Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Trump vs. Clinton, Băsescu vs. Năstase, Geoană

Probleme cu solicitarea președintelui Iohannis adresată Procurorului General, privind urgentarea unor dosare? Nerespectarea independenței Justiției? Stați să vedeți ce e în America: un om care ar putea fi președintele SUA zice sus și tare că dacă ajunge la Casa Albă „I`ll instruct my General Attorney to get a special prosecutor to look into your situation”, adică s-o ancheteze pe Hillary Clinton pentru încălcarea legilor secretului de stat în utilizarea email-urilor personale.

Să luăm cuvintele pe rând. Meu. Procurorul meu general, spune Trump. Al lui. Proprietatea lui. Nici Stalin nu cred că l-a numit „al meu” pe A. I. Vîșinski.

„Îl voi instrui”. Posibilul președinte îl tratează deci ca pe o marionetă, ca pe un robot programabil pe șeful procurorilor din America. Îi ordonă cine și în legătură cu ce să fie anchetat. Îi cere să facă rost de un „procuror special”, adică nu unul „obișnuit”, care să investigheze cazul potrivit legilor, ci unul care...

Când H. Clinton îi răspunde, corect, că nu el e conducătorul Justiției, Trump o dă de masă direct, zbang!, ca să vorbesc în termenii personajului: „Dacă aș fi, matale ai fi în pușcărie!”.

D.Trump se consideră deci pe sine denunțător, procuror, judecător și călău al adversarului său politic, făcând uz de puterea funcției prezidențiale.

Wunderbar, harașo, dar ca să nu ne ducem atât de departe, în timp și spațiu, ați mai auzit pe aici, pe la noi, așa ceva? Nu sunt decât 12 ani de când T. Băsescu le dădea întâlnire adversarilor săi din campania electorală „La țepe, în Piața Victoriei!”, îi aresta „cu mâna lui” pe miniștrii corupți și îl „lipea de pereți” pe contracandidatul său, A. Năstase.

Echivalentul „filmulețului” cu copilul lovit de Băsescu în campania din 2004, scos de la păstrare în cea din 2009, este înregistrarea sărită acum din cutie cu D. Trump vorbind în 2005 despre femei ca animăluțe cărora, o vedetă ca el, „le poate face orice” și ele nu zic nici pâs. Și cum se dă fără nicio apăsare și la femei căsătorite. 

Putem pune, de asemenea, pe locul vizitei nocturne la S.O. Vântu a lui M. Geoană, fost ministru de externe, candidat prezidențial, scandalul email-urilor private care-i stă în cârcă lui H. Clinton, ministru de externe, candidat prezidențial.

În 2004 și 2009, românii au avut de ales între brutalitatea și despotismul antidemocratic, de o parte, și fățărnicia arogantă, de partea cealaltă. Asta se întâmplă și acum în America.

Trump mi se pare că a spus un singur lucru de bun-simț azi-noapte: „Ea are ură în inimă”. Nu știu cine arată mai urât pe dinăuntru, Trump sau Clinton, cum n-am știut asta nici despre Băsescu, Năstase, Geoană.

După cum stau lucrurile acum, cu mai puțin de o lună înainte de alegeri, se pare că, între două fețe ale demonului, americanii vor alege invers decât românii.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

AI act conținut inteligență artificială / sursa foto: Profimedia

Într-o încercare de a accelera colaborarea dintre companiile de AI și societatea civilă, UE a recrutat anul trecut un grup de cercetători în domeniul media și AI care au fost rugați sa redacteze un Cod de bune practici, un document cu niște măsuri concrete ce pot fi adoptate de platformele digitale.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon sursa foto: romania.europalibera.org

Adulții s-au închis iar în camera mică, locul privilegiat care reunește două obiecte foarte prețioase: un radio mare și magnetofonul. Ies din când în când misterioși, șoptindu-și diverse vorbe, ne zâmbesc și se închid din nou în cameră. Mai sosesc și prietene de-ale mamei din vecini, care sunt primite rapid în spatele ușilor închise. Acest „ritual“ nu este deloc nou pentru noi, îi cunoaștem deja etapele și emoția: din când în când, radioul devine punctul central al casei, adulții se îngrămădesc lângă el, închid ușile și ne îndeamnă să ne vedem liniștiți de joacă.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Risipa alimentara / sursa foto: Profimedia

În fiecare zi vorbim despre costuri, marje, stocuri, pierderi. Mai rar vorbim despre pâinea, laptele, fructele, mesele gătite și produsele bune pentru consum care ies din circuit și ajung, pur și simplu, gunoi. Iar asta se întâmplă într-o țară în care există copii care se culcă fără o masă sigură, vârstnici care își numără pensia la sfârșitul lunii și asociații care încearcă să țină în viață, la propriu, atât oameni, cât și animale abandonate.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Citește mai mult