Lunga perioadă de stabilitate în Europa occidentală, care a urmat celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost întreținută de o abordare politică îndreptată spre centru. Simplu spus, deopotrivă stânga și dreapta au virat spre centru, în încercarea de a găsi politici sociale și economice cât mai echilibrate. Sigur, din anii ’60 ai secolului trecut, au început să prindă tot mai mult glas politic aspecte care până atunci erau marginale – ecologia, minoritățile sexuale etc. –, dar asta este o altă discuție.
Ce vreau să spun este că trăim vremuri de falii și fracturi ideologice peste care parcă nu se mai pot arunca punți sociale și economice, iar un compromis politic este tot mai greu de atins. În acest context am ales să fac cunoscut un text al celui care a fost una dintre cele mai echilibrate și lucide voci ale secolului trecut, Leszek Kołakowski (1927-2009). Articolul original a apărut în revista Encounter, în anul 1978.
„Moto: «Vă rog să înaintați în spate!»
Este traducerea aproximativă a unei solicitări pe care am auzit-o într-un tramvai din Varșovia. O propun ca slogan al puternicei Internaționale care nu va exista niciodată.
Un conservator crede:
1. Că în istoria umanității nu au existat și nu vor exista niciodată progrese care nu sunt plătite prin neajunsuri și rele; astfel, atunci când discutăm despre fiecare proiect de reformă și îmbunătățire, prețul său trebuie să fie evaluat just. Cu alte cuvinte, nenumăratele rele sunt compatibile (adică, le putem îndura complet și simultan); însă multele feluri de bine se limitează sau anulează reciproc și, prin urmare, niciodată nu ne vom bucura de ele pe deplin simultan. O societate în care nu există egalitate și libertate de nici un fel este perfect posibilă, cu toate acestea o ordine socială care să împletească o totală egalitate și o totală libertate, nu.
2. Că nu cunoaștem măsura în care diferite forme tradiționale ale vieții sociale – familie, ritualuri, națiuni, comunități religioase – sunt indispensabile, dacă dorim ca viața într-o societate să fie tolerabilă sau chiar posibilă. Nu există nici un temei pentru a crede că, atunci când distrugem aceste forme sau le etichetăm drept iraționale, ne sporim șansele la fericire, pace, siguranță sau libertate. Nu avem nici o cunoaștere sigură a ceea ce s-ar întâmpla dacă, de pildă, familia monogamă ar fi desființată, ori dacă străvechiul obicei de înhumare a celor morți ar lăsa loc reciclării raționale de corpuri în scopuri industriale. Însă am fi îndreptățiți să ne așteptăm la ce e mai rău.
3. Că acea idée fixe a Iluminismului – că invidia, vanitatea, lăcomia și agresivitatea sunt toate consecințe ale deficiențelor instituțiilor sociale și că acestea vor fi șterse atunci când aceste instituții vor fi reformate – nu este doar complet necredibilă și contrară oricărei experiențe, ci și extrem de periculoasă. Cum Dumnezeu s-au ridicat aceste instituții dacă erau atât de contrare naturii adevărate a omului? A nădăjdui că putem instituționaliza fraternitatea, iubirea și altruismul înseamnă a avea deja în față o schiță solidă a despotismului.
Un liberal crede:
1. Că ideea antică potrivit căreia scopul Statului este siguranța rămâne valabilă. Ea rămâne valabilă chiar dacă noțiune de „siguranță” este extinsă pentru a include nu doar protejarea persoanelor și a proprietății prin intermediul legii, ci și diferite clauze de asigurare: că oamenii nu ar trebui să moară de foame dacă rămân fără slujbe; că săracii nu ar trebui să fie condamnați la moarte prin lipsă de ajutor medical; că toți copiii ar trebui să aibă acces liber la educație – toate acestea fac parte, și ele, din conceptul de siguranță. Cu toate acestea, siguranța nu ar trebui confundată niciodată cu libertatea. Statul nu garantează libertatea prin acțiune și prin legiferarea diferitelor domenii ale vieții, ci nefăcând nimic. De fapt, siguranța poate fi extinsă doar cu prețul libertății. În orice caz, a-i face pe oameni fericiți nu cade în slujba Statului.
2. Că societatea este amenințată nu doar de stagnare, ci și de degradare atunci când, prin felul în care este organizată, nu mai lasă loc pentru inițiativa și inventivitatea individuală. Sinuciderea colectivă a omenirii este imaginabilă, însă un mușuroi uman permanent nu este, din simplul motiv că nu suntem furnici.
3. Că este extrem de improbabil ca o societate în care toate formele de competitivitate au fost anulate ar putea continua să aibă stimulii necesari pentru creativitate și progres. O mai mare egalitate nu este un scop în sine, ci doar un mijloc. Cu alte cuvinte, nu există nici un rost în lupta pentru o mai mare egalitate, dacă ea sfârșește doar în coborârea celor care o duc mai bine, și nu în ridicarea celor neprivilegiați. Egalitatea perfectă este un ideal care se întoarce împotriva sa.
Un socialist crede:
1. Că societățile în care urmărirea profitului este singurul criteriu al sistemului productiv sunt amenințate de catastrofe la fel de cumplite – poate mai cumplite – ca societățile în care căutarea profitului a fost cu totul eliminat din sfera legiferantă a producției. Există motive întemeiate pentru care libertatea activității economice ar trebui limitată în numele siguranței și pentru care banii nu ar trebui să producă în mod automat mai mulți bani. Însă limitarea libertății ar trebui să fie numită exact așa cum este și nu ar trebui să fie numită o formă mai înaltă a libertății.
2. Că este absurd și ipocrit să conchidem că, pur și simplu deoarece o societate perfectă, lipsită de conflicte, este imposibilă, orice formă existentă de inegalitate este inevitabilă și toate mijloacele de a face profit sunt justificate. Tipul de pesimism antropologic conservator care a condus la convingerea uimitoare că un impozit progresiv pe venit este o abominație inumană este la fel de suspect ca tipul de optimism istoric pe care s-a bazat Arhipelagul Gulag.
3. Că tendința de a supune economia unui control social important ar trebui încurajată, chiar dacă prețul ar însemna o creștere a birocrației. Un astfel de control, totuși, trebuie să fie exercitat în cadrul unei democrații reprezentative. Astfel, este esențial să planificăm instituții care neutralizează amenințarea la adresa libertății, amenințare produsă chiar de creșterea acestui control.
După puterea mea de înțelegere, acest set de idei regulatoare nu este auto-contradictoriu. Și prin urmare, este posibil să fii un conservator–liberal–socialist. Este totuna cu a spune că aceste trei denumiri specifice nu mai reprezintă opțiuni mutual excluzive.
În ce privește măreața și puternica Internațională pe care am menționat-o la început, ea nu va exista niciodată, deoarece nu le poate promite oamenilor că vor fi fericiți.”
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.