sursa foto: Profimedia
Am descoperit pe Youtube un ghanez emigrat în România. Ghana e o fostă colonie britanică și în prezent face parte din Commonwealth - așa încât, când se gândește să emigreze, un ghanez alege de regulă UK sau, eventual, SUA.
Un ghanez în România e ceva mai degrabă exotic. Nu doar pentru noi, ci și pentru ei. Carevasăzică, un subiect de presă, o atracție pentru jurnaliștii africani.
Prin urmare, omul a devenit fără să vrea o mică celebritate în Ghana, îl sună ziariști de-acolo să-i ia interviuri: „Adică cum adică un ghanez în România? De ce nu te-ai dus și tu unde merg toți ghanezii? Și, în al doilea rând, ce e aia România?”.
La a doua întrebare, ghanezul nostru răspunde invariabil cam așa: „România e cum ar fi Ghana, dacă ar fi o țară dezvoltată și bine administrată”.
Iar răspunsul ăsta, pe partea cu administrația, ne poate șoca. Noi tindem să credem despre administrația publică din România că e cea mai proastă, mai nenorocită, mai obtuză, mai opacă și mai coruptă administrație publică din galaxie, dacă nu chiar din întregul univers observabil.
Așa e stilul nostru, mai prăpăstios-apocaliptic. Latini, deh!
Doar că stilul ăsta ne împiedică să vedem că, pentru oamenii din multe țări de pe planetă, administrația publică de la noi e o lumină, prin comparație cu administrația din țările lor.
Nu zic asta ca să scuz ceva sau pe cineva. O zic doar ca să înțelegem că, dacă ne comparăm exclusiv și aproape obsesiv cu administrații publice mai performante decât a noastră, ajungem inevitabil la viziunea prăpăstios-apocaliptică pe care o știm.
Dacă însă ne comparăm cu întreg globul, s-ar putea să descoperim că suntem binișor peste medie în privința administrației publice. Ba chiar undeva prin top 25-30%.
Evident, nu suntem în top 5-10% administrații publice. Deci avem ce să criticăm și să îmbunătățim. Dar nu suntem nici vreo catastrofă, vreun Everest al corupției și incompetenței.
Așa încât putem continua reformele administrative cu mai multă încredere în forțele proprii și cumva mai relaxați. Dacă am ajuns în top 25-30%, sigur putem ajunge și mai sus - să zicem în top 15-20%.
În sensul ăsta, privirea globală ajută mai mult decât cea regională, inclusiv prin aceea că ia de pe umerii profesioniștilor din sistem presiunea absurdă și contraproductivă pusă de viziunea prăpăstios-apocaliptică.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Altfel spus, fraierilor care sunteți, bucurați-vă că nu sunteți inuiți, să vă luați foarfeca la voi când mergeți la toaletă :))
Altfel viața merge înainte. Și noi cu relaxarea duminicală :
- "Sensitive Kind" cu John Mayall. Împreună cu Bluesbreakers a practicat un blues-rock de mare calitate. I-a avut la chitară pe (în ordinea numerelor de pe tricou..) :
Eric Clapton (Cream),
Peter Green (Fleetwood Mac) și
Mick Taylor (care l-a înlocuit o vreme pe Brian Jones la Rolling Stones).
La bass :
Jack Bruce (Cream) și
John McVie (Fleetwood Mac).
Iar la tobe, printre alții, pe :
Mick Fleetwood (Fleetwood Mac) și pe
Aynsley Dunbar (Zappa, Whitesnake, David Bowie..etc)
https://www.youtube.com/watch?v=Z0qJA2pChd4&list=RDEMsTxuEhuS1X4r3KbYWbrfPw&start_radio=1&rv=kzk0g36MFeo
https://www.youtube.com/watch?v=0-9KTKHrFO4