Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

„Unde e Borcea?” O întâmplare bizară din 2015 explică strigătul de revoltă din aeroport al Anei Maria Popescu, la revenirea de la Jocurile Olimpice din Tokio. INTERVIU

Ana Maria Popescu - aeroport

„În momentul în care am câștigat pentru prima dată Campionatul Mondial de scrimă, la categoria de vârstă U17, trebuie să recunosc că exista o frustrare. pentru că nu puteam să înțeleg cum eu câștig medalia de aur și văd într-un mic colț de pagină câteva rânduri. La vârsta aceea mi se părea că am nevoie de momentul meu de glorie. Ulterior, am înțeles că medaliile mele sunt la fel de strălucitoare chiar dacă nu apar pe prima pagină a ziarelor”, a povestit în emisiunea „În fața ta”, de la Digi24, Ana Maria Popescu, care s-a întors recent cu o medalie de argint de la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Însă chiar și așa, una dintre replicile sportivei de la aeroport a fost, văzând mulțimea de jurnaliști și oficiali: Unde e Borcea? Gluma, pe care puțini au înțeles-o, face referire la un alt moment, în care sportiva a simțit că performanțele la scrimă sunt umbrite de lipsa de interes a multor canale media față de acest sport. 

„În 2015, eram într-o cursă nebună de calificare pentru Jocurile Olimpice de la Rio. Împreună cu echipa, participasem la Cupa Mondială de la Rio și ne întorseserăm acasă cu o medalie de bronz, ceea ce, pentru pretențiile echipei din care făceam parte, nu era nici mult, nici puțin. În momentul în care am aterizat și s-au deschis ușile am văzut toate camerele posibile de la toate televiziunile din România. Un jurnalist care ne aștepta ne-a spus: Stați liniștite, ceilalți îl așteaptă pe dl. Borcea, dar noi am venit pentru voi”, a rememorat vicecampioana olimpică de la Tokyo și de la Beijing.

„Dacă e să-mi reproșez ceva de la acel moment este tonul, dar mesajul rămâne în continuare același”

Ana Maria Popescu a deplâns subfinanțarea scrimei, o situație care durează de ani întregi și care face ca mulți sportivi aflați la început să se retragă din lipsă de bani. Și a vorbit din nou despre momentul întoarcerii de la Tokyo, cu criticile la adresa oficialilor români și replica acidă la adresa ministrului Sportului, Eduard Novak. „Pentru mine momentul s-a consumat atunci, la aeroport. A fost momentul în care am dat frâu liber emoțiilor și frustrărilor și lucrurilor pe care eu le-am mai spus, dar probabil nu au ajuns să fie auzite de toată lumea. A fost momentul în care am scos orice filtru, pentru că așa am simțit. Dacă e să-mi reproșez ceva de la acel moment este tonul, dar mesajul rămâne în continuare același”, a declarat Ana Maria Popescu. Ea a spus că refuzul de a-i strânge mâna ministrului Novak a fost un gest conștient. „În momentul în care am aterizat și am coborât din avion, a fost un gest conștient. Am refuzat. Ceea ce nu am înțeles eu ulterior a fost că toată lumea a fost revoltată că nu am strâns mâna d-lui ministru Eduard Novak, care venise să mă întâmpine. Dar nu mi-a reproșat nimeni că nu i-am salutat pe Violeta Beclea-Szekely, pe Roxana Bârlădeanu, pe Alexandru Epuran, oficiali care erau în același rând cu ministrul. A fost gestul meu de revoltă. Puteam să mă ascund ulterior în spatele regulilor sanitare, dar, nu, mi-am asumat. A fost un gest pe care l-am considerat normal efectiv am reacționat normal, fără niciun fel de filtru”, a afirmat spadasina, care a precizat că nu are nimic cu omul și cu sportivul Eduard Novak. 

„Am văzut episodul de când eu aveam 16 ani și nu am am făcut deplasarea la Campionatul Mondial, pentru că nu am avut 1.000 de dolari”

Ana Maria Popescu a spus că, în momentul întoarcerii de la Tokyo, și-a amintit de toate greutățile și lipsurile prin care a trecut în drumul spre performanță. Greutăți și lipsuri pe care le au de înfruntat acum și copiii care fac scrimă. „Eu, în momentul în care am aterizat, m-am văzut pe mine la primele competiții naționale, îmbrăcând costume îngălbenite de vreme, cu adidașii lipiți cu leucoplast, am văzut episodul de când eu aveam 16 ani și nu am am făcut deplasarea la Campionatul Mondial, pentru că nu am avut 1.000 de dolari. Am văzut toate aceste lucruri. Suntem tot acolo și copiii care pot să performeze sunt copii ai căror părinți își permit. Dar ce ne facem cu acei copii care au potențial, dar ai căror părinți nu-și permit să-i susțină?”, a întrebat retoric medaliata olimpică la spadă. Pentru că statul nu îi susține pe sportivii aflați la început de drum, mulți dintre aceștia nu ajung niciodată să facă performanță.

Vrea să construiască o nouă sală de scrimă

Împreună cu colegii săi, Ana Maria Popescu vrea să strângă fonduri pentru a construi o sală modernă de scrimă. „Este următorul proiect ambițios, al meu și al colegilor mei din Federația Română de Scrimă. Medaliile și trofeele câștigate de mine nu țin de foame nimănui. Probabil inspiră copiii să vină la scrimă, inspiră copiii să vină la sport, ceea ce este minunat. Dar ce facem cu acei copii, odată ajunși în sălile de scrimă?”, a spus sportiva.

„Dacă cineva care se uită la noi, dacă un antreprenor sau un lider de business ar vrea să vă ajute, să contribuie la dezvoltarea acestui proiect, ce ar trebui să facă?”, a întrebat moderatorul Claudiu Pândaru. „Cu siguranță, ar trebui să mă contacteze pe mine. Mi se pare singurul lucru concret pe care îl putem face pentru viitorul nostru, dacă va fi nevoie să dau cu lavabilă sau să pun cărămidă peste cărămidă voi fi acolo să fac și acest lucru”, a răspuns Ana Maria Popescu. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult