Foto: Digi24.ro
Acum câțiva ani, francezii - cine alții?! - inventaseră un cuvânt care să desemneze un nou tip de discriminare: povrofobia făcea referire la ansamblul ideilor preconcepute pe care le avem față de cineva sărac. Spre exemplu, o formă a povrofobiei în România e să-i consideri otova pe toți oamenii săraci asistați social. Care eventual beau alocațiile copiilor și votează cu PSD-ul. Vă sună cunoscut?
Am urmărit aseară reportajul Andreei Brașovean, la Digi24, despre copiii lăsați în urmă de „școala online”. Cifrele sunt seci: 250.000 de copii n-au acces la tehnologie ca să facă școală la distanță. Realitatea e și mai dramatică: chiar și cei care au acces la tehnologie au făcut „școala online” în dorul lelii, după cum s-a priceput fiecare profesor în parte. Realitatea e că „școala online” sună bine în teorie, poate spre încântarea mamelor corporatiste, dar în realitate a funcționat doar ca un surogat. Estimăm grosier, fără a avea cifrele exacte, căci nimeni nu le are, că, în perioada pandemiei, câteva sute de mii de copii din această țară pur și simplu au rămas în urmă.
Mă uit însă pe cifrele pe care le-a făcut publice învățătorul Vasile Brașovanu: în 2011, începeau școala 218.000 de elevi; în 2019, la Evaluarea Națională, erau înscriși 155.000. Prin urmare, unde au dispărut, în condiții de „pace”, circa 65.000 de copii? Au plecat din țară, au rămas repetenți, au ajuns în clasa a opta și nu s-au mai înscris la examenul final? Sau pur și simplu au abandonat școala? Sau, ca să fim cinstiți cu noi înșine, școala i-a abandonat pe acești copii?
Acești copii abandonați de azi sunt asistații social de mâine, pe care noi, cei norocoși, ne vom exersa din plin povrofobia. Un copil născut într-un sat din Vaslui e teoretic cetățean la fel de european precum un copil născut la Paris sau la Berlin. În realitate, un copil născut într-un sat din Vaslui - adică din cea mai săracă regiune din Uniunea Europeană - n-are aproape nicio șansă în viață. El e discriminat încă de la naștere, și nu doar în comparație cu copilul din Paris sau din Berlin, ci în comparație cu copilul din București, Cluj sau Brașov, care are șanse mult mai mari să ajungă la școală. În România, o treime dintre copii trăiesc la limita sărăciei, 100.000 de copii merg flămânzi la culcare și zeci de mii de copii au ghinionul să ajungă într-una dintre cele 1000 de școli cu toaleta în fundul curții.
Nu întâmplător Vasile, băiatul din reportajul de la Digi24, îi mărturisea Andreei Brașovean că visul lui cel mai mare era să scape din cătunul uitat de lume în care trăiește. Și că, pentru el, școala e singura legătură cu lumea și cu viitorul. Că-și dorește să învețe, ca să ajungă la oraș, poate chiar la București. Și că pandemia i-a retezat și această firavă legătură cu speranța.
„No child left behind”, era titlul unei legi aprobate în 2002 în Congresul america. Noi nu știu ce mai așteptăm. Trebuie să ne hotărâm odată pentru totdeauna ce vrem: sclavi cu drept de vot sau oameni eliberați prin educație? E bine să scriem cu lasere pe cer, dar și mai bine ar fi să construim 1000 de școli noi, amplasate prioritar în zonele sărace, unde copiii să vină ușor și cu plăcere la cursuri, unde să mănânce, unde să facă sport și unde să descopere alături de profesorii lor minunile tehnologiei.
Vi se pare un cost prea mare? În condițiile în care printr-un singur contract public se câștigă zeci de milioane de euro care ajung în buzunare politice, argumentul că nu sunt bani pentru educație nu stă în picioare. Citiți ultimul paragraf de aici ca să vedeți cum se câștigă 23 de milioane de euro dintr-un foc.
Eu sunt dintre cei care cred că educația nu este o cheltuială, ci o investiție în viitor.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Ce se întâmplă acum? Toţi vrem la oraş? Ce se va întâmpla cu satul românesc? Ce e de fapt şcoala, o simplă rampă de lansare spre Bucureşti? Ce n-a reuşit comunismul reuşim noi acum? Gata, spunem adio satului românesc?
"Prin urmare, unde au dispărut, în condiții de „pace”, circa 65.000 de copii? Au plecat din țară, au rămas repetenți, au ajuns în clasa a opta și nu s-au mai înscris la examenul final? Sau pur și simplu au abandonat școala? Sau, ca să fim cinstiți cu noi înșine, școala i-a abandonat pe acești copii?" - primele sunt intrebari foarte bune, cu ultima ati dat cu bata in balta. Ca sa fim cinstiti trebuie sa privim realitatea in fata, nu sa venim cu premize nesustinute. Vreti sa aflati ce s-a intamplat cu acei copii? Perfect, aflati atunci, spuneti-ne cat la suta au ramas repetenti, cat la suta au plecat etc.
"„No child left behind”, era titlul unei legi aprobate în 2002 în Congresul america. Noi nu știu ce mai așteptăm." - no child left behind a dus la scaderea absolut stupida a standardelor in scolile americane. Inteleg ce vreti sa spuneti legat de situatia din Romania si in mare sunt de acord, dar exemplul de la care ati pornit nu cred ca e cel mai bun.
"dar și mai bine ar fi să construim 1000 de școli noi, amplasate prioritar în zonele sărace, unde copiii să vină ușor și cu plăcere la cursuri, unde să mănânce, unde să facă sport și unde să descopere alături de profesorii lor minunile tehnologiei." - absolut de acord. As mai adauga si investitii in infrastructura, ca tot e vorba de cum ajung acei copii la scoala si de cum ajung pana la urma si parintii lor la locul de munca, poate mai reducem si rata somajului.
"n condițiile în care printr-un singur contract public se câștigă zeci de milioane de euro care ajung în buzunare politice, argumentul că nu sunt bani pentru educație nu stă în picioare." - de acord si aici. Nu demult citeam si ca rata de abosrbtie a fondurilor europene in Romania e destul de scazuta. Na, din alea e mai greu sa furi.