Un telespectator bătrân, despre ce filme au în cap tinerii Dan Barna și Rareș Bogdan

Foto: Inquam Photos

S-a învolburat un pic spațiul public din ultimul timp din cauza a două declarații sau opinii contondente, una ce îi aparține lui Dan Barna și cealaltă, lui Rareș Bogdan. Mai exact, Dan Barna, la congresul USR, a declarat: „Nu cred că există populație activă care să nu fi înțeles… mesajul cu Star Trek”. Pe de altă parte, Rareș Bogdan afirmă că Dan Barna ar fi putut să facă referire și la filmele „Dacii” și „Mihai Viteazul”. Schimbarea și salvarea României vine, după opinia lui Dan Barna, de la populația urmăritoare a filmelor „Star Trek” și „Game of Thrones”.

Sunt două opinii care transmit mesaje diferite, unul care se dorește novator și cosmopolit, al juventuții useriste, iar cealaltă stilizează un mesaj național și conservator. Ele continuă, pe alt plan, în circumstanțe prezente, „marea dezbatere” din societatea românească dintotdeauna, dintre tradiție și modernitate. Până la un punct, confruntările de opinii pot fi, așadar, asumate istoric, dar înțelese și de contemporani. Trebuie însă, să avem o anumită circumspecție, dacă nu cumva și o atenționare, cu privire la fraza din discursul lui Dan Barna în care se suprasituează „populația activă” care, doar ea, înțelege mesajul userist și, „pe cale de consecință” (după clișeele verbale suspecte gramatical din comunicarea avocățească), cealaltă parte a populației ne-activă, care nu înțelege.

Iată că am ajuns să radicalizăm prin discursul politic diferențele dintre diverse categorii socio-culturale și generaționale din societatea românească, pastișând discursul lui Traian Băsescu al corpului gras al națiunii care stă pe picioare fragile.

Mai pe scurt, România USR-ului și a lui Dan Barna ar fi cea a populației active și tinere, iar restul populației formată din bătrâni, pensionari, copii, elevi, studenți, cei cu deficiențe de sănătate, fragilii, învinșii în luptă cu viața nu pot fi luați în seamă. Parafrazez, în sensul existenței unei Românii pasive și a unei generații crepusculare, titlul cărții lui Cormac McCarthy - „Nu există țară pentru bătrâni”.

Personal m-am săturat de retorica alcătuirilor politice „salvatoare”, precum „Frontul Salvării Naționale” al lui Ion Iliescu sau „Uniunea Salvați România” a lui Dan Barna et alii. Eu nu mai vreau să fiu salvat. Aceste alcătuiri trimit spre salvatorul providențial, soteriologic și super-justițiar de sorginte totalitară. Mi-a fost suficient „Frontul Salvării Naționale”, care încă, ne mai „salvează” în chipul sau înfățișarea PSD-ului, anacronic și ratat. Alcătuiri pudrate ca partide salvatoare s-au putut sau se mai pot întâlni în regimurile dictatoriale din America de Sud sau în zone fragile din punct de vedere democratic.

Dintr-o altă perspectivă, cea a unui anumit radicalism din cuvântarea de congres a dlui Dan Barna, se sugerează nepermis de mult rolul conducător și eminent al salvării țării de către tânăra generație. Excesul unei astfel de viziuni poate trimite în mod involuntar spre un rasism „biologic” care poate deveni foarte ușor un rasism „politic”, așa cum reiese din interpretările lui Michel Foucault. Dl. Barna confundă biologia cu politica. În toate împrejurările, un tânăr politician are nevoie de succinte cunoștințe de istorie. Nu în ultimul rând, vreau să îi amintesc liderului USR că introducerea informatizării și a digitizării, de care fac caz el și ai lui, a început cu o generație înaintea „salvatorilor” useriști, o generație tânără și jertfelnică, ce a produs marea schimbare din 1989 și apoi, o generație convergentă, dar mai ales activ implicată în schimbarea din 1996. În ambele cazuri, nu a fost vorba în primul rând de biologie, ci de o generație tânără, dătătoare de jertfă și mai târziu constructivă, dedicată cauzei alternativei democratice în România, hipnotizată atât de mult timp de Ion Iliescu. Motorul schimbării din 1996 a fost pornit de generația gerontocratică a lui Corneliu Coposu, Ion Rațiu, Ion Diaconescu, Gabriel Țepelea, Radu Câmpianu, Sergiu Cunescu, „cei care nu au avut tinerețe” pentru că majoritatea a fost încarcerată de comuniști, iar alături de acești bătrâni a activat tineretul universitar țărănist și din alte partide istorice anti-comuniste. Generația acestor exemplari lideri istorici era contemporană cu filmele Gretei Garbo, dar deloc închinătoare la idolii de celuloid. Mai rezumativ, gerontocrația a schimbat România. 

Apoi Dan Barna își asumă în exclusivitate mântuirea nației prin „partidul viu”, așa cum denumește USR-ul în respectiva cuvântare, partid pe care îl conduce în datele aceluiași biologism politic, atunci când afirmă „Cotroceniul are nevoie de ADN-ul USR”. Noua clasă politică, nouă ca biologie și nu ca generație, clonată prin contaminarea cu filmele „Star Trek” și „Game of Thrones”, abordează, după cum se vede, și problematica revoluției genetice în politica românească. De la antisistemulUSR, cu rezonanțe neo-marxiste, precum „zdrobiți orânduirea cea crudă și nedreaptă” din imnul proletar al Internaționalei, la rasismul biologic centrat pe noul ADN userist, ca un neo-eugenism, se poate afâna un teren fertil pentru toate potențialele extremiste.

Situându-ne în aceeași notă critică și de interpretare din zona circumspecției metodice și etico-politice asupra discursului politic de azi, nu putem uita - referitor la opinia lui Rareș Bogdan - sultanatul cinematografic al lui Sergiu Nicolaescu, autorul filmului „Mihai Viteazul”, patriotul de serviciu al ideologiei naționalismului comunist (și nu național-comunismului, cum greșit întâlnim în formulări publice). Apoi, nu putem uita că acest „făcător” de scenografii revoluționare în decembrie 1989, atunci când tinerii au murit la scara 1:1 și nu în pelicule de film, a devenit ulterior un veghetor și un salvator fesenist, senator și un neconcesiv cenzor stalinist al manualelor alternative de istorie. Așadar, priza conservatoare și națională a lui Rareș Bogdan nu este doar o problemă de gust, ci mai mult, nu trebuie să fie neapărat reactivă. Ar trebui ca în toate să existe o cadență și o situare temeinicită de „calmul valorilor”, atât de necesară în politica din România. Acel Sergiu Nicolaescu, dincolo de măiestria sa regizorală, a rămas în domeniul politicii un „puțin” și un „netot”, zgomotos și toxic. Iată cum, pe calea filmului, extremitățile politice se ating.

Este foarte necesar pentru un tânăr impetuos și radical politician, cu privirea „încremenită în proiect”, să aibă pauze de respirație meditativă, să aibă o gândire rostuită de generozitatea înaltă a unui viitor conducător sau gestionar al puterii. Dar mai ales, are nevoie de multă școală, de observații participative inteligente în câmpul politic, de învățătură multă și continuă, prin intermediul cărora contestația zgomotoasă și aducătoare de voturi să fie substituită de angajarea responsabilă. Altfel, poți fi ostaticul unui narcisism și teribilism adolescentin, incurabil și periculos, atunci când îți dorești, dar mai ales când obții puterea politică într-un stat. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp