Un alt adevăr „inacceptabil” pentru socialistul Bernie Sanders: cine ne-a dat net rapid și ieftin

Astă vară, la concertul de la București al lui Robbie Williams, o tânără aleasă de starul britanic din primele rânduri a fost urcată pe scenă și a avut parte de trei sau patru minute de faimă. Tânăra a devenit peste noapte în ziare „aia pe care a pupat-o Robbie, norocoasa!”

Într-un fel, exuberanța reacțiilor românești pe Facebook în legătură cu întâmplătorul comentariu al lui Bernie Sanders referitor la faptul „inacceptabil” ca Bucureștiul să aibă viteze de internet mai mari decât mediul rural american aduce cu provincialismul înduioșător al anonimului din mulțime care se trezește băgat în seamă de un star de pe scenă.

Să ne înțelegem, Bernie Sanders este un adolescent râzgâiat și îmbătrânit în rele ideologice, care nu a fost în stare să aibă o slujbă „de om cinstit” până pe la 40 de ani, când s-a făcut brusc funcționar public, mutând scandalul gratuit din stradă la primărie. Ce spune domnia sa despre internet este la fel de legitim sau avizat, pe cât de înțelepte sunt tiradele împotriva capitalismului care îi îmbogățește pe cei bogați și, astfel, îi nedreptățește pe săraci. La luptă, tovarăși, la lupta de clasă!

Află mai mult:

Românul care i-a dat cea mai bună replică lui Bernie Sanders: „Am stat la New York. Din fiecare apartament se auzeau înjurături la adresa furnizorului de net”

Înapoi la chestiune: internetul „nostru” este fantastic, mai bun decât al americanilor, ce chestie, domne’! Prea se mai dădeau ei deștepți cu alde Google, Apple, NASA, DARPA și așa mai departe. Or fi ei liderii politici, culturali și economici ai lumii ăsteia, dar noi, românii, suntem mai cu moț, avem internet mai tare ca al lor!

Poziția asta mi se pare la fel de amuzantă ca atunci când citesc articole îmbătate de elan patriotic despre succesele sportive ale „băieților noștri” sau ale „fetelor noastre”. Nu avem, evident, niciun merit la victoria naționalei sau la câștigarea titlului de către echipa cu care ținem, dar ținem morțiș să ne asumăm o parte din succes.

Cutare candidat la primărie vrea și el o bucățică din tortul re-tweet-urilor gratuite și declară pompos că viteza internetului din București ar fi o dovadă de cât de repede putem noi, poporul, să schimbăm Bucureștiul în bine dacă vrem! Aveam pretenția de ceva mai multă sofisticare măcar de la cei care nu trebuie să joace menuetul în falș al politichiei dâmbovițene.

Da, avem în termeni relativi o infrastructură de internet de elită la prețuri fără concurență, scuzați clișeul. Pentru multe firme din domeniu, acest fapt este o „problemă structurală” azi, nicidecum o binefacere. Se duc războaie în toată regula prin consiliile directoare ale multinaționalelor pentru obținerea capitalului necesar în această cursă nebună a „înarmării” cu internet și, de fiecare dată, obiecția de bază este că randamentul investiției este discutabil. Cele mai optimiste scenarii de business indică amortizarea investițiilor în rețele fixe GPON (Gigabit Passive Optical Network) în minimum șapte ani, cel mai probabil zece ani. Firmele din telecom au presiuni mari zi de zi să găsească resurse noi de eficientizare a operațiunilor pentru a-și conserva agilitatea pe piață. Clienții individuali însă beneficiază de un raport calitate-preț imbatabil.

În timp ce în România o conexiune de 1Gb/sec costă aproximativ 10 euro, inclusiv TVA, achiziționată separat, și pentru circa 20 de euro poți avea un pachet cu televiziune, internet, telefonie mobilă și fixă, în Germania, țara care produce BMW și Porsche, se face mare reclamă în media pentru servicii de 50 Mb/s pe o tehnologie net inferioară și oarecum revolută care costă „numai” 30 de euro.

În Macedonia, o țară unde salariul mediu pe economie este aproape 300 de euro, față de peste 500 de euro la noi, prețul mediu pentru o astfel de conexiune este de 20 de euro.

Acest miracol românesc are o singură explicație. Viteza uriașă la prețuri minuscule este rezultatul direct al unui caz fericit de concurență liberă și neîngrădită în economie pe un fond fericit și rar de minimă reglementare și intervenție din partea statului. Cumva, din fericire, statului i-a scăpat segmentul acesta, lăsând antreprenorii să-și facă treaba și să se lupte îndârjit pentru clienți din ce în ce mai pretențioși. În acest ecosistem au intrat și multinaționalele din domeniu ale căror performanțe tehnice depășesc în toate cazurile cred nivelurile atinse în piețele lor de origine și nu numai.

În plus, acest internet glorios nu e rezultatul miraculos al vreunui act de Creație spontanee, ci survine în urma unui proces de emergență prin care inițiative punctuale locale, lucrând cu mijloace empirice de „încercare și eroare”, au reușit să agrege în cele din urmă un sistem extraordinar, deși nu neapărat strict eficient. Avem vel puțin trei rețele naționale paralele de fibră optică (vreo cinci dacă le pun pe socoteală și pe cele ale statului). Pe de altă parte, redundanța este o necesitate pentru stabilitatea proceselor de business. Nu e un lucru rău: și în natură, multe sisteme au redundanțe (doi ochi, doi rinichi, doi plămâni etc.).

Însă socialiștii puri și duri, dar cumva de școală nouă de tipul lui Bernie Sanders au fantasma comunistoidă că poți decreta ca stat: să se facă și se va face. Dej și apoi Ceaușescu aveau porniri similare: să avem o scurtătură între Dunăre și Marea Neagră! La ce ne folosește? Pe hârtie economisești costuri de transport și devii țară de tranzit naval către Neagră, practic nu folosește decât la exterminarea elitelor țării pe care ai furat-o și ai siluit-o.

Evident, nu toate mega-proiectele comuniste sunt lipsite de utilitate publică. Nostalgicii suspină și astăzi după Ceaușescu „care a făcut metroul”, deși Ceaușescu, din fericire, nu a proiectat el însuși nimic și, din nefericire, nu a dat niciun târnăcop prin galerii. După ’89, statul așa-zis capitalist a reușit să construiască câteva stații - le numeri pe degete -, cu costuri exorbitante, nearătându-se cu nimic mai breaz decât statul național comunist, ba dimpotrivă.

Bernie Sanders, nu numai că avem cel mai rapid internet de prin Europa, dar e și cel mai ieftin din lume! Și asta pentru că am avut noroc, cel puțin pentru acest domeniu, să nu fi avut parte de un socialist ca dumneavoastră care să ceară taxe, impozite și reglementare împovărătoare acolo unde nu-i fierbe oala, economia privată, de la care totuși să aibă pretenția să finanțeze societatea egalitară pe care o fantazați. Fiindcă ce este în esență socialismul hardcore pe care îl propovăduiți decât caritate prost plasată pe banii altora?

Și cu asta, iată-mă în același loc cu noi și ai noștri chibițând în altă cheie, mai mult sau mai puțin ideologică o știre despre un mic mare noroc pe care nu-l apreciem decât atunci când alții mai breji par a-l observa în treacăt. Iar dincolo de indignarea patriotică, putem să ne punem de acord că, de fapt, remarca lui Bernie Sanders ne-a făcut un mare bine, pentru că ne-a făcut o reclamă neașteptată în lume și ne-a unit, doar și pentru o zi, energiile în jurul unui mic „proiect de țară”: netul ieftin și rapid.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp