Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

„La hotel am început să tremur şi m-au dus la spital. Mama a fost îngrijorată şi mi-a spus că în locul meu s-ar opri şi s-ar bucura de viaţă”. Simona Halep, interviu eveniment în The Guardian despre viața personală și limitele românului

Simona Halep, câștigătoare la Roland Garros

Foto: Guliver/Getty Images

„Tot ce am făcut în viață până acum a fost pentru tenis. Nimic altceva nu a contat. De asta a devenit prea mult, poate. De asta am suferit”, i-a spus Simona Halep jurnalistului Donald McRae. În interviul publicat luni de The Guardian, Simona Halep vorbește deschis despre limitele fizice și despre cele interioare, despre relația cu fostul său antrenor, Darren Cahill, dar și despre felul în care se raportează la trecut și în care își vede viitorul. 

„Desigur, nu sunt precum acei sportivi care au câştigat 10 sau 20 de titluri de grand slam. Dar să vin din Constanţa, de nicăieri, şi să devin cea mai bună este imens pentru România şi pentru mine, ca om. Acum mi-ar plăcea să fiu mai bună la Fed Cup, să visăm la titlu şi la Jocurile Olimpice din 2020. Mai vreau un titlu de Grand Slam, să termin iar pe primul loc. Dar nu pun presiune. Mai am câţiva ani de tenis şi apoi vreau să fiu mai bună în alte domenii. Peste 10 ani mi-ar plăcea să am trei copii, o familie minunată şi să fiu în afara tenisului, ştiind că am oferit totul”, a spus Simona Halep.

Vreme îndelungată, consemnează jurnalistul care a intervievat-o, sportiva în vârstă de 27 de ani a evitat să vorbească despre sine și nu doar din cauza naturii sale timide și retrase, ci și pentru faptul că era concentrată să câștige primul său titlu de grand slam. „Nu mai există nicio presiune acum. Mă simt mai ușoară. Mă simt mai bine. Nu aș fi fost atât de relaxată, dacă nu aș fi câștigat French Open. O mare greutate mi s-a luat de pe umeri”, a mărturisit ea. 

Este prima dată în ultimii 10 ani când și-a petrecut Crăciunul acasă.  „M-am dedicat tenisului 100% vreme de atâţia ani. Acum am câştigat un grand slam şi am început să mă bucur din nou de viaţă. Îmi place să ies, să-mi fac noi prieteni. Sunt mai deschisă. Înainte eram foarte concentrată doar pe tenis”, a spus Simona Halep. 

Rămasă fără antrenor, Simona Halep a decis să se antreneze singură în următoarele patru luni. „Vreau să mă simt relaxată. Anul trecut am simțit multă presine asupra mea din România, din partea oamenilor din jurul meu, pentru că toată lumea vorbea doar despre grand slam. Este doar un sport, dar pentru mine este totul. De asta, am suferit un pic”, a explicat sportiva.

Povestește că îi datorează lui Darren Cahill o transformare majoră în ceea ce privește mentalitatea, o mentalitate pe care o au mulți români. „Oamenii de aici nu cred în ei înșiși prea mult. Suntem talentați, dar nu avem încredere în noi. Am avut noroc. Darren e australian și complet diferit. M-a forțat să fiu pozitivă. M-am schimbat enorm”, a spus Halep, care își va căuta un antrenor după cele patru luni în care va fi pe cont propriu. Va mai lucra cu Darren Cahill? „Nu știu. Pot să spun că sper că da pentru că e o persoană grozavă și asta contează cel mai mult”, a spus Simona Halep.

Turneul Australian Open, cu finala pierdută în fața danezei Caroline Wozniacki, a reprezentat cel mai greu moment din cariera sa, din punct de vedere fizic. „A fost un dezastru. Mama a fost speriată şi mi-a spus că niciodată nu trebuie să se mai întâmple aşa ceva. A fost un avertisment", crede Simona Halep. Nici măcar nu a fost supărată că a pierdut meciul cu Wozniacki, dar la capătul lui nu a mai avut niciun pic de energie: „Am terminat cu conferinţa de presă la 10 seara şi m-au dus la controlul antidoping. La 2 dimineaţa am plecat, pentru că nu puteam oferi proba de urină, eram prea deshidratată. Mi-au luat sânge. La hotel am început să tremur şi m-au dus la spital. Mama a fost îngrijorată şi mi-a spus că în locul meu s-ar opri şi s-ar bucura de viaţă. A fost extrem de greu vreo trei luni. Am fost extenuată şi nu puteam să-mi revin în totalitate. Dar sunt mândră că mi-am depăşit limitele”.

Vorbind despre sacrificiile pe care le-a făcut pentru tenis, Halep a amintit și operația de micșorare a sânilor pe care a făcut-o la 18 ani. Deși familia ei s-a temut, ei nu i-a fost deloc frică. „Știam că o fac pentru tenis. Visul meu era să fiu cea mai bună, așa că am râs când am mers la doctor. După aceea, problemele mele cu spatele s-au dus. Am fost 100% dedicată și am făcut totul pentru tenis”, a povestit Simona Halep.

Jurnalistul Donald McRae consideră uimitoare ascensiunea ei, având în vedere nu doar dezavantajul de a se fi născut în România, ci și caracterul său introvertit. „Câteodată plângeam ca nu vreau să merg pe teren, pentru că eram prea timidă. Eram foarte introvertită, încă sunt introvertită”.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • "Romani de 10" este un sablon care se vehiculeaza prin media, cu care eu nu sunt de acord....exista numere si peste 10, cum sunt si mai jos de 10, spre exemplu, Nr.1 Mondial....Acum, Simona Halep este singura bijuterie de valoare cu rezultate remarcabile, care a facut adevarata cinste romanilor, cat si drapelului, prin tennisul practicat, scotandu-ne realmente din pestera anonimatului. Pretuiti-o, cat si pe celelalte amazoane romance din tennis, pentru ca numai ele stiu cata munca au depus, ne avand un sprijin real din partea cui trebuia.....
    • Like 2
  • Simona nu inceteaza sa ne surprinda! Acum, cand asi fi dorit sa aflu amanunte despre starea ei de sanatate (tenisul si hernia de disc "colaboreaza" in mod odios intru handicaparea indraznetilor), subiectul ramane neatins. Sper ca hernia sa dispara la fel de misterios precum a si venit, iar Simona sa-si poata innoda curand sirul succeselor.
    • Like 0
  • Simona, te iubesc si te apreciez.
    • Like 0


Îți recomandăm

Trump și iepurașul / sursa foto: Profimedia

Invitați în emisiunea „În fața ta” de la Digi24, Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, și Francisc Doboș, fostul purtător de cuvânt al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, au vorbit despre soarta omenirii, în contextul liderilor mondiali actuali.

Citește mai mult

Pastele cu masca / sursa foto: Profimedia

În ultimii ani, îmi tot amintesc de întâmplările pe care urmează să vi le povestesc și cred că singurul motiv pentru care nu le-am pus pe hârtie până acum este faptul că au avut loc în pandemie. O perioadă bulversantă pentru toți, pe care nu am știut cum să o abordăm, de la care nu-mi vine să cred că au trecut șase ani și la care, bineînțeles, nu mă întorc cu mare plăcere. Așadar, Paștele acela cu mască, în care am stat acasă și în care lumina a venit ea la noi, în loc să mergem noi după ea la biserică.

Citește mai mult