„Trădat” de fiice: „M-am dus la cea mare în vizită, am găsit-o acasă cu partenera ei, cum se spune acum”

Foto: Guliver Getty Images

La fiecare revedere Michael îmi amintea de un unchi al meu, țăran ialomițean, înalt și vânjos, dar nu masiv, cu mâini mari, puternice, cu pielea aspră și crăpată, cu fața, mâinile și gâtul bronzate, dar nu și restul pielii de pe piept, pe care o vedeai parțial prin deschizătura cămășii. Un adevărat red neck.

Unchiul meu suferise toată viața fiindcă el și nevasta lui Caterina nu avuseseră copii. Vorbele bunicii... cine are să-i trăiască, cine nu să nu-și dorească, în loc să-i consoleze, le făceau mai mult rău. Îți vine ușor, mămică - spunea unchiul - ție care ai născut doisprezece copii.

Michael are copii, două fete din prima căsătorie și doi băieți de la a doua nevastă, Heidi, cu cincisprezece ani mai tânără. Divorțase la câțiva ani de prima nevastă, dar ea și cele două fete rămăseseră să trăiască în același oraș, așa că Michael le purtase de grijă, le vedea mereu și le-a urmărit crescând. 

Trecuseră câțiva ani buni până l-au însurat prietenii a doua oară. Michael este tăcut și timid și - dacă n-ar fi fost ajutat - ar fi rămas singur pentru restul vieții. Cu Heidi lucrurile au mers bine, nu numai că era o nevastă bună, dar muncise din greu, cot la cot cu Michael, până ce compania lui de landscaping și-a luat avânt. Acum avea cinci echipaje de mașini, lucrători și utilaje, care mergeau în fiecare zi la lucru. Erau ocupați tot anul, mai ales cu contracte cu școli, parcuri publice și biserici, unde peluzele și grădinile mari cer muncă de întreținere permanentă. În mai multe întâlniri, Michael îmi povestise despre cum începuse, la vârsta de șaisprezece ani, businessul lui, despre greutătățile prin care trecuse și despre partea cea mai grea: să ai angajați buni și să poți să-i păstrezi.

- Iei un tânăr, așa cum am fost și eu, muncește cu tine doi-trei ani, învață meseria de la tine și - când ajunge în putere - te părăsește și începe afacerea lui proprie, așa cum am făcut și eu. Și dacă e din zonă, îți face și concurență.

- Dar ai ajuns la liman, îi spun eu, ai toate motivele să fii mulțumit.

- Dacă nu m-ar fi trădat fetele mele?

- Cum adică?

- Cea mare, care a învățat foarte bine și la liceu și la colegiu, a ajuns profesoară de engleză și istorie și, când a terminat școala, a ținut morțiș să plece din orașul nostru și s-a mutat la o sută de mile. Abia acum un an am aflat de ce. Încă din liceu a devenit lesbiană și partenera ei s-a mutat după ea, mai întâi în anii de colegiu, apoi acolo unde lucrează. Stau împreună. Un cunoscut din orașul în care locuiesc mi-a spus ce știa toată lumea de acolo, dar eu și mama ei nu știam.

M-am dus la ea, le-am găsit pe amândouă „partenerele", cum se spune acum, acasă. Am stat aproape o oră, nimeni nu a vorbit mai nimic și am plecat ca de la înmormântare. Acum ne evită, nu mai vine acasă de Crăciun, Thanksgiving și anversări și când vine suntem toți stânjeniți.

Mama ei vine la noi și plânge cu Heidi, în lipsa mea. Când vorbim de ea, ceea ce se întâmplă rar, nu știm ce ar trebui să facem noi. Ce ar trebui să facă ea? De ce a ales ea calea asta? De ce să nu rămână ca noi, să trăiască cu noi, să se mărite cu un bărbat, să aibă copii? De ce să ajungem să nu putem vorbi cu ea, sau despre ea?

Ne întreabă prietenii ce face și-i mințim: ...bine, e bine, cu cariera ei.

Și nici nu știu ce să cred: Am pierdut-o?

• Încercările făcute pentru aflarea cu exactitate a frecvenței homosexualității în societatea americană au rămas multă vreme fără succes și statisticile publicate au fost deturnate de la exactitate în ambele direcții din două motive principale: ascunderea adevărului de către mulți dintre cei chestionați și agenda socială a activiștilor care urmăreau să convingă publicul că cei cu practici homosexuale reprezintă un segment major al populației. 
  

• Abia în ultimii ani s-au obținut rezultate mai credibile și s-au făcut cunoscute procentele care apar să fie diferite de la stat la stat, încadrându-se în intervalul de 2,9 - 4,0%. După datele din anul 2000 ale Biroului de Statistică, 1% din familiile americane sunt cupluri homosexuale, cu o predominanță a familiilor masculine față de cele lesbiene de 2,4/1.
  
• Studiul național al centrelor pentru controlul bolilor a publicat cifra de 1,6% homsexuali, la care se adaugă 0,7% bisexuali, întâlniți în populația adultă.
  
• Frecvența e mai mare în mediul urban și la cei cu educație superioară.
  
• Multe din teoriile prin care s-a căutat explicarea fenomenului s-au dovedit inexacte și punctul de vedere acceptat astăzi este că în orientarea sexuală sunt implicați factori genetici, factori de influență hormonală activi atât în viața intrauterină, cât și după naștere și factori sociali. La întrebarea dacă practicarea homosexualității este o trăsătură înăscută sau rezultatul unei alegeri nu s-a dat încă un răspuns complet.
  
• În generația contemporană s-au petrecut multe schimbări în conceptul despre homosexualitate și în atitudinile față de gay. Termenii de „deviere”sau „perversiune” au fost eliminați și felul în care este privită lumea homosexuală de către cei mai mulți nu mai este centrat pe ideea de comportament sexual anormal, ci pe aceea a unei identități diferite.
  
• În familiile în care are loc șocul „descoperirii secretului" de către părinții care află că au un copil homosexual, reacțiile sunt intense, afectarea emoțională este puternică și potențial distrugătoare. Salvarea relației de familie cere un efort major de la amândouă părțile: părinții trebuie să evite cu orice preț pornirea de respingere și să facă tot posibilul să dovedească afecțiunea lor neschimbată, iar copiilor le revine sarcina de a arăta dragostea pentru părinți și dorința de a menține integritatea familiei.
  

- Fata mai mică nu a mers la universitate. Și-a luat un serviciu de secretară la o firmă de avocați din orașul vecin. Toate bune, ne așteptam să se logodească în curând cu prietenul pe care-l avea din liceu. Avea planuri să meargă la colegiu, să se facă paralegală.

Dar au început problemele: după mai multe zile de absențe de la lucru, au concediat-o. Noi am observat că nu mai este la fel de îngrijită cu ținuta și îmbrăcămintea, cum era înainte. Apoi s-a mutat într-un apartament cu noul ei prieten, un tânăr negru, care zicea că e student. Până la urmă s-a dovedit că nu era niciun student.

Într-o noapte ne-au chemat la spital, la camera de gardă. Fetei noastre i se făcuse rău, de la droguri. Abia atunci am aflat că ea folosea droguri și noul prieten era cel care făcea rost de ele. A urmat tratamentul de dezintoxicare, dar nu a avut efect pentru mult timp. A rămas dependentă și când îi spunem că trebuie să se lase ne răspunde că e în control și știe ea ce face.

Asta e cu fetele mele, așa m-au trădat. De când am aflat ce fel de viață au, nu mai sunt om. Nopțile e cel mai greu. Mă scol în mijlocul nopți și mă perpelesc: Ce am greșit? Ce ar fi trebuit să fac și n-am făcut?

• În familiile în care apar situații conflictuale din cauza drogurilor, scenariul cel mai obișnuit este acela în care părinții sunt cei care au devenit dependenți și copiii sunt victimele neglijate sau chiar agresate. Atunci când intervențiile cu intenție terapeutică eșuează, serviciile sociale extrag copiii din mediu familial și îi încredințează părinților adoptivi temporari, sau instituțiilor.
  
• Aproape invariabil, părinții copiilor deveniți toxicomani se învinuiesc pe ei înșiși, trec prin crize prelungite de disperare și căutări de soluții prin mijloace proprii, evitând pentru un timp îndelungat ajutorul profesional, singurul care îi poate ajuta cu adevărat. Ei au tendința să ascundă lucrurile față de cunoscuți.
  
• Unul dintre părinții care a trecut printr-o astfel de experiență devastatoare a făcut publică lista celor 10 lucruri pe care alți părinți în situația lui ar trebui să și le reamintească: 1. Nu din cauza părinților ajung copiii toxicomani, 2. Părinții nu pot soluționa problema, 3. Punctul de întoarcere și ieșirea din starea de dependență diferă de la un individ la altul, 4. Copilul nu va renunța la droguri de dragul părinților, 5. Comportamentul copilului toxicoman va lua căi despre care n-ai fi crezut că sunt posibile, 6. Incercarea de a ascunde situația va face mai mult rău copilului, 7. Paralel cu ajutarea copilului prin referire la specialiști, ai nevoie să te tratezi pe tine însuți, în interesul amândorora, 8. Orice s-ar întâmpla nu înceta să arăți copilului că-l iubești și că îți pasă de el, 9. Cu toate acestea, toată dragostea din lume nu este deajuns, 10. Nu abandona speranța.
  

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp