Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

„Nimeni nu le poate garanta în momentul actual celor care vor atinge vârsta pensionării peste 20 de ani că vor primi o pensie de la stat” - Ionuț Dumitru, În fața ta

Dacă sistemul public de pensii s-ar autofinanța, ceea ce nu este cazul în prezent, pensiile ar fi de câteva ori mai mici, în termeni de putere de cumpărare, comparativ cu cele aflate în plată. Situația este cu mult mai gravă însă, în condițiile în care doar două treimi din sistemul public de pensii se finanțează din contribuțiile angajaților, restul de o treime fiind acoperită prin împrumuturi sau alocări din alte surse bugetare. Nimeni nu le poate garanta în momentul actual celor care vor atinge vârsta pensionării peste 20 de ani că vor primi o pensie de la stat, spune președintele Consiliului Fiscal, Ionuț Dumitru.

„Nu vă garantează nimeni. Sunt și calcule făcute pe proiecții demografice care arată că dacă pilonul 1 s-ar autofinanța, ceea ce ar fi o cerință obligatorie, ce nu e cazul acum, în momentul acesta se autofinanțează în proporție de două treimi, o treime sunt bani împrumutati, de la copiii și nepoții nostri, dacă s-ar autofinanța pilonul 1, calculele arată că pensia pe care aș putea-o primi eu astăzi care muncesc și contribui la buget, pensia mea va fi mult mai mică chiar și decât pensia celui de azi. În termeni de putere de cumpărare va fi de câteva ori mai mică decât e acum”, a spus marți seara președintele Consiliului Fiscal, Ionuț Dumitru, care a fost invitat al emisiunii „În fața ta” de la Digi24.

Trecerea contribuțiilor de la Pilonul II la Pilonul I ar fi „un mare pas înapoi”, crede Ionuț Dumitru. „Nu m-aș atinge de Pilonul II. Trebuie stimulate Pilonul II și Pilonul III și găsite formule, stimulente fiscale mai mari, deduceri fiscale mai mari. Oamenii trebuie să înțeleagă că declinul demografic ne pune într-o situație dificilă. Statul nu mai are resursele pe care le redistribuie”, spune Dumitru.

Președintele Consiliului Fiscal este de părere că pensiile publice se vor plăti, dar important este nivelul lor. 

„Dacă acum ni se pare o pensie mică, peste cinci ani va fi și mai mică, pentru că sistemul nu are resursele necesare. Sunt prea puțini contribuabili. Singura soluție fiabilă e a stimulării creșterii angajării din economie, adică să am mai mulți contribuabili. E foarte greu de făcut. Nu prea mai ai pe cine să angajezi. Foarte multe companii se plâng că nu au forță de muncă. Chiar azi citeam că nu știu ce companie nu avea pe cine angaja și au adus muncitori din Nepal”, a adăugat Dumitru.

„România are o problemă demografică, sunt 1,5 milioane de oameni care nu plătesc niciun fel de contribuții, muncesc la negru, 4 milioane care nu plătesc contribuții în România, muncesc în străinătate. Poate ei sau copiii lor mai beneficiază de asistență socială în România. E cinic să le spui « contribuie aici »  dacă ei nu beneficiază aici de asistență socială”, a mai spus președintele Consiliului Fiscal.

Emisiunea „În fața ta”, moderată de Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu, poate fi urmărită de luni până joi la Digi24, începând cu ora 22.30.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ionel check icon
    Dl Dumitru are dreptate pe fond, insa problema pensiilor este extrem de complexa si niciun partid nu o trateaza cum trebuie. De fapt, ar fi nevoie de o echipa alcatuita din specialisti in domeniu si politicieni din tot spectrul partidelor parlamentare. Intr-o economie de piata in care nimeni nu poate garanta NIMIC, sunt de parere ca pensiile se afla pe primul loc la "garantii". Pensionari sunt doar cei care au pensii pe contributivitate, ceilalti sunt orice, numai pensionari NU. Daca ii bagam pe toti la gramada, inclusiv pe cei care primesc ajutorul social de 520 de lei, nu este in regula. Din cate stiu, statul de pensionari adevarati il au cca 2,2 milioane de oameni.
    • Like 0


Îți recomandăm

plaja Bulgaria

Există un moment în fiecare an în care litoralul românesc ar trebui să dea semnalul de start: Paștele. Nu este doar o sărbătoare, ci și un test. Un test despre cât de pregătiți suntem, ca sistem, să transformăm intenția de consum a românilor într-o experiență coerentă. Anul acesta, însă, testul a fost picat într-un mod atât de vizibil, încât nici măcar nu mai poate fi ascuns în spatele unor explicații de sezon sau al unor justificări administrative. Foto: litoral în Bulgaria/ Foto Profimedia

Citește mai mult

fani Peter Magyar

Ungurilor le-au trebuit 16 ani pentru a răsturna un regim dictatorial, aservit Kremlinului. Oare la noi câți ani ar trece pentru a da jos extremiștii/suveraniștii/fasciștii dacă, ferească Dumnezeu, ar conduce România? Fiindcă ăsta este principalul pericol, odată ajunși la putere, este extrem de greu să-i mai poți răsturna democratic, deoarece schimbă legile în favoarea lor, manipulează și acaparează toate instituțiile, media și tot ce se mai poate, pentru a avea controlul total. foto Profimedia

Citește mai mult

CTP--

„Olé-olé, olé, olé, Viktor Orban nu mai e!” – mă pregătesc să strig, ca în `89. Orban e un Ceaușescu. A împânzit mediul politic și de afaceri cu cimotiile și acoliții lui, creând o rețea de corupție la nivel de stat comparabilă cu a Ceaușeștilor. Încearcă să acopere situația economică a Ungariei, mai proastă decât a României, cu „dușmanul iestern”, UE-Ucraina. Până și un stadion a construit în comuna sa natală, aidoma lui Ceaușescu în Scornicești. Un singur lucru nu a făcut: nu a sugrumat alegerile libere; în compensație, nu va fi împușcat.

Citește mai mult

CT Popescu

Vă simțiți bine, da? Friptura de miel, stufatul, drobul v-au mers la casa sufletului. Deși, aici, înainte de desfătarea gurii pline, e vorba de păstrarea unui statut social și ontologic: și pentru un creștin sărac, a nu avea de Paști o masă bogată, cu bucate „tradiționale”, înseamnă nu numai sărăcie, dar și că încetează să mai fie om, devine un paria. Aceeași idee ca în cazul celor două „fete” care discută despre o a treia: „Auzi, dragă, aia a ajuns să bea apă de la ghivetă!...”.

Citește mai mult

Madeira / sursa foto: arhiva personala

După ce timp de 5 ani am venit în Madeira de 4-5 ori pe an, dar practic tot turiști, doar că nu trebuia să plătim cazarea, abia la începutul lui martie 2026 ne-am luat bilet doar dus și, când am coborât din avion pe aeroportul Cristiano Ronaldo, mi-am simțit împlinit visul de a deveni emigrant. În sfârșit am emigrat - și nu oriunde, ci în insula care, pe bună dreptate, este numită și Paradisul Atlantic și în care foarte multe străzi și locuri au în denumirea lor și cuvântul Paraiso.

Citește mai mult