Tratament contra ignoranței: de ce ne credem mai deștepți decât suntem

(Foto Guliver/Getty Images)

În 1995, un bărbat a jefuit două bănci din Pittsburgh în mijlocul zilei. Un pic contraintuitiv, având în vedere ce vedem în filme, n-avea nici mască pe față sau orice altă deghizare. Mai mult, de fiecare dată când pleca, băga și un zâmbet arogant la camerele de supraveghere. McArthur Wheeler a fost arestat, evident, în aceeași zi. Se pare că Wheeler își dăduse cu suc de lămâie pe piele, pentru că avea impresia că o să fie invizibil, astfel, pentru camerele de supraveghere. După mai multe controale, s-a ajuns la concluzia că Wheeler nu era nici nebun și nici nu consumase droguri. Pur și simplu era prea convins de niște informații care erau false.

Povestea i-a atras atenția lui David Dunning de la Cornell University. Dunning, împreună cu un student de-al său, Justin Kruger, au decis să investigheze situația. Ei au susținut că, deși aproape toată lumea își vede abilitățile într-o lumină mai bună decât sunt, la unii oameni diferența dintre realitate și percepția personală e mult mai mare. Iluzia asta se numește acum „efectul Dunning-Kruger” și descrie cognitive-bias-ul care ne face să avem percepții mult mai bune decât ar trebui despre propria persoană.

În două studii, Dunnig și Kruger au dat teste pe diferite teme participanților și apoi i-au pus să se autoevalueze. Ce au observat a fost că cei care răspundeau corect la cele mai puține întrebări aveau tendința de a-și acorda cele mai mari note. Cu alte cuvinte, cu cât ești mai slab la ceva, cu atât riscul e mai mare să nu fii conștient de nivelul tău adevărat.

Scriitorul William Feather a spus la un moment dat că să fii educat înseamnă să poți face diferența între ce știi și ce nu știi. Sună destul de simplu, nu? Se pare, totuși, că e un lucru foarte dificil. Deși avem o percepție destul de clară asupra a ceea ce știm, nu reușim, de cele mai multe ori să ne dăm seama de ce nu știm. De obicei, nu putem recunoaște dimensiunile propriei ignoranțe.

Oamenii nu își dau seama cât de incompetenți sunt pentru că pur și simplu nu au cum. E logic: pentru ca cei cu performanțe slabe să își dea seama de propria nepricepere, ar fi nevoie ca ei să aibă priceperea necesară pentru a face asta. Ca să îți dai seama cât de bun ești la scris, ar trebui să știi să scrii îndeajuns de bine încât să poți face o analiză pertinentă.

Problema este că incompetența nu îi face pe oameni să fie dezorientați sau mai prudenți în acțiunile viitoare, așa cum ar fi normal. În loc de aceste sentimente, oamenii incompetenți beneficiază de o încredere în sine remarcabilă, care lipsește de multe ori de la persoanele mai competente.

David Kunning susține că unele dintre cele mai puternice convingeri pe care le avem au ca sursă chiar valorile care ne definesc ca oameni. Așa numitele „valori fundamentale”. Sunt lucruri de la care nu ne abatem orice ar fi, e felul în care am ales să ne trăim viața. Ne definesc. Așa că orice informație care vine spre noi și contrazice aceste valori este modificată, i se scade din importanță sau e chiar uitată pentru a ne asigura că nu ni se vor modifica în vreun fel convingerile fundamentale.

Kunning plasează convingerile ideologice și politice tot în această categorie. Conform teoriilor antropologice, oamenii, din punct de vedere ideologic, se împart în mai multe categorii. Pot fi individualiști (cei care pun accent pe autonomie, libertate și independență) sau pro-comunitate (cei care acordă importanță rezultatelor obținute de comunitate ca un întreg omogen). De asemenea, pot fi ierarhiști (cei care favorizează distribuția obligațiilor conform unor evaluări care creează statuturi diferite pentru oameni în societate) sau egalitariști (cei care nu cred în ideea că oamenii pot fi clasificați în funcție de statutul social). Astfel, oamenii procesează toate informațiile printr-un filtru al acestor principii. Acest filtru are un impact profund asupra a ceea ce considerăm a fi adevărat sau nu.

Nu e de mirare, deci, că faptele, logica și informațiile pot fi modificate astfel încât să fie în concordanță cu convingerile subiective ale fiecărei persoane.

Cea mai bună modalitate de a contracara acest fenomen este să pornim la drum cu o mentalitate diferită.

Motivațiile, frustrările, fricile și dorințele noastre interioare au impact mai mare decât am crede asupra felului în care interpretăm informația.

Scriitoarea Julia Galef susține că, în momentul în care dai peste ceva care îți contrazice convingerile, tentația este să vedem un dușman și să încercăm îl înfrângem. Când vedem informații favorabile, avem un aliat. Suntem un soldat care trebuie să își protejeze camarazii și să atace inamicul.

Poate că ar trebui să avem mai degrabă mentalitatea unui detectiv. Să nu fim de vreo parte a baricadei, ci doar să investigăm argumentele din fiecare parte și să încercăm să decidem care este mai bun. Deși oamenii adoră să aibă dreptate, ei sunt în același timp și curioși. În momentul în care demonstrezi cuiva că ai dreptate, nu ți-ai hrănit curiozitatea, ci doar orgoliul. Ca armă, curiozitatea este mult mai importantă.

Radu Atanasiu spune în podcast-ul lui Cristi Popesco că discuțiile în contradictoriu ar trebui abordate altfel. În loc să fie cel care are dreptate învingător, e fix invers. Cel care are dreptate nu a câștigat nimic în urma discuției, în afară de un boost pentru orgoliu. În schimb, cel care nu avea dreptate a aflat o informație nouă, deci a ieșit mai câștigat din discuție.

Ar fi bine să învățăm să nu mai punem orgoliul pe primul loc și să nu ne fie rușine atunci când pur și simplu nu știm ceva. Să fim intrigați și nu defensivi atunci când dăm peste o informație care ne contrazice convingerile. Să ne setăm obiective noi și să ne întrebăm ce e cu adevărat important: să ne apărăm convingerile și să demonstrăm că avem dreptate sau să avem o înțelegere mai clară asupra lumii înconjurătoare?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp