Foto: Guliver Getty Images
La sfârșitul liceului, pentru albumul clasei, a trebuit să ne alegem fiecare câte un citat care să ne reprezinte și să fie trecut sub poza noastră. Unul dintre colegi a ales citatul lui Peter O’Toole care zice că „Nu voi fi un om obișnuit pentru că am dreptul să fiu extraordinar”. Sună bine și în principiu sunt de acord cu ideea din spatele citatului. Nu trebuie să te mulțumești cu puțin și fiecare dintre noi are dreptul să aibă visuri și aspirații și să încerce să le îndeplinească. Avem dreptul la the pursuit of happiness.
Problema intervine atunci când linia dintre drept și obligație devine blurată și așteptările societății ne apasă mult prea mult pentru a mai putea face diferența.
S-au întețit trailerele și posterele pentru noul film „Justice League”, o echipă formată din cei mai puternici supereroi care vor încerca să salveze planeta. Cel mai recent film din seria Thor va apărea și el la sfârșitul lui octombrie și îl vom vedea din nou pe zeul atotputernic în acțiune. Succesul filmelor bazate pe benzi desenate ia avânt de la an la an, iar benzile desenate în sine se bucură de popularitate încă din anii ’30. De ce?
Pe lângă faptul că e foarte distractiv, e destul de evident că supereroii sunt ecranizarea unei escapade a noastre față de o neputință pe care o simțim. Nu suntem extraordinari, dar timp de două ore, suntem alături de Batman, unul dintre cei mai bogați burlaci din lume care întâmplător mai și salvează planeta din când în când. Supereroii ne ajută să ne înfruntăm propriile neajunsuri și să trăim prin pielea altora succesul la care visăm.
Realitatea e că Bruce Wayne nu există. Și că majoritatea dintre noi suntem mai aproape de Alfred decât de Batman. Pentru fiecare Lionel Messi, există alte sute de mii de Budescu. Nu suntem speciali. Din cei șapte miliarde de oameni de pe Pământ, o majoritate covârșitoare nu va avea o influență importantă asupra istoriei. Toate realizările lor vor conta prea puțin în schema mare a lucrurilor și ăsta e un gând de care nu vrei să fii prea aproape.
Dar nu e așa nu? Au grijă toți speakerii motivaționali, actori, politicieni, vedete etc. să ne amintească zilnic că toată lumea este predestinată pentru lucruri mărețe. Trebuie doar să avem o atitudine potrivită și succesul pe care ni-l dorim atât de mult o să vină la noi ca un câine în brațele stăpânului. Cu toții suntem speciali.
Undeva e o fractură de logică aici. Dacă toată lumea e specială, înseamnă că nimeni nu mai e special. În plus, este o gândire care te poate duce pe o pantă periculoasă. Argumentația asta, care susține că trebuie doar să îți dorești și să muncești pentru un lucru, nu ia în considerare și factorii exteriori care pot interveni și care sunt aproape infiniți. Rezultă de aici că oricine eșuează, face asta pur din vina lui. Ori asta poate duce la o scădere semnificativă a stimei de sine, la apariția depresiei și uneori chiar la sinucidere.
Nu trebuie subestimată niciodată puterea presiunii sociale din ziua de azi pentru a avea succes. Există o tiranie psihologică în societățile actuale care impune că fiecare dintre noi suntem unici și excepționali iar paradoxul se creează atunci când vedem în jurul nostru că de fapt nu suntem, în comparație cu alții. Vedem zilnic citate care ar trebui să ne motiveze, feed-urile de Facebook sau Instagram sunt pline de oameni care călătoresc, au succes la serviciu, au relații de lungă durată pline de pasiune și umor și în general toată lumea o duce extraordinar. În presă, evident se selectează doar știrile extraordinare, cam asta fiind și definiția lor. Deși teoretic știm că oamenii își expun pe net doar o mică parte din viața lor (evident cea mai reușită parte), cădem ușor în capcana că este datoria noastră să ne îndeplinim toate visurile pentru că, ia uite, toată lumea poate. Dacă nu, ce rost are?
Pentru că acest tip de gândire aici duce. Se înrădăcinează puternic în psihicul nostru ideea toxică conform căreia viața care merită trăită este una în care se întâmplă în permanență lucruri notabile. O viață deosebită. Trebuie să lași ceva în urmă pentru că altfel ai trăit degeaba. Cum își va aminti lumea de tine? Cu ce ai contribuit? Cum ai făcut lumea mai bună? Dacă nu bifezi niciuna din cele de mai sus, trebuie să te resemnezi că viața ta nu are sens și totul a fost pentru nimic. Nimeni nu vrea să ajungă în zona aia.
Alternativa ar fi să te relaxezi. Să înveți să apreciezi experiențele cotidiene ale vieții. Să dezvolți un nou barem pentru o viață reușită: bucuria unei prietenii de lungă durată, momentele în care râzi până nu mai ai aer, un serial bun, sentimentul că i-ai făcut cuiva viața mai bună chiar și în cel mai mic mod cu putință. Cu alte cuvinte, o viață plictisitoare și banală. Sau simplă și fericită. Depinde cum vrei să o vezi.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Celor care au probleme ca nu ramane nimic dupa ei, ceva prin care lumea sa-si aduca aminte de ei, le recomand sa faca ceva cu mainile, sau sa scrie o carte sau pur si simplu sa ajute dezinteresat niste oameni. Face bine la stima de sine.
Vorba aia, ce-i mult nu-i bun. Un pic de echilibru nu strica.
Bineînțeles că la scară globală nu pot fi foarte mulți excepționali, dar fiecare în 'bula" să, adică într-un cerc restrâns de cunoștințe, poate fi "special". Și nu e un lucru rău. Cred că mai rău este când oamenii se complac în mediocritate și nu încearcă să-și depășească condiția.