Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Vodafone a inaugurat Innovation Hub în cadrul Universității Politehnica București, primul centru de excelență pentru cercetare și dezvoltare digitală

Vodafone Hub

Studenții, masteranzii și doctoranzii din cadrul Universității Politehnica București (UPB) au la dispoziție, începând de joi, primul centru de excelență din cadrul UPB, inaugurat de Vodafone România. Vodafone Innovation Hub dispune de o serie de tehnologii inovatoare, pentru cercetare la cel mai înalt nivel, atât pentru tezele finale, cât și pentru laboratoarele săptămânale sau orice alte proiecte, cum ar fi sesiunile științifice sau competițiile internaționale.

Vodafone Innovation Hub este un concept multidisciplinar, bazat pe activități didactice, de cercetare și de susținere a startup-urilor, reunind, astfel, o serie de preocupări academice din domeniul electronicii, telecomunicațiilor și tehnologiei informației. Totodată, Vodafone Innovation Hub este un incubator de cercetare, dezvoltare și inovare în zonele de interes 5G/6G, IoT/IoE, AI, MPN, Open RAN, Edge Computing și robotică, se arată într-un comunicat Vodafone România.

„În 25 de ani, de când Vodafone este prezentă în România, nu am încetat să investim în societate și în educație prin proiecte pe care le-am susținut, prin inovație și tehnologie, prin parteneriate puternice precum acesta. Trăim într-o lume dinamică, tehnologia evoluează într-un ritm alert, iar rolul Vodafone este să investească în generația de mâine. Onorăm această promisiune prin laboratorul inaugurat astăzi. Este mai mult decât o investiție strategică, este o garanție că cei mai buni specialiști pot să ofere educație continuă și să formeze noi profesioniști. Politehnica este unul dintre centrele de excelență care ajută România să rămână în vârful clasamentelor în materie de IoT, AI, Open RAN și tehnologii ale viitorului, iar Vodafone este unul dintre cei mai mari promotori ai digitalizării României”, a declarat Achilleas Kanaris, CEO Vodafone România.

„Universitatea Politehnica din București este recunoscută ca fiind unul dintre cei mai importanți formatori de ingineri înalt specializați din regiune, poziție care face ca absolvenții noștri să fie foarte căutați de marile companii angajatoare. Este o poziție privilegiată care nu ar fi fost posibilă fără parteneri dedicați educației, cercetării și digitalizării, cum este Vodafone România. Prin acest parteneriat, compania încurajează inovația și dezvoltarea profesională și consolidează obiectivele noastre comune, anume de a rămâne la vârful inovației și de a oferi studenților, masteranzilor și doctoranzilor acces la tehnologii de ultimă generație și la soluții digitale avansate, care îi ajută să își dezvolte proiectele la cel mai înalt nivel”, a declarat Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnica din București.

Printre cele mai importante tehnologii puse la dispoziție de Vodafone România, prin intermediul acestui hub, se numără: o rețea 5G de tip New Radio și NB-IoT, senzori avansați pentru aplicații medicale sau pentru monitorizarea inteligentă a mediului înconjurător, sisteme de dezvoltare IoT și 5G, algoritmi de inteligență artificială (AI) folosiți în telecomunicații și în aplicații IoT, precum și algoritmi de procesare automată a imaginilor sau a sunetului, drone, soluții de tip geamăn digital bazate pe realitate augmentată/virtuală (AR/VR/XR), sisteme de comunicații deschise de tip Software Defined Radio (SDR), robotică, nanosateliți, dispozitive de analiză a rețelelor mobile și a spectrului radio, terminale mobile de test, calculatoare pentru procesarea unor volume mari de date și sisteme de imprimare 3D.

Vodafone Innovation Hub este conceput pentru a oferi acces la tehnologie și resurse pentru studenți, masteranzi, doctoranzi și cercetători din cadrul UPB. Totodată, scopul principal este acela de a servi ca un hub pentru ideație și creație, laboratorul putând găzdui și studenți de la alte universități din țară care au parteneriate sau proiecte de cercetare comune cu UPB.

Inaugurarea centrului de excelență Vodafone Innovation Hub face parte din Memorandumul de Colaborare semnat de Vodafone și UPB în 2022. Acest acord vizează creșterea calității educației și susține tranziția accelerată spre abilitățile și capabilitățile digitale și folosirea tehnologiei avansate în mediul academic. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

sala de asteptare

Marin simte un junghi care nu trece de câteva săptămâni și merge la medicul de familie. Primește trimitere pentru o investigație imagistică decontată de CAS, dar prima programare disponibilă este peste cinci săptămâni. Așteaptă. După investigație, mai trec alte săptămâni până la următoarea consultație. Diagnosticul vine după aproape două luni - un interval în care singura constantă este incertitudinea. foto: Profimedia

Citește mai mult

CTP--

Un exemplu admirabil de logică matematică dat de președintele Dan în legătură cu alegerile anticipate: „Toate sondajele ne spun că vom fi cam tot acolo, fără posibilitatea de a forma o majoritate. Nu ar avea niciun fel de logică. Plus încă 3-4 luni de alegeri, în care partidele, în mod logic, legitim, se vor ataca unele pe altele.

Citește mai mult

Călătorim, dar rămânem prizonieri în normalul nostru. Degeaba vezi lumea, dacă o judeci mereu cu aceiași ochi

Nu știu exact când mi-am dat seama de asta. Probabil undeva între o masă luată într-un loc în care nimeni nu se grăbea, o stradă pe care oamenii păreau să meargă mai încet decât eram eu obișnuit și momentul în care am realizat că mă enervez, în tăcere, pentru că lucrurile nu se întâmplau „cum trebuie”. Doar că acel „cum trebuie” era, de fapt, „cum știu eu”.

Citește mai mult