gura și să renască, spre a se hrăni cu ani și ani din viața noastră.

Mai înseamnă, totuși, că nu-i de neclintit pe de-a-ntregul. Că dincolo de reflexe, există fisuri. 

281 din 288 e un număr aberant de mare, dar parșivitatea adună oamenii mai ușor decât orice altceva; parșivii se susțin între ei într-o contraselecție generală, ce dă roade de ani buni încoace.

La finalul zilei, marea mea dorință ar fi ca, la fiecare 288 de români, să existe alți 281 care să poată trăi în afara acestei caste rușinoase, în afara acestor netrebnicii, care pot trăi în afara reflexului (și refluxului), în afara vocii trecutului din noi; care pot spune sincer: „Mai bine mort, decât comunist!” și toate derivatele sale PCR-iste de grea moștenire. De abia atunci poate se va concretiza, pentru noi, încă o șansă.

Momentan, asta pare imposibil. A trecut așa de mult timp, că diavolul ăla de pe umărul stâng nu ne mai șoptește din afară. Pentru mulți, vorbește cu vocea lor; vorbește dinăuntrul lor. Cei 281 nu sunt niște făpturi mistice născute în sala de plen. Sunt efectul a alte mii de voturi care ne-au adus aici. Votul lor nu e decât ecoul voturilor noastre... 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp