Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Un moment istoric: discursul lui Zelenski în Congresul SUA: „Ucraina este vie. Contrar tuturor calculelor şi scenariilor sumbre, Ucraina nu a căzut”

Zelenski în COngres

Foto: Profimedia

Un moment pentru istorie: Întâmpinat cu ovații, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a venit în fața Congresului SUA cu un mesaj puternic, subliniind că a obţinut în primul rând o victorie psihologică asupra Moscovei: „Ucraina este vie. Contrar tuturor calculelor şi scenariilor sumbre, Ucraina nu a căzut. Şi asta îmi dă un motiv bun pentru a împărtăşi cu voi prima noastră victorie comună. Am învins ruşii în bătălia pentru a cuceri conştiinţa lumii. Nu ne este frică. Ucraina a obţinut această victorie şi ea ne dă un curaj care inspiră întreaga lume. America a obţinut această victorie. Europenii au obţinut această victorie. Tirania rusă a pierdut controlul asupra noastră”.

Rusia „nu ne va mai influenţa niciodată minţile”, a asigurat preşedintele ucrainean. Ruşii vor fi liberi „doar atunci când vor învinge Kremlinul în minţile lor”, a mai subliniat Zelenski.

Președintele Ucrainei a precizat și că lumea este prea interconectată pentru a ignora războiul Rusiei în Ucraina. „Această bătălie nu poate fi înghețată sau amânată. Nu poate fi ignorată, sperând că oceanul sau altceva va oferi o protecție. Din Statele Unite până în China, din Europa până în America Latină și din fiecare țară până în Australia, lumea este prea interconectată și interdependentă pentru a permite cuiva să stea deoparte și, în același timp, să se simtă în siguranță atunci când o astfel de luptă continuă”, a transmis liderul de la Kiev.

De asemenea, Zelenski a subliniat valorile comune ale Statelor Unite și Ucrainei, spunând: „Cele două națiuni sunt aliate în această bătălie. Și anul viitor va fi un punct de cotitură, în care curajul ucrainean și hotărârea americană trebuie să garanteze viitorul libertății noastre comune. Libertatea oamenilor care își susțin valorile”.

Volodimir Zelenski a mai transmis că rușii „folosesc totul” împotriva unor orașe precum Bakhmut, dar Ucraina „își menține liniile și nu se va preda niciodată”. Vorbind despre situația din orașul Bahmut (regiunea Donețk), unde forțele ucrainene au reușit să țină piept soldaților ruși și i-au împiedicat să avanseze, liderul de la Kiev a spus că fiecare centimetru de acolo este înmuiat în sânge. „Rușii folosesc tot ce au împotriva orașelor noastre frumoase. Ocupanții au un avantaj semnificativ în ceea ce privește artileria. Au un avantaj în ceea ce privește muniția. Au mult mai multe rachete și avioane decât am avut noi vreodată. E adevărat. Dar forțele noastre de apărare rămân în picioare”, a ținut să precizeze Zelenski.

De peste 300 de zile soldații din Ucraina își apără țara, dar au nevoie de mai multe arme pentru a câștiga pe câmpul de luptă, a mai spus Zelenski. „Avem artilerie? Da. Pentru asta vă mulțumesc. Este suficient? Sincer, nu chiar”, a precizat Zelenski, care a ținut să evidențieze și faptul că „Ucraina luptă pentru independență și libertate”, dar a cerut sprijinul continuu al Statelor Unite pentru atingerea acestor obiective.

„Banii voștri nu sunt un gest de caritate”

„Banii voștri nu sunt un gest de caritate, ci o investiție în securitatea și democrația globală pe care o gestionăm în modul cel mai responsabil”, a mai spus liderul de la Kiev. „Dronele mortale iraniene folosite de Rusia au devenit o amenințare pentru infrastructura noastră critică. Așa l-a găsit un terorist pe celălalt. Este doar o chestiune de timp până când vor fi loviți și ceilalți aliați (ai SUA) dacă nu-i oprim acum (pe ruși)”, a mai adăugat Zelenski.

Președintele ucrainean a declarat că ucrainenii vor sărbători Crăciunul în acest an, în ciuda atrocităților războiului, spunând Congresului: „Chiar dacă nu există electricitate, lumina credinței noastre în noi înșine nu se va stinge”. La fel ca „curajoșii soldați americani care și-au ținut liniile” și au luptat împotriva Germaniei naziste a lui Hitler în 1944, soldații ucraineni „fac același lucru cu forțele lui Putin în acest Crăciun”, a spus Zelenski în aplauzele Congresului SUA.

Zelenski a cerut, de asemenea, Statelor Unite să impună noi sancțiuni Rusiei și să aducă oamenii din spatele războiului în fața justiției. El a folosit cuvintele „bipartizan” în mod repetat, și „bicameral” cel puțin o dată, căutând să-i asigure pe parlamentari că ajutorul pentru Ucraina este valoros și că țara este un administrator responsabil al asistenței.

Referirea la în mod repetat la bătăliile din cel de-al Doilea Război Mondial a fost probabil o strategie pentru evidenția că în joc este politica globală, nu doar libertatea Ucrainei.

„Avem nevoie de pace. Da. Ucraina a oferit deja propuneri, pe care tocmai le-am discutat cu președintele Biden și pe care acesta le susține", a mai spus Zelenski. Acesta și-a încheiat discursul spunând că Ucraina va obține „victoria absolută”.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • As fi curios sa ascult, in caz cà acest domn ar veni acum cu un discurs in parlamentul Romaniei, cum ne-ar explica noua lege a minoritatilor din Ucraina. Si sunt curios sa vad care va fi si reactia Budapestei, prin comparatie cu vesnicele declaratii rasuflate ale eunucilor de la Bucuresti, în frunte cu dulapul de la muzeul Bruckenthal.
    • Like 0


Îți recomandăm

Ciolacu și Grindeanu

PSD-ul refuză să mai fie progresist. A fost destul progres acolo ca să vină și timpul unei stagnări binemeritate, nu? Nu se poate nici cu progresul constant! Iar rezultate au tot fost și au culminat în vremea lui Ciolacu, când PSD-ul chiar a progresat serios și a reușit să vâre cel mai adânc ghearele în fondul de rezervă, oferind o imagine clară și definitorie a ceea ce poate însemna o guvernare pesedistă determinată. Foto: George Călin/Inquam Photos

Citește mai mult

Vegeterra

Etica muncii e sfântă pentru dl. Szocs Jozsef: „Degeaba ai pământ dacă nu îl muncești”. De altfel, în zonă puține suprafețe de teren zac necultivate. „Pe aici nu prea sunt pământuri lăsate pârloagă”.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Cabana perfectă:

Cine nu s-a visat măcar o dată într-o cabană de munte cu vedere la pădure, cu miros de lemn proaspăt și liniștea aceea curată, ruptă de agitația orașului? Chiar dacă nu trăim permanent la altitudine, putem aduce atmosfera aceea în propriul nostru spațiu- fie că e o casă de vacanță, fie un apartament urban care vrei să respire mai mult aer de natură. Stilul de cabană modernă e o combinație rafinată între confort rustic și funcționalitate contemporană, o invitație de a trăi mai simplu, dar cu gust.

Citește mai mult