Ruxandra Burcescu

Gruiu e un sat în apropiere de București. Când eram mică, era satul românesc clasic – ulițe prăfuite, căruțe după care alergam să ne agățăm de codârlă, case joase cu gard din fier forjat, biserica într-o vale umbrită de plopi, câmpurile de porumb și Gârlița, pârâul care traversează satul și se varsă în lacul Snagov. foto: Lucian Alecu / Shutterstock Editorial / Profimedia

Iar, când moderatorii i-au spus că nu va mai fi primit la palatul Elysee cu astfel de declarații, a răspuns, obraznic și golănește, că nu are nevoie să fie primit. Intervenția s-a încheiat cu moderatorii râzând de el.

Păi ce să faci tu, măi Georgică, cu mine? Că n-ai ce. Oi fi eu fată finuță, citită, chiar un pic tocilară, da' știi ce, Georgică? Sunt născută și crescută în Giurgiu - acolo unde dai o palmă de se-aud câinii urlând. (Foto: Mălina Norocea/ Inquam Photos)

Persoana cu care tu te cerți pe rețelele sociale e posibil să nu fie un om, ci un bot special creat

Suntem în 2004. Am cinșpe` ani, locuiesc în Giurgiu, sunt clasa a opta și urmează să dau examenul de Capacitate – română, matematică și istorie. Sunt un pic stresată – cu româna și matematica n-am probleme, dar la istorie e altă poveste. (Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos)

Își inventează un trecut care, pe hârtie, parte impresionant – așa îi câștigă pe cei care, în argumentație, fac mereu apel la autoritate. Păi cum, secretar la ONU, a făcut parte din clubul de la Roma, bunica lui a fost secretara lui Iorga, a fost apreciat de academicianul Mircea Malița. Om cu carte, domle’. Doar ca nu a fost secretar la ONU, ci la UNGSII, o fundație privată dintr-un sat din Elveția a cărei singură legătură cu ONU (UN) sunt primele două litere din acronim. Nu a fost în Clubul de la Roma, ci în Asociația Prietenii Clubului de la Roma, adică un fan club. Foto: Inquam Photos

Nu îmi pasă că Gigel are un Amstaff şi e super dulce, mai ales cu copiii. E ca şi cum ai zice că uite ce drăguț e Simba, de ce n-ar putea leii să fie animale de companie? (Foto: Inquam Photos/ Sabin Cîrstoveanu)

După atacul de anul trecut, autoritățile s-au dus în zonă să ia câinii. Au reuşit să prindă şapte. Pe cel de-al optulea, proprietarul a refuzat să îl predea. Proprietarul. (Foto: Inquam Photos)

Asta e imaginea acestui război. O mână de oameni, pe o bucățică de pământ în mijlocul apelor, refuzând să se predea. 0.17 kilometri pătrați, mai exact, și 13 oameni. I-au bombardat până n-a mai rămas nimic de ei.

În realitate, Nuțu n-are o problemă. Noi avem o problemă. Iar problema asta se numește comoditate intelectuală. Că, efectiv, tre’ să ai un creier foarte odihnit ca să-ți imaginezi că literatura română n-a mai dat nimic notabil de la Marin Preda încoace. (Facebook: Codin Maticiuc)