Sari la continut

Revoluția online

România digitală este cea care ne face să mergem înainte. Un proiect Republica, susținut de eMAG.

„Amenda n-o plătește nimeni, șpaga da!” „La voi, la români, e ca la noi, nu doar politicienii-s corupți, oamenii sunt corupți” „20% la proiect, 80% în buzunar”. Corupția, barometrul înapoierii unei societăți. Trei exemple personale, din lumea largă

Șpagă, corupție

Foto: Guliver Getty Images

Un indian mărunțel și bătrân, într-o uniformă largă de aviator, mă urmărea curios de pe bancheta din față. Trenul de jucărie aluneca sprinten pe șinele înguste, coborând de la Shimla, fosta capitală de vară a Indiei, orașul cocoțat tocmai sus, în munții Himalaya. Era o atmosferă Walt Disney, cu muzică Punjabi pe care dansau sincronic turbanele colorate ale călătorilor, legănați în cele două vagoane de tren, mici cât niște microbuze. Eu discutam aprins cu un tânăr fotograf localnic, cu care am rămas prieten pe facebook, și deplângeam împreună soarta tristă a Indiei, din perspectiva sărăciei oamenilor, a blocajelor religioase și a lipsei de șanse pentru copii.

Indianul cel bătrân ne-a ascultat cu atenție, însă a profitat de o pauză pentru a interveni. Nu s-a putut abține și a ridicat și un degețel, ca un înțelept babaji, înainte de a ne servi o revelație. Vorbea engleză aia ascuțită și guturală a hindușilor:

  • Acum fondurile oricărui proiect se împart 20/80, a zis el și a explicat: „20% goes to the project, 80% goes to the pocket (buzunar/șpagă)”. Dar, a continuat el, India este mare cât un continent, iar populația noastră este de peste un miliard de oameni. Așadar, indienii nu trebuie decât să răstoarne acel procent de 20/80 și să-l facă 80/20. Astfel, va deveni una dintre cele mai dezvoltate și mai puternice țări din lume!

Bătrânul aviator a coborât la Chandigarh, pășind solemn pe treptele mocăniței indiene, de la înălțimea uniformei sale militare, cu două numere mai mare, dar plină de insigne, pe care o respecta enorm. Lucrase peste cincizeci de ani pentru Indian Air Force și mi-ar fi plăcut să-l zgândăresc puțin, întrebându-l dacă și câți pakistanezi a omorât, în zilele în care îl trimiteau, de la serviciu, să arunce bombe în țara vecină? Dar fusese amabil și n-am vrut să deschid cutia Pandorei. Nu l-am întrebat nici cum de mai speră la răsturnarea procentului de care zice, dacă în cei cincizeci de ani de carieră, acest procent nu s-a schimbat practic deloc. Iar întrebarea asta este valabilă și esențială pentru orice țară înapoiată din lume.

***

Un brazilian pe care l-am cunoscut la Tokyo, era un microbist pasionat și știa totul despre echipa noastră națională de fotbal. Își amintea și golul lui Hagi cu Columbia, dar știa și de suspendarea lui Mutu pentru consum de cocaină. Se căsătorise cu o japoneză și se mutase în Țara Soarelui Răsare, însă copilărise pe străzile din Sao Paulo și era familiarizat cu realitatea dramatică de acolo. Nu fusese niciodată în România, însă și-a imaginat foarte bine cum e la noi:

  • Voi sunteți o populație latină, care jucați fotbal în galben, la fel ca și noi. E și la voi corupție, sărăcie și analfabetism funcțional. Brazilia și România sunt foarte asemănătoare. La noi, ca și la voi, nu numai politicienii sunt corupți, ci oamenii de rând au ajuns să fie corupți. „The people are corrupted!”, a repetat el, să-mi între bine în cap. Iar dacă oamenii sunt corupți, nu mai avem nicio soluție, e ca un cancer în faza de metastază.

Adică, voia el să zică, dacă corupția ajunge să fie acceptată, tolerată și practicată pe scară largă, de majoritatea oamenilor, ea nu mai poate fi eradicată. Atunci când numai justiția este coruptă, oamenii se pot mobiliza pentru corectarea acestei probleme sociale. Însă, atunci când oamenii consideră firesc sau acceptă cu nonșalanță ca politicienii să fie bogați, polițiștii să fie prieteni cu infractorii, iar voturile să fie cumpărate sau vândute, atunci oamenii sunt corupți. Iar societatea, în formula respectivă, nu are nicio șansă de supraviețuire pe termen mediu sau lung.

***

În Cambodgia, la fel ca în aproape toată Asia de vest, străzile sunt pline de scutere care circulă haotic, într-un zumzăit continuu. Taxiul dinspre aeroport își făcea loc cu greu, prin mușuroiul de scutere care aglomera complet cele 4 benzi de circulație. Fascinat de spectacolul de pe șosea, căutam pe geam grupuri de mai mult de 5 persoane pe un singur scuter. Găsisem multe grupuri de 4, chiar și câteva de 5. Adică, urmărindu-le direcția de mers, ordinea era așa: copilul mare, cu fundul în afara motocicletei, atârnat de mamă, mama, copilul mediu, strivit între părinți, tatăl care conducea vehiculul și copilul cel mic pe ghidon, cu spatele la direcția de mers. N-am găsit atunci un grup de 6, abia după câțiva ani aveam să observ și acest miracol, tocmai atunci când nu mă mai așteptam.

La câteva sute de metri în fața noastră am observat un filtru de poliție. Vreo 10 polițișți, înarmați cu bastoane de bambus, se proptiseră de-a lungul drumului, încercând să-i oprească pe scuterașii fără cască, pentru a-i amenda. Aproape niciunul nu purta cască, pe atunci, iar autoritățile, în încercarea de a-i proteja, stabiliseră pentru această contravenție o amendă, bineînțeles disproporționată, de aproape 100$, pe care aproape nimeni nu-și permitea să o plătească. Taximetristul nostru era relaxat, însă scuterașii din jur începuseră să se agite la vederea cordonului de polițiști. Să se întoarcă pe autostradă nu puteau, iar să plătească amenda nici nu putea fi vorba. Astfel, singura lor șansă era să forțeze cordonul de polițiști.

Era ca la Țară-țară-vrem-ostași, dar cu vehicule motorizate. Polițiștii răspundeau cu bețele de bambus. Încercarea era fizică, polițiștii se năpusteau și se agățau efectiv de motociclișți, încercând să-i oprească. Târându-i pe polițiști după ei, mai ales cei care călătoreau mai mulți pe un scuter, aveau dificultăți serioase să nu se răstoarne. În mod miraculos, motocicliștii reușeau să se redreseze, demonstrând virtuozități acrobatice incredibile. Cumva, în ultima clipă, se echilibrau, desprinzându-se concomitent și de încleștarea polițistului. Totuși, până la descleștare, polițistul apuca să împartă o serie de 4-5 bastoane pe spinarea bieților pasageri fără cască. Locul din spate, de pe scuter, devenea astfel și mai indezirabil.

L-am întrebat pe șofer de ce sunt atât de violenți polițiștii? Totuși, ce îi motivează să loveasca cu bastoanele în oameni? Și de ce nu le trimit amenzile direct acasă, dacă tot au camere pe autostrada?

  • Nu de amendă se tem motocicliștii, a râs el, ci de șpagă. Toți polițiștii sunt corupți. Dacă polițiștii îi prind, adică reușesc să-i oprească, atunci motocicliștii trebuie să plătească șpaga (adică echivalentul a 3 dolari, am calculat eu), altfel li se oprește motoreta, gaj. Toată lumea știe regula asta. Amenda nu o plătește nimeni, e prea mare oricum.

Practic, pentru polițișți, era doar un concurs de prins oameni, la prețul de 3 dolari/buc. Înainte de explozia turismului, taximetristul fusese și el polițist. Salariul era de doar 50$/lună, însă, zicea el, se puteau face bani extra dacă munceai mult. Una dintre variantele de rotunjire a venitului era să-ți iei bastonul și să ieși la vânătoare de scuterași fără căști, pe autostradă.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nu știu în care Cambodgie ai văzut autostradă dar asta în care trăiesc eu de 16 ani, nu există...
    • Like 0


Îți recomandăm

iziBAC

„Am primit mesaje după ultima sesiune de Bac, pe unul dintre ele chiar l-am postat. Era o fată care nu a putut să se pregătească pentru biologie și a învățat la această materie doar cu iziBAC și în contextul acesta a luat 9.20”, povestește Adrian Stratulat.

Citește mai mult

RacketPal

„Două luni am făcut research, am vorbit cu peste 500 de oameni. I-am găsit pe grupuri de Facebook, m-am dus la terenuri. Am făcut un sondaj și peste 70% aveau aceeași problemă ca și noi”, spune unul dintre fondatori.

Citește mai mult