Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

„Dumnezeu e tratamentul meu”

 „Covid 19 și convergența biodigitală”. Așa se numește conferința de la Brașov a unor medici cu patalama, care au absolvit o facultate de medicină. Putea la fel de bine să se numească „Dumnezeu e tratamentul meu”. Căci, ce-am auzit, în puținul timp până când a fost scoasă de CNA de pe platformele care o transmiteau, semăna cu o incantație rostită pe rând de predicator și de credincioși. Zicere după zicere, una mai bombasmică decât alta, fără citarea vreunei dovezi, cercetări științifice serioase, experimente, statistici, studii de caz, nimic. Și concluzia invariabilă: omul vaccinat nu mai e omul lui Dumnezeu. S-a tăiat firul divin, cum ar zice Georgescu Dumnezeilă, care musai să fi fost invitat de onoare. 

Mă ia groaza la gândul că în spatele acestei „filozofii” se află o fantomă care a bântuit întregul Ev Mediu. Boala îi este dată omului de Dumnezeu, pentru ispășirea păcatelor sale. Nu trebuie să-i oprești durerile: când au fost inventate, analgezicele erau considerate lucruri diavolești, căci nesocoteau voința Domnului. Mai mult, oamenii cu afecțiuni psihice erau declarați posedați, singura metodă de a-l izgoni din trup pe Necuratul fiind provocarea de dureri cât mai crunte „pacientului”. În cel mai bun caz, i se puneau lipitori, dacă nu i se lua direct câte o halbă de sânge, după care i se dădea să bea apă caldă.

Până la primul mare anatomist, Andreas Vesalius, în sec. XVI, nu se făceau disecții pe cadavre, fiind interzise de Biserică – corpul uman era considerat proprietatea lui Dumnezeu și trebuia înhumat intact pentru Învierea morților. Așa că se făceau disecții pe animale și deducții. Galenus a disecat maimuțe și porci, extrapolările observațiilor la om, destule eronate, au fost literă de lege vreme de un mileniu.

A existat însă un moment în care Dumnezeu a dat greș în proporții colosale: Black Death, marea epidemie de ciumă din sec. XIV. Înmormântările, de multe ori în gropi comune, erau precedate de lungi procesiuni cu icoane, prapuri și soboare de preoți în frunte, doar-doar răul va fi alungat. Zadarnic – circa o treime din populația Europei a pierit în chinuri înfiorătoare. Nicio rugăciune, niciun sfânt, nici Hristos, nici Dumnezeu Tatăl n-au fost de ajutor. De atunci a început desprinderea oamenilor de religie, culminând cu ateismele Secolului Luminilor.

Urmașii acelor vremuri sunt medicii conspiraționiști de astăzi. Religioși, nostalgici, naționaliști, promotori de „medicine” alternative. I-am auzit de destule ori spunând: „Acum e între el și Dumnezeu”., „A scăpat că îl iubește Dumnezeu”, „Faceți o rugăciune”, „L-au omorât vaccinurile”, „Paracetamolul dă autism, a zis și Trump”, „Consumați numai alimente crude și o să vă vindecați”. Am încercat să dau o replică rațională. Fără rezultat, căci mi s-au adus „argumente” de tipul: „Prometeu a furat focul de la zei și l-a dat oamenilor. Drept pedeapsă, Zeus și-a trimis vulturul să-i roadă ficatul. Iată de ce ciroza hepatică vine din gătirea alimentelor cu foc”.

Faptul că ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a sesizat Parchetul în legătură cu acest congres al vracilor periculoși, mi se pare cât se poate justificat. Hotărârea de a vaccina în masă populația, precum și logistica acțiunii, aparțin guvernului. Dar vaccinarea nu e obligatorie: cetățeanul alege dacă s-o facă sau nu. În acest lanț decizional, medicul nu are un rol. El trebuie să pună în act toate reglementările sanitare ale autorităților și să-i vaccineze pe aceia care doresc. Când un medic refuză să vaccineze sau instigă cetățenii să nu se vaccineze, devine infractor. Se conturează în Parlament o lege care să prevadă interdicția dreptului de a profesa. Dar ministrul Rogobete e sceptic: „Până la urmă, tot la CCR se ajunge...”.

Și, desigur, antivacciniștii noștri sunt și antiavort. Își susțin refuzul de a face un avort la cerere cu mișcătoarele cuvinte: „Meseria noastră este să protejăm viața umană”. Emoționant, dar fals.

Un copil aflat în perioada intrauterină timpurie nu este o viață umană. Nu are conștiință, nu știe că există, nu poate supraviețui autonom. Este o parte a corpului mamei. Încă nu e nicio deosebire între el și o tumoră uterină care se hrănește din resursele organismului.

Femeia gravidă în termenul legal pentru avort este un pacient. Este proprietara propriului corp. Ca în cazul oricărui pacient, ea decide dacă să fie operată sau nu. A nu ține seama de acest drept al omului de a-și aparține, înseamnă a considera femeia gravidă o vacă gestantă. Dar până și vaca are dreptul de a nu fi chinuită până când ajunge la abator. Or, femeii căreia i se refuză avortul i se face un rău. Este silită să suporte o stare fizică și psihică pe care nu o dorește. Și ce spune jurământul lui Hipocrat, de atâtea ori invocat: „Primum non nocere” – mai întâi, să nu faci rău...

Ce am scris e un text rațional. Care însă nu reușește să-mi înlăture sentimentul că trăim o epocă asemenea celei de la anul 500 după Hristos, când civilizația raționalistă romană s-a prăbușit pentru o mie de ani sub asaltul iraționalului barbar creștinat.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.


Îți recomandăm

Transformare digitală

Digitalizarea în România avansează cu viteze diferite în sectorul public și cel privat. Firmele private în special din industriile bancară, sănătate sau retail au fost forțate de împrejurări concurența acerbă să se transforme digital, dar instituțiile de stat sunt încă prinse în inerția birocrației și lipsa de viziune strategică. În mediul privat, digitalizarea nu mai este un moft, ci o necesitate pentru scalare și eficiență. În sistemul public lipsa bugetelor multianuale și absența ownership-ului fac implementarea proiectelor de IT un proces greoi sau chiar eșuează (foto: Shutterstock).

Citește mai mult

 expert contabil

Pentru fiecare 10.000 de lei distribuiți, impozitul crește de la 1.111 lei la 1.905 lei, iar firmele trebuie să verifice activul net și capitalul social înainte de a face orice distribuție. „Cota de 16% intră în vigoare de la 1 ianuarie, dar se aplică pentru dividendele distribuite după 1 ianuarie. Or, ce dividende pot eu să distribui în ianuarie? Pe cele din trimestru IV, cele care se formează chiar acum”, explică expertul contabil.

Citește mai mult

Pălărie de damă

Copiii mamei soacre și-au confruntat notițele abia după înmormântare. Adevărul i-a eliberat, au urât-o pentru câteva ore, dar prevederile testamentare și o ladă de șampanie vintage, scumpă, cumpărată chiar de soacră-mea pentru ocazie, a mai atenuat șocul și a netezit o parte din drumul spre vindecare. (Foto: Profimedia Images)

Citește mai mult