Este studentă la Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice din Iași, atrasă de literatură, poezie, muzică, artă și de frumusețea lumii actuale, chiar și când aceasta pare să alunece spre haos. Face parte dintr-o generație care este nevoită să-și definească identitatea în mijlocul unor crize – pandemie, război, transformări politice majore. Cu toate acestea, rămâne fidelă valorilor care dau sens, căutând mereu o lumină a binelui în care să creadă, ca un act de rezistență.
Dacă pe 19 mai m-aș fi trezit într-o Românie în care George Simion ar fi ajuns președinte, probabil și eu m-aș fi temut să vorbesc, oricât de multe aș fi avut de spus. Cu siguranță ar fi fost multe, dar am fi fost cu toții reduși la tăcere cu repeziciune. Foto: Profimedia
Citește mai mult
Credeam, când eram în liceu, că toți colegii mei de generație au simțit că au aceeași menire, aceeași datorie: să aducă binele. Mai-binele. (Foto: Virgil Simionescu/ Inquam Photos)
Citește mai mult
Și totuși, în fiecare vară, Iașiul revendică șiret, oarecum pe furiș, un rol de capitală, cel puțin unul de capitală culturală.
Citește mai mult
„Viața noastră unde e? / Viața noastră ce-ați făcut cu ea?” – e poate cel mai nimerit refren pentru România anului 2025. Era un cântec de George Nicolescu pe care-l ascultau la vinil bunicii mei și, chiar dacă azi nu știu să-l mai auzim la radio, îl fredonăm în gând în neștire, în timp ce facem calcule de subzistență între două facturi, renunțăm la planuri sau ezităm în fața unei călătorii scurte până la părinți. Sau a unei cărți noi în bibliotecă. Sau a unei zile libere după atâta oboseală.
Citește mai mult
În această săptămână, Alexei Navalnîi și-ar fi sărbătorit aniversarea – ar fi împlinit 49 de ani. Ar fi fost ziua unui om viu, nu a unui martir. Dar în realitate, tot ceea ce a mai împlinit a fost un an de la moarte, tot in acest an, în februarie. O moarte absurdă, cinică, calculată în pași de protocol carceral, în frig și foame, în insulte și izolare. Moartea care l-a transferat definitiv dintr-o celulă siberiană într-o pagină grea a istoriei recente pe care nu cred că ar fi vrut cineva să o trăim.
Citește mai mult
Există un candidat care promite românilor o minunată lume nouă cam de când a intrat în politică. Promite chiar și acum, pentru că niciodată nu se termină cu adevărat campania pentru genul ăsta de politruci. Nu fiindcă ar fi ambițioși, dar pentru că CV-ul lor demonstrează clar că în afară de campanie, nu au competențe suficiente încât să reușească să facă și altceva. Foto Profimedia
Citește mai mult
Recunosc că nu mi-am mai pus nădejdea în tine. Nu în tine — ci în noi. În capacitatea noastră de a mai alege cu capul limpede și cu inima trează. Foto Profimedia
Citește mai mult
Nu vreau să faci nimic cu noi, George Simion. Nici nu mine, nici cu colegii mei, nici cu prietenii, nici cu părinții sau profesorii mei. Nu cu oamenii pe care-i văd discutând la televizor sau cu cei al căror nume apare pe cărțile pe care le citesc. Foto: Profimedia
Citește mai mult
Am coborât dintr-un tren, ca să urc în altul, la Verești. Trenul de Iași, în care trebuie să mă urc, are întârziere. Așa cum are întotdeauna, cu rare excepții. Gara asta e murdară și câinii de pe aici mai latră, fugind, după câte o locomotivă. Copiii plâng. Părinții sunt obosiți. S-a lăsat frigul, dar nu și liniștea.
Citește mai mult
Nu, nu am ieșit din mit. Nu ne-am îndepărtat prea tare de peșteră. De fapt, uneori pare că am preschimbat peștera într-un altar imens. Acolo, domnesc liniștite ideile rumegate de dinainte, metamorfozate în tot felul de idoli, în tot felul de zei, care reprezintă binele suprem: fără nuanțe, fără întrebări, fără prea mare complexitate. Pentru că orice urmă de gândire se simte ca o blasfemie și generează altfel de arderi pe rug. Foto: Profimedia
Citește mai mult