Marieva Demetrescu

În această săptămână, Alexei Navalnîi și-ar fi sărbătorit aniversarea – ar fi împlinit 49 de ani. Ar fi fost ziua unui om viu, nu a unui martir. Dar în realitate, tot ceea ce a mai împlinit a fost un an de la moarte, tot in acest an, în februarie. O moarte absurdă, cinică, calculată în pași de protocol carceral, în frig și foame, în insulte și izolare. Moartea care l-a transferat definitiv dintr-o celulă siberiană într-o pagină grea a istoriei recente pe care nu cred că ar fi vrut cineva să o trăim.

Există un candidat care promite românilor o minunată lume nouă cam de când a intrat în politică. Promite chiar și acum, pentru că niciodată nu se termină cu adevărat campania pentru genul ăsta de politruci. Nu fiindcă ar fi ambițioși, dar pentru că CV-ul lor demonstrează clar că în afară de campanie, nu au competențe suficiente încât să reușească să facă și altceva. Foto Profimedia

Recunosc că nu mi-am mai pus nădejdea în tine. Nu în tine — ci în noi. În capacitatea noastră de a mai alege cu capul limpede și cu inima trează. Foto Profimedia

​Nu vreau să faci nimic cu noi, George Simion. Nici nu mine, nici cu colegii mei, nici cu prietenii, nici cu părinții sau profesorii mei. Nu cu oamenii pe care-i văd discutând la televizor sau cu cei al căror nume apare pe cărțile pe care le citesc. Foto: Profimedia

Am coborât dintr-un tren, ca să urc în altul, la Verești. Trenul de Iași, în care trebuie să mă urc, are întârziere. Așa cum are întotdeauna, cu rare excepții. Gara asta e murdară și câinii de pe aici mai latră, fugind, după câte o locomotivă. Copiii plâng. Părinții sunt obosiți. S-a lăsat frigul, dar nu și liniștea.

Nu, nu am ieșit din mit. Nu ne-am îndepărtat prea tare de peșteră. De fapt, uneori pare că am preschimbat peștera într-un altar imens. Acolo, domnesc liniștite ideile rumegate de dinainte, metamorfozate în tot felul de idoli, în tot felul de zei, care reprezintă binele suprem: fără nuanțe, fără întrebări, fără prea mare complexitate. Pentru că orice urmă de gândire se simte ca o blasfemie și generează altfel de arderi pe rug. Foto: Profimedia

Iar în spatele acestui derapaj, nu e greu să vezi o foame de putere, de influență, de validare – același tip de foame care a distrus, rând pe rând, orice promisiune sinceră din politica românească. foto: Vadim Ghirda / AP / Profimedia

Îți spui, poate în gând, poate cu glas tare: „A fost doar un vis. Doar un vis.” (Foto: Profimedia Images)