Au mai avut o replică interesantă. „Cum puteți trăi atât de prost, că nu sunteți cu nimic mai prejos ca noi?” (Foto: Profimedia)

Imediat după Revoluție, o țară întreagă se mira, era stupefiată, era revoltată și furioasă că s-a lăsat condusă de un cizmar analfabet și de o savantă de renume mondial, care se pretindea doctor în chimie și care era Doctor Honoris Causa a multor universități din țară și din lumea largă. Râdeam, făceam glume și ascultam bancuri pe tema asta. (Foto: Profimedia Images)

În universități, situația friza de-a dreptul ridicolul, profesorii cerând studenților să nu plagieze în lucrările de diplomă/disertație, în vreme ce unii dintre cei dintâi nu aveau nici un scrupul în a copia texte din alte lucrări, spre a-și îndeplini norma de publicații necesare pentru promovare sau în alte scopuri. Indiferent de scop însă, febra scrisului angro, fără noimă i-a antrenat pe mulți universitari într-o cursă emulativă, sub deviza: e deștept cine scrie, nu cele mai bune, ci cele mai multe cărți!

Aspirația de a studia „afară” stârnește reacții puternice, atât pozitive (Sigur că da! E normal!), cât și negative (Nu vă abandonați familia! Nu vă uitați țara!). Cred că putem ieși mai bine din acest clește al aprobării și condamnării fără drept de apel dacă reflectăm nu la dorința însăși, ci la justificările care o susțin. Foto: Getty Images

„De când s-a deschis sezonul de recrutări, am primit o grămadă de oferte de la foarte multe universități, și de la cele mai prestigioase din America. Am fost onorat. Numai că, după mult timp de gândire, am ajuns la concluzia că mi-e foarte bine aici”, a spus sportivul. (Foto: Profimedia)

Unul dintre elevi mi-a spus trist că el nici nu îndrăznește să viseze că ar putea studia la Oxford sau altă universitate de prestigiu. L-am întrebat de ce. Mi-a răspuns că provine dintr-o familie monoparentala și că singura sursă de venit era nesigură, pentru că mama lui avea contract de muncă pe perioadă determinată. Când l-am întrebat dacă s-ar încadra la criteriile de admitere, mi-a răspuns cu modestie că avea zece pe linie și ar îndeplini cu ușurință cerințele.

Nu știm de unde și de către cine li s-a comandat membrilor corpului universitar că ar trebui să se implice, cu orice preț și în orice împrejurare, în spațiul public, în întâmpinarea urgențelor și neliniștilor din zona publică. (Foto: Getty Images)

Cu un ochi râdem și cu celălalt plângem în timp ce privim neputincioși, an de an, cum zeci de copii buni, care ar putea pune umărul la evoluția țării, lasă totul în urmă și pleacă să studieze la universități de peste hotare.

„Eu cred că avem toate premisele din punct de vedere profesional, toate atuurile, ca să producem cipuri în România, mai este nevoie de decizie politică dublată de un angajament financiar”, spune profesorul Gheorghe Ștefan. (Foto: Profimedia Images)

Anul 2020 a dezvăluit, din nou, importanța școlii și discrepanța dintre ce vrem și ce facem. Vrem puterea unei Europe unite și pașnice, dar glorificăm războaie trecute. Vrem tineri care să înțeleagă prezentul și să ne contureze viitorul într-o lume în schimbare, dar ancorăm școala în modele curriculare inerțiale. (Foto: Philippe Lopez/ AFP/ Profimedia)