„Copilul meu a făcut școala de două ori: o dată în clasă și o dată acasă”. Povestea unui tânăr cu autism care a luat Bac-ul cu media 8,50 și a intrat la facultatea pe care și-a dorit-o

Foto: Albert și mama lui, la biroul din camera tânărului/ Arhivă personală

În această toamnă, printre studenții de anul I care vor începe studiile universitare se va afla un tânăr din 19 ani din Focșani, care a intrat la facultatea pe care și-a dorit-o după ce a promovat examenul de Bacalaureat cu media 8,50. Pentru el și familia lui, această victorie vine la capătul unui efort de proporții, care a început în grădiniță și care a durat până în ultima clasă de liceu. „Ca să ajungă aici, copilul meu a făcut școala de două ori: o dată în clasă și o dată acasă. Aș spune chiar de două ori și jumătate, pentru că am făcut cu el multe alte lucruri în plus”, povestește mama lui. Diagnosticat cu autism, tânărul a avut, în ciuda coeficientului înalt de inteligență, dificultăți mari să treacă printr-un sistem de educație în care copiii cu cerințe educaționale speciale (CES) sunt integrați doar la nivel formal. În România, fiecare familie aflată în această situație e pe cont propriu: face ce poate și ce crede că este mai bine pentru copil, fără ajutor sau direcție din partea sistemului de învățământ. 

Astăzi, cel mai probabil, nu am fi vorbit despre reușita școlară a acestui tânăr, fără volumul de muncă pe care, împreună cu familia și cu terapeuții, l-a făcut în afara orelor de școală. Mama băiatului povestește că ei, părinții, și fratele mai mare și-au împărțit materia și i-au predat-o acasă. La rugămintea sa, vom folosi alte nume decât cele reale - Albert și Andreea. „După toată perioada asta, îmi doresc pentru el un nou început. Va merge într-un alt oraș, va sta la cămin și nu vreau să îl urmărească nicio etichetă”, explică ea. Andreea spune că a decis să spună povestea fiului ei pentru a trage un semnal de alarmă asupra felului în care sistemul de educație abordează problema copiilor cu cerințe educaționale speciale. Mulți dintre copiii cu tulburare de spectru autist sunt într-o situație mai gravă decât fiul ei - manifestările diferă de la caz la caz, la fel și coeficientul de inteligență. 

„Nu ne-a spus nimeni nimic, a trebuit să aflăm totul singuri”

„Nouă nu ne-a spus niciodată nimeni nimic despre ce trebuie făcut, a trebuit să aflăm totul singuri. Cu puțin înainte de Bac, am aflat, de exemplu, că fiul nostru are dreptul să folosească în examen niște materiale suport, niște hărți mentale, care nu existau, deși ar fi trebuit să ne fie puse automat la dispoziție. Am fost nevoiți să le facem noi, să le depunem la inspectorat și să ni le aprobe, că asta e procedura, și să mergem mai departe. Ei, teoretic, nu aveau nimic împotrivă, dar nici nu știau cum trebuie făcute. După o săptămână am aflat că ne-au fost respinse, că nu sunt bune. Am spus: Dați-ne atunci unele bune! Sau învățați-ne ce să facem! Ne-au trimis o singură fișă, de gramatică de școală generală, am crezut că e o glumă, nu-mi venea să cred. Într-un final, am făcut altele și le-au aprobat”, spune Andreea.

Neurodivergent. Tulburare de spectru autist

Părinții și-au dat seama că se întâmplă ceva cu Albert, când l-au dus la grădiniță. „A trebuit să vedem de ce nu se integrează, așa că ne-am dus la psiholog și atunci ne-am confruntat pentru prima dată cu cuvintele neurodivergent, tulburare de spectru autist (TSA)”, povestește Andreea. A fost foarte greu să găsească o grădiniță și în final a decis ca, în paralel cu terapia din cabinet, să îl înscrie la o grădiniță catolică, ținută de niște măicuțe italience. „Acolo funcționau pe principiul iubire, acceptare, nonviolență, toată lumea ajută pe toată lumea și nu lăsăm pe nimeni în urmă. Copilul era non-verbal, iar când a început să vorbească în acea grădiniță a început să și scrie să și citească în același ritm. Acele măicuțe au avut sistemul lor de pedagogie fără judecată, care împreună cu terapia din cabinet a funcționat”, povestește Andreea. 

„Am întrebat învățătoarea cum de copilul n-a scris nimic în acea zi. Iar ea a răspuns foarte senină că i s-a rupt vârful creionului”

Lucrurile s-au complicat însă atunci când Albert a început școala. „Împreună cu doamna psiholog, ne-am dus să o cunoaștem pe doamna învățătoare, care era considerată cea mai bună din școală. Am luat toate documentele, am explicat doamnei învățătoare că e de școlarizat, că are intelect înalt, dar că e puțin mai altfel, iar dânsa s-a uitat la noi așa, ca prin sticlă. A început școala și am observat că în anumite zile venea fără nimic scris pe caiete, ceea ce era surprinzător, pentru că el putea scrie. M-am dus odată la școală și am întrebat învățătoarea cum de n-a scris nimic în acea zi. Iar ea a răspuns foarte senină că i s-a rupt vârful creionului. Păi și?! Avea penarul plin de creioane! El, fiind un copil mai altfel, când a auzit că trebuie să scrie cu creionul și a văzut că i s-a rupt vârful nu a știut ce să facă mai departe. Iar ea l-a lăsat așa, pur și simplu. Nu l-a văzut o zi întreagă”, spune Andreea.

„Am decis că nu o să mai aștept nimic de la școală”

Atunci a luat o hotărâre. „Am decis că nu o să mai aștept nimic de la școală și am chemat acasă o învățătoare care să lucreze cu el în avans materia. Copilul stătea la școală patru ore, după care lucra două ore cu învățătoarea de acasă și în plus făceam cu el temele de la pregătire și de la școală. Pentru el erau opt ore în fiecare zi, la care se adăugau weekend-urile. Dar sinceră să fiu, am putut face asta doar datorită lui, datorită nivelului său de inteligență și de determinare”, povestește mama. „La un moment dat, învățătoarea ne-a spus, ingenuu: Știți, copilul dvs. învață. Nu știu cum se ține după ceilalți, dar chiar face față la școală”, își amintește. Nu i-a spus că elevul mai făcea încă o dată școala acasă.

Experiența familiei ei este revelatoare și arată disfuncționalități ale sistemului de educație cu care se confruntă atât copiii cu CES, cât și cei tipici: în cazul în care există orice fel de decalaje, acestea sunt recuperate aproape în exclusivitate în afara școlii, nu în timpul ei. Însă această manieră de funcționare a sistemului de învățământ pune o presiune uriașă asupra copilului care petrece extrem de multe ore în sarcini de lucru. Și, foarte grav, nu le dă nicio șansă elevilor ai căror părinți nu au posibilitatea să-i susțină.

„Dacă învățătoarea spunea: Copii, deschideți cartea!, el nu înțelegea că și el trebuie să deschidă cartea”

Alice Pruteanu este psihoterapeutul care l-a susținut pe Albert pe întregul său parcurs școlar și spune că, deși potrivit legislației, copiii cu cerințe educaționale speciale au dreptul să studieze în învățământul de masă, în realitate profesorii și învățătorii nu sunt pregătiți să îi integreze, iar școlile nu oferă servicii și resurse adaptate nevoilor lor.

În general, copiii cu tulburare de spectru autist percep într-un mod diferit de ceilalți structurile de limbaj. „Am lucrat cu Albert înainte de a merge la școală, însă a fost respins de către părinții copiilor pentru că, într-adevăr, era încă diferit. Lucram cu el pe comenzile de grup, însă copiii nu asimilează lucrurile instantaneu. Să vă dau un exemplu: el, lucrând în terapie unu la unu în cabinet, știa că toate comenzile i se dau lui personal, creierul nu traducea comenzile de grup. Așa că, dacă doamna spunea în pauză: Copii, puteți să vă mâncați pachețelul!, Albert nu deschidea ghiozdanul și nu începea să mănânce, pentru că nu îi spunea și lui: Mănâncă-ți pachețelul! Dacă învățătoarea spunea: Copii, deschideți cartea!, el nu înțelegea că și el trebuie să deschidă cartea. Au existat atunci niște reacții ale lui, provocate de faptul că era frustrat și nu înțelegea ce i se întâmplă. Și am intervenit împreună cu mama, într-o ședință cu părinții, să încercăm să le explicăm care este efortul copilului, care este efortul nostru și că ne dorim doar înțelegere. Vă dați seama cât de „ciufulite” am ieșit de acolo”, își amintește Alice Pruteanu. În timp copilul a reușit, cu ajutorul terapiei făcute în privat, să înțeleagă și să depășească această etapă, care i-ar fi putut opri parcursul școlar.

Albert: „Nu vreau să vorbesc despre experiențele neplăcute, vreau să mă concentrez pe ce e bun în viața mea”

Deși a avut mereu probleme cu înțelegerea limbajului, este bun la matematică, iar la bacalaureat a luat nota 9,45 la această disciplină. „Știu și de ce nu a luat o notă mai mare”, spune tatăl, fost olimpic la matematică. „Atunci când rezolvam împreună modele de subiecte, el niciodată nu făcea un anumit subpunct de la exercițiul II, refuza pur și simplu. Acesta valora 50 de sutimi. I-au mai scăzut probabil 5 sutimi pentru ceva minor”. Albert confirmă: nici nu s-a apucat de subpunctul în cauză. 

L-am întrebat cum a reușit să învețe în liceu atâta timp, zi după zi, fără să obosească. Dă un răspuns care face totul să pară simplu: „Trebuia să iau Bac-ul, așa că a trebuit să învăț”. Îl întreb cum au stat lucrurile pentru el înainte de liceu, în școala gimnazială. „Nu vreau să vorbesc despre experiențele neplăcute, vreau să mă concentrez pe ce e bun în viața mea”, îmi spune.

Geamantanul cu manuale din Canada: „Am înființat un gimnaziu paralel la noi acasă”

Potrivit mamei, Albert a fost tot timpul un copil care a ținut mult la prietenii săi. Unii dintre foștii colegi de la grădinița catolică au fost în clasă cu el în școala primară. Atunci când aceștia au dat examen de admitere în clasa a V-a la un colegiu de top din oraș, a vrut să îi urmeze. A picat imediat sub linie, cu o notă foarte bună, dar a fost în cele din urmă admis după ce câțiva copii s-au retras. „Noi nu eram pregătiți pentru o școală de un asemenea nivel, dar el și-a dorit să fie cu prietenii lui. M-am temut, dar am avut de ales: îl las la o școală mai ușoară, dar la care nu mai are prieteni? Am ales școala grea, deși eram speriată, pentru că profesorii erau obișnuiți cu copii cu performanțe, selectați prin examen”, spune mama. Ca să îl susțină pe parcursul școlii, familia și-a făcut un plan de bătaie. „Am predat eu fizica, biologia, istoria și geografia. Tatăl lui a luat matematică și, suplimentar, a făcut pregătire cu profesori la română, matematică și engleză Am adus din Canada un geamantan de manuale extraordinare, foarte vizuale, cu niște planșe perfecte. La biologie, era suficient să deschizi lecția, să vezi poza, să o privești cu atenție și aveai materia în minte. Am pus o tablă mare în camera lui; mergea la școală cu lecțiile predate înainte, venea acasă, făcea teme, făcea pregătire. Noi ne schimbam între noi, dar el era același și el suporta tot efortul”, spune Andreea.

Însă cele mai dificile din școala gimnazială erau relațiile cu ceilalți. „În clasele V-VIII a avut probleme din cauza bullying-ului, dar lucrurile s-au schimbat în bine la liceu”, continuă ea.

Admiterea la liceu: „Din nou, a ridicat ștacheta mai sus decât eram noi pregătiți să-l ajutăm”

Când era în clasa a VIII-a a început pandemia. „Toată lumea era disperată că școlile s-au închis, eu eram în culmea fericirii. Am zis: Foarte bine, pe mine școala chiar mă deranjează acum, înainte de examen. Am stat mai mult în casă, ne-am conectat profesorii de la pregătire pe online. Și, ca bonus, a venit și frate-său care era la masterat la Londra. El făcuse un liceu de filologie și, alături de profesoara de română, a preluat foarte tare limba română, care a fost provocarea noastră cea mai grea. Și, de unde copilul meu era de 7 la școală, a ajuns în 2-3 luni să ia 9,40 la Capacitate. Noi eram pregătiți să meargă la Economic, dar el a rămas la colegiu, la cea mai bună clasă de Științele Naturii. Și din nou a ridicat ștacheta mai sus decât eram noi pregătiți să-l ajutăm”, arată Andreea.

La liceu, tânărul a făcut pregătire la română, matematică, informatică, biologie, fizică, chimie. „Eu deja nu mai aveam voiam să aprofundez și fizica de liceu, sunt la bază profesoară de fizică, însă nu am predat. La liceu a avut pregătire în fiecare zi, ajungea să lucreze, cu tot cu temele, 10-12 ore zilnic”, a spune mama tânărului.

Visul Andreei: materiale auxiliare pentru copiii cu CES

Potrivit legii, copiii cu cerințe educaționale speciale trebuie să beneficieze de un plan personalizat, dar și de o serie de servicii adaptate nevoilor lor, lucru care, din experiența Andreei, nu se întâmplă. Totodată, au dreptul la momentul susținerii examenelor la o serie de facilități, precum timp prelungit de lucru, un profesor psihopedagog alături sau o serie de materiale auxiliare pe care le pot lua cu ei în sala de examen. 

Andreea spune că acestea le sunt absolut necesare. „Pentru fiul meu este foarte greu să înțeleagă sensul figurat al cuvintelor, vorbirea indirectă. El poate să facă un eseu argumentativ, dar dacă nu a înțeles cerința textului poate să scrie despre altceva. Vă dau un singur exemplu: în timpul pregătirii, a avut de scris un eseu de 400 de cuvinte despre omenie. El a scris un eseu de 400 de cuvinte despre omenire”, explică ea. Susține că nimeni din sistemul de educație nu a informat-o cu privire la toate drepturile pe care fiul ei le are la examene. „Noi nici măcar nu am știut că fiul nostru avea dreptul la hărți mentale (materiale auxiliare). El avea nevoie doar pentru română, nu pentru matematică, nu pentru biologie. Îmi doresc ca toți părinții în această situație să știe drepturile copiilor lor și să nu mai treacă prin ceea ce am trecut noi. Noi am făcut pentru română, au fost aprobate, de ce să nu fie puse la dispoziția altor copii!? Deja sunt în discuții cu două profesoare de la colegiul unde a învățat fiul meu să facem hărți mentale pentru alte materii. Una dintre profesoare este autoare e manuale și i-am propus să existe o hartă mentală pentru copiii cu CES la finalul manualului. Nu înțeleg de ce nu există la finalul fiecărui manual”, spune mama. Potrivit ei, în timpul uneia dintre probele de Bac, profesoarele supraveghetoare și-au manifestat față de fiul ei nemulțumirea că trebuie să stea pentru el o oră în plus în examen pe căldurile de început de iulie. „Încă o mostră despre cum sistemul de educație îi tratează pe copiii cu CES. Ele nu știau pe cine vor supraveghea și au fost supărate că trebuie să stea mai mult”, subliniază ea.

Andreea primește mesaje de la părinți disperați că nu mai știu cum să își ajute copiii în școală. Au nevoie de informații, au nevoie de resurse care trebuie să vină dintr-un cadru oficial. În lipsa lor, se ajută unii pe alții cum pot, fiecare mamă care merge un pas mai în față deschide drumul pentru celelalte.

Albert: „Vreau să lucrez și să fac voluntariat”

În curând, Albert va începe facultatea. Deși cu media obținută ar fi putut intra pe locurile standard, a ales să intre pe locurile destinate absolvenților cu CES, ca să nu crească concurența pentru ceilalți. 

„Sper ca din anul II de facultate să pot să lucrez undeva. Deocamdată, vreau să fac volunariat, am scris mai multor asociații. Una m-a acceptat deja”, spune el. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp