foto: Profimedia
Nicușor Dan a ținut în ziua de 1 septembrie 2026 un discurs la Catedrala Națională din București, la un eveniment al tinerilor ortodocși. Printre altele, președintele a pledat pentru un „naționalism sănătos”, fără să explice însă ce înțelege prin această formulă.
Ce a vrut, de fapt, să spună președintele?
Există în spațiul public tendința de a suprapune naționalismul peste patriotism. Unii fac această echivalare convinși că este corectă. Alții știu că cele două concepte nu sunt identice, dar preferă să le confunde.
O parte consistentă a tradiției naționaliste românești a susținut ideea unei națiuni construite pe baze etnice, cu o componentă religioasă puternică și cu tendința de a privilegia o identitate etnică și religioasă majoritară. În studiile despre naționalism, această perspectivă este desemnată, între altele, prin termenul de etnonaționalism.
Etnonaționalismul a avut un rol important în Europa secolelor XIX și XX. El a contribuit la formarea conștiinței naționale, a mobilizat comunități și a stat la baza construcției unor state naționale. Dar aceeași idee a națiunii definite în primul rând etnic a alimentat și conflicte, excluderi și războaie care au însângerat continentul, inclusiv cele două conflagrații mondiale.
Însă în Europa nu a existat numai etnonaționalism.
În postcomunism, și în România a început să se contureze, deși timid, o altă perspectivă: redefinirea națiunii într-un sens civic, dublată de ideea patriotismului constituțional. În această viziune, națiunea politică este formată din toți cetățenii statului, indiferent de originea etnică, religie, gen sau alte asemenea caracteristici.
Aceasta nu înseamnă renunțarea la identitatea culturală. Limba, istoria, memoria colectivă, simbolurile, tradițiile și emoțiile rămân importante. Înseamnă doar că apartenența la comunitatea politică nu este condiționată de sânge, origine sau credință.
Am simplificat, desigur, niște chestiuni mult mai complicate. Dar distincția mi se pare importantă.
Pentru că „naționalism sănătos” nu spune, în sine, aproape nimic. Sănătos în raport cu ce concepție a națiunii? Și în ce limite? După cum am văzut, nu există o singură concepție asupra națiunii sau a naționalismului.
Problema este că, în România, discuția publică despre națiune, naționalism și patriotism rămâne dominată în mare măsură de prima perspectivă, cea etnonațională. Mulți dintre concetățenii noștri au învățat să înțeleagă națiunea în această accepțiune, ca urmare a educației în sensul ei cel mai larg. Foarte puțini sunt familiarizați cu alternativa civică.
Iar aici există și o problemă a mediului intelectual. Deși studiile despre naționalism au făcut progrese importante și în România, prea mulți dintre cei care au pregătirea necesară pentru a participa la această dezbatere preferă să rămână între cărți, în sălile de conferințe sau de curs. Se feresc de arena publică, uneori și pentru a nu fi acuzați de cei pentru care orice discuție critică despre identitatea națională devine un atac la adresa comunității.
Revenind la Nicușor Dan, cred că perspectiva pe care o exprimă el este apropiată de etnonaționalism, nu de patriotismul constituțional. Spun asta nu doar în raport cu discursul de astăzi, ci și având în vedere orizontul său intelectual și exprimările lui publice de-a lungul timpului, inclusiv în perioada de dinaintea intrării sale în politica de prim-plan - de la textul publicat în „Dilema”, în urmă cu mai bine de un sfert de secol - până la pozițiile mai recente.
Tocmai de aceea mi-aș dori să vedem o discuție serioasă despre aceste lucruri. Nu doar despre ce înseamnă „naționalism sănătos”, ci despre ce înțelegem noi, astăzi, prin națiune. Pentru că a lăsa o asemenea temă exclusiv pe mâna „fariseilor” și „demagogilor”, inclusiv a politicienilor, ca să preiau din nou formulările președintelui, ar fi o eroare din partea societății.
Întrebarea, până la urmă, nu este dacă suntem sau nu patrioți.
Întrebarea este: ce fel de națiune, ce fel de comunitate politică vrem să fim? Una încremenită în trecut sau una capabilă să se adapteze lumii în care trăim și provocărilor, inclusiv celor pe care încă nu le putem anticipa?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Tinerii sunt însă derutați de evenimentele ultimilor ani și nu cred că au prea mare înclinație către patriotism.
Iar folosirea termenului ca armă politică de către extremiști și naționaliști nu ajută deloc. Mai degrabă mărește sentimentul de neîncredere în instituțiile publice.
Cât timp vom avea o situație economică precară ,o educație deficitară și veșnice acuzații între diversele facțiuni politice, patriotismul rămâne doar un simplu termen electoral , fără susținere și înțelegere la nivelul cetățeanului român.
“Cu propriile simţuri”. Un fel de “cu puterea minţii”… :-D
Hitler a fost un etno-naționalist, favorizând etnicii germani și prigonindu-i pe evrei. I-a mai trebuit și spațiul ăla vital..
A mizat pe un naționalism pus în practică printr-o politică rasială, care susținea superioritatea rasei germane, cu obiectivul declarat de a readuce măreția Germaniei, pierdută după primul Război Mondial. Un fel de MAGA, mai nou..
Ceaușescu, pe de altă parte, a propovăduit un patriotism al întregului popor, indiferent de etnie.
A părut inițial ceva "sănătos", vorba lui ND, dar cu timpul a luat-o prin porumb odată cu eșecul Societății Socialiste Multilateral de-de..(ne)Dezvoltate, dublat de acel halucinant cult al personalității.
Și apropo de asta vă propun, duminica asta, "Ceaușescu altfel", un rezumat mai amplu, în 3 episoade, pe care le voi prezenta pe rând, acum și-n duminicile care vin.
"Ceaușescu altfel - prima parte", cu începuturile unui om, ce părea pe atunci normal, iar patriotismul său ceva sănătos, dar care a devenit ușor-ușor un dictator bătrân și ursuz. Cum a fost posibil ?
E o temă la care merită reflectat, nu de alta, dar istoria are prostul obicei de-a se repeta..
https://www.youtube.com/watch?v=5wlmSUxJjLU
Pe cine crezi că mai interesează reportajele despre Ceaușescu? Mi-ar fi plăcut să constat că tinerimea patriei se dă în vânt după acest subiect, da' n-am apucat să-mi fac plăcerea. Am îmbătrânit într-un loc de pe planetă pe care tinerii au ales să-l părăsească...
Îi putem „condamna” pentru alegerea lor când am făcut din șmecherie cheia succesului? N-are niciun sens să bat câmpii pe acest subiect, mai bine beau liniștit câteva beri, că e duminică și nu am nimic altceva mai plăcut de făcut.
Am dat peste documentarul ăsta rar, și-mi face plăcere să-i invit și pe alții să-l vizioneze, dacă nu au desigur altceva mai plăcut de făcut..
Altfel împărțirea asta pe categorii, oricare ar fi ele, nu reflectă prea fidel realitatea socială. Nu suntem aranjați în sertărașe precum chiloții.
Lumea e diversă, incluzând aici și tineretul. "Genii mari și minți tembele"..
Ne întrecem în a face rău și ne mirăm că nu e bine..
Documentarul propus de dumneata e de „toți banii”. Cei interesați l-au „vizionat” deja, combinând utilul cu plăcutul.
Îmi face plăcere să spun că citesc comentariile dumitale fără păreri de rău...
Altfel, amice Francisc, pentru mine nu like-urile sunt importante, ci numărul de vizionări de pe Youtube. Și pot spune că e ceva audiență.
Încă nu am reușit să mă „împrietenesc” cu domnul Tarlea și cu domnul Zugravu. Sper să reușesc cât mai curând...
Nu sunt „dușmanul” nimănui, ci doar inamicul minciunii care ne asaltează din toate direcțiile. Încerc să cred că nu sunt și eu un mincinos...
Nu are sens să ne întrebăm ce-a vrut să spună președintele. Se vede de la o poștă că „vorbește” precum papagalul...
Durerea mea este că nu există „alternativă civică” atâta vreme cât „discuțiile serioase” se poartă în jurul „naționalismului sănătos” promovat de nenea Dan.
Aș putea comenta la nesfârșit pe această temă, dar prefer să-mi beau în liniște cafeaua matinală...