„Eu le spun studenților mei de la cursuri și, bineînțeles, de la doctorat că nu există întrebări proaste. Dacă tu îți pui întrebarea asta, e foarte probabil ca și altcineva să-și pună aceeași întrebare, deși nu spune cu voce tare. Dacă nu înțelegi ceva sau dacă nu ești de acord cu ceva, trebuie să spui. Aici, în America, dacă greșești, îți dai seama și găsești o soluție. Greșeala este semnificativă doar când nu înveți din ea”, spune Roxana Geambașu. Foto: Eileen Barroso/ Columbia Engineering

Experții evaluatori intră în universitate cu figuri severe, spăimoase, rigide, țepoase, adică „date dracului”, care, însă, pe parcurs se mai înmoaie, până la dispariție cu ocazia meselor, a chefurilor de la sfârșit când toată lumea se împacă românește și se departe ca prieteni și confrați. (Foto: Damien Meyer/ AFP/ Profimedia)

Temele se corectează și se notează, cu tot cu feed-back descriptiv din partea profesorului. Nota contează la media parțială și semestrială, când se adună cu examenul. Deci, studenții nu cunosc învățarea în salturi sau doar în sesiune.

Topul cu pricina se face după numărul de articole științifice publicate în reviste serioase. Nu, Fulgerul Carpaților și Vocea Pașcanilor nu se pun. Mai mult decât atât, cercetarea aia trebuie să aibă niște rezultate palpabile, concretizate în descoperiri remarcabile, invenții, brevete, aplicații cu impact asupra vieții noastre de zi cu zi. (Foto: Sabin Cîrstoveanu/ Inquam Photos)

Și totuși, o oarecare neîmplinire în documentarea acestei istorii fascinante resimțeam. Deși toate aceste dovezi există, nu se descoperise încă nici o diplomă universitară propriu-zisă. Practica de atunci nu impunea duplicate, titlurile se înregistrau la universitate (și avem aceste înregistrări), iar diploma se dădea absolventului, care mergea cu ea în lume, ceea ce face ca asemenea diplome să fie greu de identificat. Sentimentul acesta de neîmplinire s-a transformat, însă, într-unul de mare bucurie în luna iunie a anului 2023.

Din farfurii mâncăm, cu paharul bem apă, cu furculița servim felul al doilea, lingura este destinată supei sau ciorbei, la teatru mergem pentru a vedea piese de teatru, în magazine cumpărăm produse. Războaiele sunt războaie, pandemiile sunt pandemii. Să spunem lucrurilor pe nume. Nu pot exista mai multe adevăruri sub soare.

Au mai avut o replică interesantă. „Cum puteți trăi atât de prost, că nu sunteți cu nimic mai prejos ca noi?” (Foto: Profimedia)

Imediat după Revoluție, o țară întreagă se mira, era stupefiată, era revoltată și furioasă că s-a lăsat condusă de un cizmar analfabet și de o savantă de renume mondial, care se pretindea doctor în chimie și care era Doctor Honoris Causa a multor universități din țară și din lumea largă. Râdeam, făceam glume și ascultam bancuri pe tema asta. (Foto: Profimedia Images)

În universități, situația friza de-a dreptul ridicolul, profesorii cerând studenților să nu plagieze în lucrările de diplomă/disertație, în vreme ce unii dintre cei dintâi nu aveau nici un scrupul în a copia texte din alte lucrări, spre a-și îndeplini norma de publicații necesare pentru promovare sau în alte scopuri. Indiferent de scop însă, febra scrisului angro, fără noimă i-a antrenat pe mulți universitari într-o cursă emulativă, sub deviza: e deștept cine scrie, nu cele mai bune, ci cele mai multe cărți!

Aspirația de a studia „afară” stârnește reacții puternice, atât pozitive (Sigur că da! E normal!), cât și negative (Nu vă abandonați familia! Nu vă uitați țara!). Cred că putem ieși mai bine din acest clește al aprobării și condamnării fără drept de apel dacă reflectăm nu la dorința însăși, ci la justificările care o susțin. Foto: Getty Images