Îmi amintesc și acum senzația de stop cerebral trăită când am văzut cifrele care îl trimiteau pe CV Tudor în finala prezidențialelor din 2000. Apoi, rușinea: mi se părea că toate țările civilizate se uită la România ca la o adunătură de triburi care pot fi prostite cu mărgele și acadele.
Nici prin gând nu-mi trecea că aș putea să revăd în 2016 o confruntare Iliescu-CV Tudor gen, unde? În prima țară a lumii.
Schimbând tot ce e de schimbat, Donald Trump are aceeași stilistică shocking ca Vadim Tudor. Nu-l interesează adevărul, coerența, noncontradicția, decența a ceea ce spune; vrea să facă impresie cu orice preț americanilor cu discernământ redus - și nu sunt puțini. Ideile lui sunt scurte, clare și rudimentare.
CV Tudor își exprima credința în mitralieră ca mijloc de rezolvare a problemelor sociale. Trump repetă obsesiv, în dezbaterea despre ciocnirile rasiale declanșate de împușcarea unor persoane de culoare de către polițiști albi: „We need more law and order”, ceea ce precizează că înseamnă suplimentarea efectivelor polițienești și mai buna lor dotare cu armament. Când negrii ieșiți în stradă strigă „No justice, no peace!”, „Nu faceți dreptate, nu facem pace!”, să spui, de fapt, că soluția e forța, înseamnă combinația perfectă de prostie și agresivitate, cu consecințe incalculabile.
„America, great again!”, deviza de campanie a lui Trump, e un fel de „România Mare. Vom fi ce-am fost, și mai mult decât atât!”, frontispiciul revistei lui Vadim. America Mare înseamnă, în vedeniile lui Trump, izolare, deglobalizare naționalistă. Țări ca Japonia sau Coreea de Sud trebuie să plătească gros dacă vor să mai fie protejate militar de Statele Unite. NATO trebuie rentabilizată, cu riscul destructurării, deoarece America dă prea mulți bani apărării comune. Reducerea masivă a taxelor și impozitelor va împiedica transferul locurilor de muncă în alte țări de către companiile americane.
America, mai mare acasă și mai mică în ochii lumii, asta vrea să zică tejghetarul Trump. Politica se reduce la bani, bani și iar bani, profit și pierdere.
Și banii ăștia, cine-i face?... Trumpii fac bani pentru toți, pretinde Trump. Nu muncitorii, nu gulerele albe, nu intelectualii, nu clasa de mijloc, bogații sunt cei care, taxați mai puțin, investesc și aduc prosperitate americanilor.
Cu gândul mereu la „măreția” trecutului, Trump plasează astfel această veche și mare minciună a propagandei capitaliste. Căci, așa cum viața a demonstrat de atâtea ori, instinctul sălbatic al bogaților este să fie și mai bogați, nu să aibă și alții. Capitalismul funcționează onorabil, nu prin exterminarea celor cu bani mulți, cum face comunismul, dar prin „tunderea” lor periodică.
Trump îi reproșează lui Hillary Clinton faptul că guvernarea democrată din ultimii 8 ani nu a rezolvat criza izbucnită în 2008. Poate e așa, poate nu, dar ce e sigur, și asta dă măsura tupeului miliardarului, Trump și cei ca el, în lăcomia nesfârșită și nepăsarea lor de orice, inclusiv de America, au provocat criza speculativă mondială. Adică, cine te-a îmbolnăvit te învinuiește că nu ești în stare să te vindeci!
Asemenea lui Ion Iliescu, candidata Clinton mestecă rumeguș. Vorbește cu prefabricate specifice Partidului Democrat, e „politically correct”, sloganul ei „Stronger together!” presupune solidaritate și empatie. Or, dna Clinton este arogantă, agresivă și antipatică.
Ion Iliescu și-a mascat ani în șir, cu binecunoscutul zâmbet, agresivitatea care l-a făcut să aducă minerii în Piața Universității. Sub zâmbetul lui Hillary Clinton se ascund opțiunile mereu belicoase ale șefei diplomației americane.
Așa cum Ion Iliescu și CV Tudor erau până la urmă ambii produse ale sistemului comunist, tot așa, Hillary Clinton, amica poporului, este din zeama capitalismului de Wall Street, camuflată cu un teatru rece și prost – Trump măcar o spune pe față.
Cine va câștiga? Depinde de cum îi e felul acum, în 2016, toamna, acestei ființe în timp numite America. Are de ales între individualismul iresponsabil al lui Trump și colectivismul mimat de Clinton.
Cum aș vota dacă aș fi cetățean american? Nu pot să vă spun decât că, în 2000, nu numai că l-am votat pe Ion Iliescu, dar am făcut tot ce mi-a stat în putință, ca ziarist și vorbitor public, mergând până la limitele deontologiei, pentru a-i bara calea lui CV Tudor...
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
