„Cum, George, japonezii sunt rasiști?”

foto: Profimedia

Lume, lumeee, veniți să vedeți ce nu s-a mai pomenit: prima femeie prim-ministru în Japonia! Prima mea reacție a fost un amestec de bucurie, admirație și respect. E un pas uriaș nu doar pentru femeile japoneze, dar și pentru țara cunoscută pentru misoginismul ei instituționalizat. Să nu uităm că până acum câțiva ani cel puțin zece facultăți de medicină au fost prinse că măsluiau rezultatele la examenul de admitere astfel încât procentul de studente să fie mult mai scăzut decât cel de studenți, pe motiv că femeile nu pot fi doctori buni, pentru că după absolvire ”fac copii și îi cresc”. Am zis, gata, a venit o femeie la putere, adio cel mai mare gender pay gap din G7! Liberté, égalité, féminité!

Am lăsat la o parte simpatia doamnei pentru China. Pot înțelege slăbiciunea umană pentru lucruri ieftine. Sau foarte mari. Am închis puțin ochii și la faptul că e conservatoare. N-am zis nimic nici când se gândește cum să-l lingușească mai bine pe Trump la vizita de săptămâna viitoare. Eu m-am uitat în gura ei când a zis că vrea „facă economia Japoniei mai puternică și să reformeze statul ca unul care poate fi responsabil pentru generațiile viitoare”. She had me at ”economie mai puternică”. Prețurile au sărit în ultimul an și continuă să sară. Un singur exemplu, dacă acum un an luam 5 kg de orez cu 2000 de yeni (aproape 60 de ron), acum e minim 4.000. Nu vă mai plictisesc cu restul de alimente.

Dar să fii euforic după alegeri e ca și cum ai face pe tine iarna: ține puțin de cald, dup-aia îngheți. Iar eu, recunosc, am înghețat un pic.

Iar, las la o parte faptul că unul dintre secretarii de stat de la Ministerul Mediului numiți de noul prim-ministru este Chisato Morishita, fost fotomodel, asistentă tv, actriță, promoteriță. Poate că nu o recomandă doar vocea și talentul ei. În calitate de fostă frumusețe a patriei, poate va face față cu brio provocărilor legate de schimbările climatice, recircularea surselor sau recentele atacuri ale urșilor (da, și Japonia se confruntă cu așa ceva în ultima vreme). 

Frunzărind mai departe prin cabinetul doamnei prim-ministru, în funcția de responsabilă de politicile privind cetățenii străini, hop, doamna Kimi Onoda. Am tresărit. În 2020, în pandemie, guvernul condus de Shinzo Abe a oferit rezidenților, japonezi și străini un ajutor de 100.000 de yeni (circa 2900 ron). Doamna Onoda, o altă mândră naționalistă, s-a trezit vorbit atunci că de ce să le dea guvernul bani și rezidenților străini, să-i lase în plata domnului și să aibă grijă țara întâi de japonezi. Eu, unul, sunt de acord. Dau bucuros banii ăia înapoi guvernului, cu tot cu dobândă, dacă mă scutește retroactiv de toate taxele și impozitele pe care le-am plătit și le plătesc cot la cot cu japonezii de când am călcat aici.

Eh, 2020 a fost acum cinci ani, doamna Onoda și-o mai fi primenit gândurile, s-o mai fi moderat, ce-a fost a fost. Aș. La prima ei conferință de presă după numire, a declarat că, cităm: ”va adopta o abordare mai strictă pentru a reduce infracțiunile și alte comportamente necorespunzătoare ale străinilor în Japonia”. Hm. Infracțiuni știu ce înseamnă, dar cum definim ”comportamente necorespunzătoare”?

Potrivit explicațiilor oficiale, rolul doamnei Onoda e să promoveze o „coexistență ordonată cu cetățenii străini”. Deci de asta o (1) roșie s-a făcut de la 100, 200 de yeni. Că nu coexistăm noi, străinii, ordonat și armonios cu băștinașii. Mie mi se părea că da. Conform datelor, la ora actuală străinii din Japonia sunt 3.2 % din populație, adică vreo 1.29 de milioane, din care aproximativ 70.000 rezidenți ilegali. E mult? Păi nu prea, pentru că 1. În 1993 era de 298.000 și 2. e sub procentul de imigranți ilegali din Statele Unite sau Europa. În același timp, tot datele ne spun că Japonia are nevoie de o infuzie masivă pe piața forței de muncă din cauza scăderii drastice a populației. 

Bun. Deci avem nivel de trai scăzut + partide naționaliste care arată cu degetul spre străini. Vă sună cunoscut?

Este Japonia rasistă? Oh, da. Până la măduvă. Nu doar cu chinezii, coreenii și restul asiaticilor, sunt și cu caucazienii din plin.

Cum, George, japonezii aceia politicoși și amabili, care se închină până la pământ în fața turiștilor sunt rasiști? Da, și ăia. Știți cum sunt? Cum îmi povestea un prieten de bunică-său, care mătura prin curte și când îl saluta unul care trecea pe uliță, ducea mâna la pălărie și striga tare: Să trăiești, nea Ioane! apoi când lăsa capul în jos drept salut, mârâia printre dinți o înjurătură.

O să-mi ziceți: păi dacă ești în regulă, ai viza în termen și-ți plătești taxele, de ce te temi? De ambiguități. De luatul la grămadă. De împărțitul ăsta în noi și ei. De faptul că oamenii care ajung la putere definesc ce înseamnă acest ”în regulă”.

S-a spus că pe Titanic nu erau bărci destule. Ba da. Erau. Ce n-au avut a fost un plan de evacuare și ocupare a acelor bărci care să funcționeze. Problema Japoniei nu sunt străinii, ci felul în care alege să-i integreze sau nu. Japonia are două variante: ori acceptă că este o țară multietnică, ori se întoarce în perioada Edo, se închide la loc și se sinucide onorabil economic și demografic.

Conform estimărilor, în 2040 procentul străinilor în Japonia va ajunge la 10%. Asta dacă nu ne mătură pe toți, sistematic, guvernul doamnei care se visează de fier, admiratoare declarată a lui Margaret Thatcher. Nici nu știu, să-mi fac bagajul? Deocamdată mai stau, văd cum evoluează lucrurile și între timp, mă gândesc cum să formulez anunțul: fost emigrant, caut de lucru.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp