Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

„Unde e Borcea?” O întâmplare bizară din 2015 explică strigătul de revoltă din aeroport al Anei Maria Popescu, la revenirea de la Jocurile Olimpice din Tokio. INTERVIU

Ana Maria Popescu - aeroport

„În momentul în care am câștigat pentru prima dată Campionatul Mondial de scrimă, la categoria de vârstă U17, trebuie să recunosc că exista o frustrare. pentru că nu puteam să înțeleg cum eu câștig medalia de aur și văd într-un mic colț de pagină câteva rânduri. La vârsta aceea mi se părea că am nevoie de momentul meu de glorie. Ulterior, am înțeles că medaliile mele sunt la fel de strălucitoare chiar dacă nu apar pe prima pagină a ziarelor”, a povestit în emisiunea „În fața ta”, de la Digi24, Ana Maria Popescu, care s-a întors recent cu o medalie de argint de la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Însă chiar și așa, una dintre replicile sportivei de la aeroport a fost, văzând mulțimea de jurnaliști și oficiali: Unde e Borcea? Gluma, pe care puțini au înțeles-o, face referire la un alt moment, în care sportiva a simțit că performanțele la scrimă sunt umbrite de lipsa de interes a multor canale media față de acest sport. 

„În 2015, eram într-o cursă nebună de calificare pentru Jocurile Olimpice de la Rio. Împreună cu echipa, participasem la Cupa Mondială de la Rio și ne întorseserăm acasă cu o medalie de bronz, ceea ce, pentru pretențiile echipei din care făceam parte, nu era nici mult, nici puțin. În momentul în care am aterizat și s-au deschis ușile am văzut toate camerele posibile de la toate televiziunile din România. Un jurnalist care ne aștepta ne-a spus: Stați liniștite, ceilalți îl așteaptă pe dl. Borcea, dar noi am venit pentru voi”, a rememorat vicecampioana olimpică de la Tokyo și de la Beijing.

„Dacă e să-mi reproșez ceva de la acel moment este tonul, dar mesajul rămâne în continuare același”

Ana Maria Popescu a deplâns subfinanțarea scrimei, o situație care durează de ani întregi și care face ca mulți sportivi aflați la început să se retragă din lipsă de bani. Și a vorbit din nou despre momentul întoarcerii de la Tokyo, cu criticile la adresa oficialilor români și replica acidă la adresa ministrului Sportului, Eduard Novak. „Pentru mine momentul s-a consumat atunci, la aeroport. A fost momentul în care am dat frâu liber emoțiilor și frustrărilor și lucrurilor pe care eu le-am mai spus, dar probabil nu au ajuns să fie auzite de toată lumea. A fost momentul în care am scos orice filtru, pentru că așa am simțit. Dacă e să-mi reproșez ceva de la acel moment este tonul, dar mesajul rămâne în continuare același”, a declarat Ana Maria Popescu. Ea a spus că refuzul de a-i strânge mâna ministrului Novak a fost un gest conștient. „În momentul în care am aterizat și am coborât din avion, a fost un gest conștient. Am refuzat. Ceea ce nu am înțeles eu ulterior a fost că toată lumea a fost revoltată că nu am strâns mâna d-lui ministru Eduard Novak, care venise să mă întâmpine. Dar nu mi-a reproșat nimeni că nu i-am salutat pe Violeta Beclea-Szekely, pe Roxana Bârlădeanu, pe Alexandru Epuran, oficiali care erau în același rând cu ministrul. A fost gestul meu de revoltă. Puteam să mă ascund ulterior în spatele regulilor sanitare, dar, nu, mi-am asumat. A fost un gest pe care l-am considerat normal efectiv am reacționat normal, fără niciun fel de filtru”, a afirmat spadasina, care a precizat că nu are nimic cu omul și cu sportivul Eduard Novak. 

„Am văzut episodul de când eu aveam 16 ani și nu am am făcut deplasarea la Campionatul Mondial, pentru că nu am avut 1.000 de dolari”

Ana Maria Popescu a spus că, în momentul întoarcerii de la Tokyo, și-a amintit de toate greutățile și lipsurile prin care a trecut în drumul spre performanță. Greutăți și lipsuri pe care le au de înfruntat acum și copiii care fac scrimă. „Eu, în momentul în care am aterizat, m-am văzut pe mine la primele competiții naționale, îmbrăcând costume îngălbenite de vreme, cu adidașii lipiți cu leucoplast, am văzut episodul de când eu aveam 16 ani și nu am am făcut deplasarea la Campionatul Mondial, pentru că nu am avut 1.000 de dolari. Am văzut toate aceste lucruri. Suntem tot acolo și copiii care pot să performeze sunt copii ai căror părinți își permit. Dar ce ne facem cu acei copii care au potențial, dar ai căror părinți nu-și permit să-i susțină?”, a întrebat retoric medaliata olimpică la spadă. Pentru că statul nu îi susține pe sportivii aflați la început de drum, mulți dintre aceștia nu ajung niciodată să facă performanță.

Vrea să construiască o nouă sală de scrimă

Împreună cu colegii săi, Ana Maria Popescu vrea să strângă fonduri pentru a construi o sală modernă de scrimă. „Este următorul proiect ambițios, al meu și al colegilor mei din Federația Română de Scrimă. Medaliile și trofeele câștigate de mine nu țin de foame nimănui. Probabil inspiră copiii să vină la scrimă, inspiră copiii să vină la sport, ceea ce este minunat. Dar ce facem cu acei copii, odată ajunși în sălile de scrimă?”, a spus sportiva.

„Dacă cineva care se uită la noi, dacă un antreprenor sau un lider de business ar vrea să vă ajute, să contribuie la dezvoltarea acestui proiect, ce ar trebui să facă?”, a întrebat moderatorul Claudiu Pândaru. „Cu siguranță, ar trebui să mă contacteze pe mine. Mi se pare singurul lucru concret pe care îl putem face pentru viitorul nostru, dacă va fi nevoie să dau cu lavabilă sau să pun cărămidă peste cărămidă voi fi acolo să fac și acest lucru”, a răspuns Ana Maria Popescu. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Florin Negrutiu in Columbia

Columbienii pe care i-am întâlnit în călătoria mea au avut necazuri ceva mai mari decât noi, românii mai noi. Imaginați-vă că în anii 80-90, tinerii din Medellin se considerau norocoși dacă treceau de 20 de ani. Copiii și adolescenții erau rǎpiți de carteluri ca să comită asasinate. Fermierii erau executați dacă refuzau să cultive coca.

Citește mai mult

femeie la birou

E o zi de marți obișnuită. O femeie de 46 de ani intră la ședința de echipă, cu dosarele pregătite, prezentarea deschisă pe laptop. Pe la mijlocul discuției, simte că nu mai găsește cuvântul. Îl știe, l-a știut mereu, dar acum nu mai vine. Face o pauză de o secundă, reacoperă cu o altă frază și continuă. Nimeni nu observă nimic. Ea, în schimb, a simțit totul: valul de căldură care a urcat în față, panica de o clipă că mintea i-a stat pe loc, efortul de a face să pară că totul e în regulă. foto Profimedia

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon PIB Romania istorie / sursa foto: Profimedia

Datele pe care urmează să le prezint sunt exprimate în dolari internaționali, la valoarea prețurilor din 2011 – tocmai pentru a anula „bruiajul” generat de inflație și pentru a putea face comparații cu sens atât în durată lungă, cât și între țări/regiuni. Deci nu vorbim de un PIB nominal pe cap de locuitor, ci de o estimare care ține cont de inflație și de costurile diferite ale vieții în regiuni/țări diferite și în perioade diferite.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Odată ce trupele aliaților au pătruns pe teritoriul Germaniei naziste, în aprilie 1945, unitatea specială americano-britanică Alsos a început să caute locul în care aflaseră că s-a construit un reactor nuclear de către echipa lui Werner Heisenberg. În acest scop, analizau mostre de pământ din diverse zone pentru a detecta urme de radioactivitate semnificative. Un american glumeț a trimis spre cercetare experților un eșantion de sol și o sticlă cu vin găsită prin zonă, cu bilețelul „Analizați-l și pe ăsta!”.

Citește mai mult