Ruxandra Burcescu

Pe când aveam vreo şaisprezece ani erau la modă bluzele scurte, cu vedere la buric. Aveam o colecţie întreagă de astfel de bluze şi pantaloni cu talie joasă iar verile petrecute la ţară însemnau un conflict permanent cu bunica mea.

Pe pagina Charlie Hebdo, în secţiunea dedicată recenziilor, cineva spune „A star for the sketch with Simona Halep. She’s Romanian, not gipsy”.

„Jurnalismul e o muncă extrem de intensă, de dificilă şi de periculoasă. Nu poate să fie gratis, iar dacă avem senzaţia că va fi întotdeauna gratis, ei bine, nu va fi. Se va opri, pur şi simplu. Iar când fântâna va seca, publicul nu va mai avea parte de presă şi, într-un final, libertatea lor va fi anihilată. Sunt, într-adevăr, vremuri extrem de dificile pentru presa liberă”, spune Yoeri Albrecht, membru fondator al European Press Prize. (Foto: YouTube)

Pentru cineva care nu crede în conspiraţiile masonico-evreieşti-LGBT, acţiunile paginii „Legitimă Apărare” sunt, pur şi simplu, manifestaţii care au darul de a irita sau de a sparge cotidianul pentru câteva ore sau minute. Pentru 40.000 de oameni, însă, probabil şi mai mulţi, aceste acţiuni sunt declaraţii de război care vizează oculta mondială şi naţională.

În spatele lui Şerban Nicolae, se iţeşte o claie roşiatică de duamnă proaspăt ieşită de la coafor cu bârfe noi în tolbă, vizibil amuzată de ideea unor fotografii cu Cosette Chichirău şi sex anal. Râde satisfăcută...

Când ajungem la discuția despre revenge porn, râsetele și chicotelile se întețesc. O fată din prima bancă, îmbrăcată în hanorac, se întoarce furioasă spre colegii din spate și le spune să tacă. E micuță - dar, într-un fel ciudat, pare impunătoare. Se întoarce spre noi și apleacă în față, pregătită să asculte. Peste clasă se lasă liniștea. (Articol de Ruxandra Burcescu și Nicoleta Rădăcină. Fotografii de Alexandra Crisbăşan)

Povestea Evelinei, a lui Răzvan și a fotografiei în care toată școala a văzut-o dezbrăcată a început cum încep mai toate iubirile de liceu: frumos. S-au cunoscut la școală, în spatele sălii de sport, în locul în care toată lumea se aduna în pauze la fumat. Era septembrie târziu, Evelina era într-a IX-a pe-atunci - și ieșise, ca de obicei, să fumeze. (Articol de Ruxandra Burcescu și Nicoleta Rădăcină. Fotografii de Alexandra Crisbăşan)

Un oraș de provincie. Fata-băiatul-fotografia-despărțirea-răzbunarea: așa încep toate poveștile de “revenge porn” din liceele românești. De-aici încolo, fiecare istorie personală înaintează pe propriul făgaș. Niciuna, însă, nu se încheie cu happy-end. Uneori deznodământul e exmatricularea, alteori plângerea la poliție, câteodată tentativa de sinucidere. (Articol de de Ruxandra Burcescu și Nicoleta Rădăcină. Foto: Alexandra Crisbăşan)

Oamenii învinovăţesc victimele pe baza ipotezei lumii juste. Ne încăpăţânam să credem că trăim într-o lume corectă şi, ca atare, nimic rău nu i se poate întâmpla unui om corect.

Au existat zvonuri în oraş dar, spre deosebire de altele, care înfloreau în micul oraş de la Dunăre şi se transformau în adevarate păduri ecuatoriale, în acest caz, zvonul a însemnat un firicel de praf în faţa adevărului pe care l-am aflat.

După ce a terminat ce avea de spus, fără să ne vorbim, fără să ne facem semne între noi, ne-am ridicat cu toţii şi am luat-o în braţe. (Guliver Getty Images)

Mahad Olad este un elev american originar din Kenya a cărui poveste este, poate, printre puţinele relatări actuale care vorbesc despre un fenomen trecut sub tăcere, dar extrem de nociv şi ameninţător. (Foto: www.thecollegefix.com)

De vreo două ori am fost pe punctul de a-i spune taximetristului să întoarcă şi să mă ducă înapoi acasă.

Există oameni care suferă de o disfuncţie psihică şi îşi doresc să le fie amputat un membru. (Guliver Getty Images)

- Aţi venit să ne întrebaţi ce părere avem şi după aceea să scrieţi despre noi că nu avem dinţi în gură şi că suntem analfabeţi? (Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea)

Am ajuns acolo în momentul în care s-a rupt cordonul, iar oamenii au invadat şoseaua. Am mărşăluit către Guvern cuminţi, pe două benzi, strigând, din când în când, aceleaşi lozinci pe care le strigăm de fiecare dată. (Inquam Photos/ Octav Ganea)

În medicină, există un termen – sindromul geamănului dispărut. A fost descoperit în 1945. Pe scurt, sindromul geamănului dispărut se referă la situaţia în care, în cazul unei sarcini multiple, unul dintre fetuşi moare în timpul sarcinii şi este absorbit de către celălalt. (Guliver Getty Images)

Din greşeală, sau poate mânat de un impuls subconştient, a coborât la Universitate şi s-a trezit în mijlocul Revoluţiei. Singura armă pe care o avea la el era o bibelou de un alb imaculat, replică a unei statui a lui Venus, pe care urma să i-l ofere mamei mele de Crăciun.

Cum a fost posibil ca un impostor care tratează o simplă luxaţie la şold crăpând bazinul unui copil şi punându-i un implant din ceramică şi sticlă, să fie considerat cel mai bun ortoped din România, „medicul care face miracole”? (Foto: RFI)

Cum s-a ajuns în punctul în care nonsensul a devenit noul sens?

Au înţepat-o cu spinii trandafirului. I-au rupt hainele şi au tăiat-o. Unul dintre participanţi i-a gustat sângele. S-a ajuns până în punctul care, spre final, o persoană din public... (Foto: Pinterest)

Oare există o vină acolo şi ea aparţine exclusiv femeii care alege să facă un avort? De ce blamăm o puştoaică de 15 ani care a ajuns în situaţia aceea şi mutăm vina din curtea noastră presărată cu învăţături şi experienţe de viaţă în bucăţica ei de teren viran? Pentru că, doamnelor şi domnilor, vina este, în principal, a noastră. (Foto: Guliver Getty Images)

La banchetul de terminare a liceului ne urcăm pe mese, ne mărturisim pasiunile ascunse, furăm restul de băutură care a rămas şi alergăm pe străzi, desculţi, până acasă. Trei luni mai târziu, trebuie să fim maturi.

Noi ne hlizeam, profesorul trântea geamul exasperat şi, foarte curând, mai ales spre finalul primăverii, sala de curs se transforma într-o saună, cu muzică ambientală evlavioasă, că pe vremea aia liceul nu era dotat cu geamuri termopan. (Inquam Photos/ Adriana Neagoe)

Avem un patron de cluburi, care a fost închis pentru înşelăciune în anul 2005, a executat trei ani de închisoare, şi care, acum se autointitulează regizor şi produce filme în care joacă foşti politicieni, adepţi ai teoriilor conspiraţioniste.

Nu îi vrem pe Ghandi, pe Locke sau pe Jean Jacques Rousseau. Vrem Vlad Ţepeşi, Hitleri, Stalini şi Ceauşeşti. Vrem „mâna de fier” care ar fi rezolvat orice problemă într-o secundă – decapitaţi-i pe toţi. (Guliver Getty Images)

Dacii sunt cei care i-au cucerit de fapt pe romani, iar toate limbile latine se trag din dacă veche. România este, de fapt, leagănul civilizaţiei în Europa, dar acest lucru este bine ascuns în arhivele Vaticanului deoarece dacă s-ar afla, minunaţii noştri concetăţeni s-ar revolta şi ar dejuca planurile malefice ale altor naţiuni de a subjuga „poporul ales”. (Foto: Guliver Getty Images)