Invitat în emisiunea „În fața ta” de la Digi24, ambasadorul Marii Britanii în România, Giles Portman, a răspuns celor 10 întrebări scurte, adresate de jurnalistul Florin Negruțiu.
1. Care este cea mai mare greșeală pe care o fac diplomații?
Vorbesc prea mult și nu ascultă suficient.
2. Dacă nu ați fi diplomat, ce ați fi?
Este simplu. Aș fi arhitect. Este hobby-ul meu.
Ați studiat arhitectura?
Nu, tatăl meu a fost arhitect și am avut mereu intenția de a deveni arhitect, dar am urmat un parcurs paralel, cel al diplomației. Totuși, arhitectura a rămas pasiunea mea. De exemplu, o organizație din România pe care o susțin și pentru care fac voluntariat este „Ambulanța pentru monumente”, care restaurează clădiri istorice.
Cum vi se pare Bucureștiul?
Cred că Bucureștiul este un oraș extraordinar. Ador să locuiesc aici. Consider că, din punct de vedere arhitectural, este absolut fascinant. Are o varietate atât de mare de stiluri arhitecturale.
3. Care este cel mai britanic obicei al dumneavoastră?
Cel mai britanic obicei al meu este să port mereu o umbrelă la mine.
4. Care a fost cea mai mare preconcepție pe care ați avut-o despre România, înainte să veniți aici?
Nu înțelegeam diversitatea culturală a României. Nu-mi dădeam seama, de exemplu, cât de variată este aceasta. Desigur, o parte din acest lucru se datorează istoriei. Dar, știți, poți merge într-o zonă a țării și să vezi mănăstiri pictate, în alta să vezi biserici din lemn, iar în alta biserici fortificate.
Toate acestea reprezintă diferențe regionale istorice. Este o diversitate incredibil de bogată. Oricare dintre aceste elemente ar fi ceva remarcabil pentru o țară, dar să ai o asemenea diversitate culturală... Asta e ceva ce nu știam până nu am ajuns aici.
5. Care este cuvântul preferat în limba română?
Am mai fost întrebat asta. Există un cuvânt incredibil de dificil, dar nici măcar nu-mi amintesc care era. Cuvântul meu românesc preferat ar fi... Oh, nu știu... sarmale (n.a. pronunțat „șarmale”).
6. Un lucru pe care românii îl fac mai bine decât britanicii?
Cred că românii știu să se distreze mai bine decât britanicii.
Serios?
Da, într-o manieră plăcută, incluzivă și orientată spre familie, în care toată lumea se simte, într-un fel, în siguranță.
7. Ce poate învăța Marea Britanie de la România?
Cred că se pot transmite Marii Britanii mult mai multe informații despre România ca destinație turistică. Nu cred că suficienți turiști britanici cunosc România. Așadar, cred că ar trebui să existe o campanie mai amplă care să încurajeze un turism de calitate, sustenabil și ecologic dinspre Marea Britanie către România.
8. Sarmale sau fish & chips?
Ei bine, am răspuns deja la asta. Așa că trebuie să spun sarmale sau mici. Dar și fish & chips sunt în regulă.
9. Cum arată un diplomat slab?
Aș spune că sunt două lucruri. Unul, așa cum am mai spus, este să vorbești prea mult. Dar cred și că diplomații nu ar trebui să discute doar cu alți diplomați.
Unul dintre lucrurile pe care am încercat să le fac a fost să ies din acea sferă diplomatică tradițională. Am încercat să cunosc români din toate mediile și să dezvolt relații autentice și sincere.
Așadar, a fi un diplomat slab înseamnă să rămâi în Capitală și să discuți doar cu alți diplomați. A fi un diplomat bun înseamnă să călătorești prin țară și să stai de vorbă cu oamenii care locuiesc în țara unde te afli.
Din acest punct de vedere, sunteți un diplomat foarte bun.
Vă mulțumesc!
10. Cum credeți că va arăta România peste 10 ani?
Ei bine, cred că România se află pe o traiectorie care o va transforma într-un partener strategic tot mai respectat al Regatului Unit, mai puternic și mai important. Cred că atenția Europei s-a mutat către flancul estic al NATO, din cauza războiului ilegal al Rusiei în Ucraina.
Iar România are o importanță strategică majoră atât din perspectiva apărării și securității, cât și a potențialului economic al Mării Negre. Cred că România va deveni un partener mai prosper, mai influent și mai important care, sper, va susține cu o voce fermă și răspicată consolidarea celor mai puternice relații din Europa, UE și Regatul Unit.
Giles Portman este ambasadorul Marii Britanii în România din octombrie 2023.
Emisiunea „În fața ta” de la Digi24, moderată de Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu, poate fi urmărită sâmbăta și duminica, începând de la ora 14.00.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp





Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.