Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

„Am făcut o mare greșeală!” Verdict pentru Maria Sharapova, după ce a fost depistată pozitiv la testul antidoping: doi ani de suspendare

Jucătoarea de tenis Maria Sharapova a fost suspendată doi ani pentru dopaj, a anunțat, miercuri, Federația Internațională de Tenis.

Sharapova, câștigătoare a cinci trofee de Grand Slam, a anunțat, în luna martie a acestui an, că a fost depistată pozitiv la un control antidoping efectuat la Australian Open. Sportiva de origine rusă a recunoscut atunci că a luat meldonium, un medicament care a fost încadrat, la începutul acestui an, pe lista produselor interzise.

În comunicatul remis presei internaționale de Federația Internațională de Tenis se arată că suspendarea sportivei va fi instituită începând cu 26 ianuarie 2016, data controlului pozitiv la medonium, ceea ce înseamnă că rezultatul acesteia de la Australian Open va fi anulat și că nu va mai putea să joace tenis la nivel profesionist până la începutul anului 2018.

În martie, fostul nr. 1 mondial declara pentru ediția electronică a New York Times că „a făcut o mare greșeală”, precizând că nu s-a dopat, ci că a luat un medicament care conține meldonium pentru a lupta împotriva diabetului zaharat de care suferă de mai mulți ani. Ea a precizat că ia medicamentul respectiv încă din anul 2006. Potrivit publicației The Guardian, rusoaica a primit pe e-mail o listă actualizată a substanțelor interzise în luna decembrie a anului trecut, însă – potrivit spuselor ei – nu a consultat-o înainte de Australian Open.

Ultilizat, în principal, pentru a îmbunătăți circulația sângelui, prevenția infarctului, dar și reducerea simptomelor stresului mental și fizic, meldonium a fost încadrat de către Agenția Mondială Antidoping în categoria hormonilor și a modulatorilor metabolici, grupa S4, după ce efectele sale asupra corpului uman au fost monitorizate timp de un an. Meldonium a fost folosit intens și de către cicliști, fapt care a dus la încadrarea lui mai rapidă pe lista substanțelor dopante și în tenis.

După ce a fost testată pozitiv, rusoaica a pierdut contracte de publicitate în valoare de milioane de dolari cu nume importante care produc echipamente sportive (Nike), mașini (Porsche) sau ceasuri de lux (Tag Heuer), veniturile ei din ultimul an scăzând cu aproape 8 milioane de dolari.

Sharapova a ocupat timp de 11 ani la rând primul loc în ierarhia celor mai bogate femei de tenis, realizată de publicația economică Forbes, iar în luna februarie a acestui an a fost desemnată cea mai bogată femeie din tenis, cu o avere de 195 de milioane de dolari, într-un top al celor mai bogați oameni din sport publicat de Gazette Review.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Valentin check icon
    Foarte draguta povestea cu dopatul, dar termenul imi cam displace. Femeia se trata de diabet. Imi amiteste de intamplarea cu amic care s-a vindecat de diabet (diabetul fiind o boala incurabila): Asociatia Americana de Diabet a ridicat brusc limita si el s-a trezit sub linie. Teoretic nu mai avea diabet, practic avea. Oricum, boala a progresat si a sarit repede peste linie.
    • Like 0
    • @ Valentin
      Tudor check icon
      Si pe deasupra mai tinea si caini intr-un tarc la bloc de isi deranja toti vecinii!
      • Like 3
    • @
      Valentin check icon
      Daca vrei putem continua, dar mi-e ca anumite persoane sunt deranjate de acest subiect, asa ca iti propun sa-l inchidem. Nu mi se pare prea haios, mai ales ca implica si pierderi de vieti omenesti, printre care si trei copii. Ce zici, il inchidem?
      • Like 0
    • @ Valentin
      Doar ca medicamentul in discutie nu prea are treaba cu diabetul... Initial a acuzat o afectiune cardiaca pentru care si-l administra si (probabil) dandu-si seama ca asta poate fi usor (re)diagnozata a dat-o-n diabet ca-i iesise glicemeia maricica in ultima vreme... Povestea prietenului e regretabila, insa in cazul Sharapovei a fost hotie!
      • Like 0


Îți recomandăm

Ilie Bolojan si Dominic Fritz / sursa foto: Inquam Photos

Deși e nedrept ceea ce i se întâmplă lui Dominic Fritz, prin legea cu dedicație, cu aplicabilitate retroactivă doar pentru a fi îndepărtat din funcția de primar al Timișoarei, nu mă reped la gâtul lui Ilie Bolojan pentru că a votat legea. Omul era între ciocan și nicovală. Orice ar fi votat, era sfâșiat de o parte dintre oameni.

Citește mai mult

David Popovici 2024 / sursa foto: Profimedia

David Popovici face parte din categoria celor care fac performanțe care ne tulbură și ne bucură în aceeași mișcare. Nu doar pentru că înoată foarte repede, uneori mai repede decât toți oamenii care au înotat vreodată, dar și pentru că succesul lui ne pune într-o situație ușor incomodă, de a încerca să deslușim cum a fost posibil. Când apare un astfel de sportiv, avem tendința să-l numim „fenomen”. Cuvântul este măgulitor, dar are și calitatea de a ne scuti de o anchetă pentru a dobândi înțelegere și explicații. Pentru că un fenomen este ceva ce survine, prin urmare nu trebuie să știm cine l-a produs și în ce condiții. Îl consemnăm, eventual ne minunăm, dar nu-i cerem socoteală.

Citește mai mult