Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Tristețea familiei Geoană

Ana Geoană

Să n-ai ce să spui despre tatăl tău decât câteva fraze copiate dintr-un discurs al nepoatei lui Donald Trump mi se pare extrem de trist pentru familia Geoană. Sper ca măcar lacrimile părinților sau emoțiile domnului Gâdea să fi fost autentice. 

Ca și când dl. Mircea Geoană n-ar fi fost deja un adversar redutabil împotriva… lui însuși, doamna Ana Geoană i-a dat o mână de ajutor, considerându-și părintele „o inspirație”, după cum urechist a tradus din speech-ul original din care doamna s-a inspirat consistent.

La cât de versatilă și adaptabilă s-a dovedit a fi doamna Ana Geoană în prelucrarea textului original, poate fi rugată lejer de ceilalți candidați să le facă și lor laudatio la Antena3, doar să schimbe pe ici pe colo adrisantul. De pildă poate să zică: „Pentru mine, Nicolae Ciucă nu este un politician, e un bunelu și o transpirație”; „Pentru mine, Elena Lasconi nu e o politiciană, e o mamă și o exaltație”; „Pentru mine, George Simion nu e un politician, e un ginerică și o conspirație”;„Pentru mine, Marcel Ciolacu nu e un politician, e un naș și o manipulație”.

Una peste alta, dl. Geoană cred că e singurul candidat care, pe măsură ce înaintează în alegeri, face tot ce ține de el nu să strângă puncte, ci să piardă procente. Îi dă un neprecupețit ajutor anturajul său dubios și mai nou familia.

- cu Andreea Georgescu, la emisiunea „Audiență națională”, la Digi FM, de la 13 la 14.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Geoană e ca lupul din Urali care s-a mascat în oaie occidentală. Dar de prostănac ce este, în loc de be-he-he încă mai urlă la lună. Acum și cu ajutorul lupilor tineri.
    • Like 0
  • Da, pacat! Numai ghinioane, pe care nu le merita.
    • Like 0
  • RazvanP check icon
    Scandalos, i-a zis "tată", clar a plagiat discursul!
    Dumneavoastră cum vă referiți la tatăl dvs. ca să fiți original și să nu plagiați?
    • Like 0
  • andrei andrei check icon
    ce imi place de jurnalistul asta care lucreaza la digi24, site si televiziune care primesc bani de la psdpnl pentru articole favorite. cum s-a afalt ca ciolacu pierde in turul doi doar in cazul in care ajunge geoana cum a inceput digi24 la 2 zile cu articole doar impotriva lui geoana. nu cred sa fi vazut un articol impotriva lui ciuca, simion sau lasconi. asa ca nenea negrutiu, vezi ca faci tu nu se numeste jurnalism, ci activism politic psd
    • Like 0
  • mg check icon
    ..cu ceva timp în urmă Geoană era în fruntea sondajelor și părea că surclasează restul candidaților. Și cine să-l întreacă, o mahalagioaică care și-a pus fustele-n cap prin parlamentul nostru și pe la Bruxelles, o gospodină cu zâmbet iliescian și cam atât, un smardoi coborât din galeriile de la fotbal, un "ghenăral" cu față de bunel molcom, sau un șmecher care-i punea râme-n undiță lui Dragnea.. ?

    Între timp fostul vice de la NATO, a scăpat mai întâi un porumbel, urmat mai apoi de un stol întreg..

    Că nu degeaba spunea Horațiu Mălăele : "Nu-ți crea o imagine falsă. Este incomodă, greu de întreținut și ușor de depistat"
    • Like 6


Îți recomandăm

Avion privat Romania / sursa foto: Profimedia

Nu Inspecția Judiciară a aflat. Nu CSM-ul. Nu ANI, nu declarațiile de avere, nu vreun mecanism de integritate. Un hacker a intrat în serverele companiei Toyo Aviation și a scos la vânzare, pe dark web, lista pasagerilor. Așa a ajuns România să afle cine zboară cu jetul privat și cu cine.

Citește mai mult

Deschiderea anului scolar / sursa foto: Inquam Photos

Dragi diriguitori ai învățământului românesc, cu cât veți face mai complicate teoriile alea „savante” de la română și de la matematică cu care îi îndopați forțat pe copii, de foarte micuți, cu atât analfabetismul funcțional în țara asta va fi mai mare.

Citește mai mult

Nicusor Dan in biserica / sursa foto: Inquam Photos

Campania electorală a început deja în România. Se prelinge prin biserici și prin târgușoare de la sat, dar și-a găsit locul cu precădere printre icoane. De data asta, însă, catedralele nu mai sunt monopolizate de un singur candidat. Tiptil, un altul se arată.

Citește mai mult

Fabrica auto China / sursa foto: Profimedia

Vorbeam într-un articol anterior despre aspectele sociale ale Chinei. În acest articol, o să vă vorbesc despre ce am observat din punct de vedere industrial în China și ce aspecte sunt diferite față de cele europene. Mă voi concentra pe partea de Industrie auto, deoarece în această industrie activez.

Citește mai mult