Foto: Rareș Helici.
„Se mai ține?” ne-am întrebat de mai multe ori, când nu reușeam să anticipăm dacă oamenii vor mai face sacrificiul de a sta în miezul zilei, în fulguială sau în ploaie, în picioare, drepți, ațintiți ca să participe la flashmobul „Vă vedem din Sibiu”, zilnic de la 12, în Zona Liberă de Corupție. Și, ca în balada Meșterului Manole, dar cu tâlcul inversat, azi ne îndoiam și mâine ei apăreau mai mulți, mai hotărâți, mai diverși, mai protestatari. E bine, ziceam, deci oamenilor le-a intrat tăcerea asta în sânge. Și ne tot uitam pe calendar și vedeam că am mai aniversat câte o nouă lună de când suntem acolo. În total, aproape 4. Vom mai sta cât e nevoie, am spus mereu, dar ce va rămâne după noi când, să zicem, modificările la legile justiției vor cădea și se vor face țăndări exact pe dalele de piatră care pavează acum Zona Liberă de Corupție, adică Piața Huet? Ar trebui să rămână ceva.
Era aproape Crăciunul lui 2017 și doi dintre noi știam că vrem o bancă, o reprezentare fizică a miilor de vibrații umane care au amprentat în toate aceste zile de protest caldarâmul Pieței Huet. Am avut mare noroc cu Alex, președintele Ordinului Arhitecților Sibiu - Vâlcea care a luat asupra lui organizarea unui concurs de soluții de mobilier urban deschis arhitecților din toată țara, dar și cu știința de a conecta oameni a Fundației Comunitare Sibiu. Citiserăm despre Speakers’ Corner-ele din Hyde Park în Londra, sau The Domain în Sydney și cam așa ceva visam și noi: un loc offline al comunității, unde oamenii să se întâlnească și să vorbească despre ce ii frământă, un spațiu al dialogului social, al reculegerii comunitare, al civismului, un hub de lucru, dar și un simbol al comuniunii noastre prin tăcere.
N-am mai vorbit cu nimeni despre asta, dar cred că în adâncul sufletului speram, din exaltare, că Speakers’ Corner-ul nostru va fi varianta post-modernistă a unui monument închinat protestatarului minimalist în expresie. Alex și-a pus la bătaie expertiza, a strâns echipa și astfel am reușit ca în mai puțin de două luni să avem documentația pregătită și să lansăm concursul de soluții de mobilier urban «Ne vedem în Sibiu». Fiind o premieră, nici nu știam la ce să ne așteptăm. Estimările noastre mergeau înspre 20 de participanți, dar la sfârșitul concursului aveam 39 de lucrări înscrise, aparținând arhitecților independenți din toată țara, dar și birourilor de arhitectură cu renume. Când le-am văzut pentru prima oară printate pe niște foi gigantice de comacel, expuse pe simezele Muzeului Național Brukenthal, mi s-a oprit respirația.
Oare noi am făcut asta? Iar mai târziu, stând de vorbă cu arhitecții premiați la concurs, am aflat că exact așa a fost, că le-a plăcut ideea, ca le-a plăcut brandul „Vă vedem din Sibiu” și că s-au apucat de lucru din credința că astfel vor contribui și ei la toată energia noastră contagioasă de a schimba ceva. Am primit fel de fel de propuneri: de la bănci șerpuite, la mese lungi, de la rasteluri de bicicletă care ascundeau în interior scaune pliante, la semicercuri austere de beton cu o soluție de iluminare în centru, de la bare metalice fixate în pământ, care să înlocuiască protestatarii atunci când aceștia lipsesc, la o soluție minimalistă de iluminare pentru că - spuneau arhitecții - oamenii fac de fapt totul și ei înșiși sunt suficienți spațiului pe care îl ocupă.
Ne-am întovărășit la drumul ăsta al tăcerii fără să știm dacă va fi un sprint sau un test de anduranță, sau dacă va trebui să avem la noi haine groase, cât pentru un anotimp, sau și subțiri cât pentru toate patru.
Am spus inițial că, dacă vom rezista prima oră de sit-in, (fiindcă așa am început) vom rămâne acolo toată ziua. Dar zilele s-au transformat în săptămâni și săptămânile în luni, iar acum, după 100 de zile de flashmob, știm sigur că ceva din spiritul nostru va rămâne și peste ani, odată cu postamentul acesta lung de tablă – soluția câștigătoare a concursului - care va ocupa Zona noastră Liberă de Corupție.
E practic un plan înclinat, versatil, cu semicercuri gândite pentru dialogurile Agorelor noastre, cu zone de scris cu creta până la prima ploaie, cu suprafețe de picnic urban, dar mai ales cu capacitatea de a se încălzi și de a se răci după cum bate soarele. Exact ca și trupurile noastre, obișnuite să stea afară, drepți, pe orice vreme, dar care acum vor trebui să învețe din nou statul jos, în tranziția asta subtilă de la spațiul public la sfera publică.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.