Foto: Guliver Getty Images
Poate că textul o să pară cam dur, dar conține lucruri adevărate care trebuie înțelese și aplicate în consecință. E ceva important și ar trebui respectat cu strictețe.
– dacă nu ai o urgență reală, trebuie să mergi la medicul de familie sau la ambulator;
– dacă e urgență maximă, e ok să fii nespălat, nu mă deranjează deloc, nu voi avea timp oricum să realizez că miroși urât, dar cum 80% din prezentări nu sunt urgențe, spală-te, te rog frumos!
– ai o durere de genunchi de cinci luni, ai venit în gardă, cred că poți aștepta puțin până mă ocup de urgențele reale. Dacă după prima analiză a mea ți-am zis să aștepți, aștepți cuminte și respectuos, nu bagi capul la fiecare trei minute să spui “da’ pe mine chiar nu mă vede nimeni?”
– nu mă interesează biletul tău de trimitere de la medicul de familie. Un BT este pentru ambulator sau internare prin cronici, dacă ai avut timp să îl procuri e clar, nu ești urgență. Un BT la gardă înseamnă trișare și niciun medic urgentist nu va face internări în modul acesta;
– nu vii la camera de gardă spunând “nu mă supără nimic, vreau și eu să mă investighez”. Serios? Vrei să stau trei ore cu tine să îți fac și turul spitalului?
– nu vii și-mi spui “îl cunosc pe profesorul X sau pe politicianul Y”. Așa, și? Vrei să las un edem pulmonar acut și să te văd pe tine că ai nu știu ce cunoștință? Pentru mine ești tot om, stai cuminte pe scaun, te văd cum pot;
– nu vii și-mi spui “haideți mai repede că trebuie să-mi iau copilul de la școală” când ai simptome banale de răceală de patru zile și te-ai gândit să te vadă repede un expert în gardă. Stai cuminte și aștepți;
– nu vii și mă forțezi să te internez. Spitalul nu e hotel. Internez urgențele reale care chiar au nevoie de spitalizare;
– nu vii cu ambulanța și cobori din ea spunându-i șoferului “hai mersi că m-ai adus”. Salvarea nu e taxi;
– dacă ai venit cu ambulanța nu înseamnă automat că ești urgență și ai întâietate; dacă medicul consideră că nu e ceva grav, tot pe hol ajungi și urmează să fii văzut după criterii clare;
– camera de gardă nu e zonă de advertising. Ai fiica pe pat și tu împarți pliante cu restaurantul tău tuturor cadrelor medicale? Ești sănătos la cap?
– nu-mi spui “eu nu vreau să fac nicio injecție și nu iau nici pastile”. Dacă o faci, ești liber să pleci. Poate preferi doar aplicări de muștar pe piept sau foi de varză, se pot pune în altă parte;
– dacă ești răcit de cinci zile și vii speriat la gardă, spunându-mi că ai și luat antibiotic de capul tău fără niciun motiv medical concret, din partea mea ești liber să pleci. Dacă nu e infecție bacteriană, antibioticul e zero și poate atrage probleme ulterioare deosebit de grave;
– nu vii și-mi spui “locuiesc peste drum, vreau să-mi luați și mie o tensiune, sunt curios”. Da, iau tensiunea arterială, las garda și vin să-ți verific priza acasă, să o iau și pe cea electrică;
– nu-mi spui “tumefacție” sau alt termen medical. Îmi zici “umflătură”. Nu ești mai deștept dacă vrei să-mi arăți că te pricepi la termeni. Am pierdut timp prețios cu cineva care se chinuia să găsească unii termeni, când putea discuta simplu și eficient. Vin și medici în UPU, care vorbesc în termeni de specialitate și totul merge brici. Numai să nu fie forțat, că ultimul lucru pe care îl vrem e să ne impresionăm între noi și să stâlcim anamneza;
– dacă îmi zici “am venit pentru o a doua opinie, știu deja de pe Google ce am” nu o vei primi de la mine. Eu gândesc cazurile mai bine decât Google și nu sunt pe locul doi;
– nu pătrunzi cu tot familionul în camera de gardă. Familionul poate sta în holul mare, ies eu și dau informații cu duiumul, fără grijă;
– dacă ai o rudă medic, nu vreau să se bage peste actul meu medical. Eu sunt la urgență, eu tratez. Altfel sunt încurcat, nicidecum ajutat;
– camera de gardă nu e loc de psihoterapie să vii de trei ori pe săptămână cu aceleași probleme psihice. Serios. Le tratezi în altă parte;
– nu-mi spui “am și eu nevoie de o adeverință”. O obții de la medicul de familie sau din ambulator;
– nu-mi spui “ce părere aveți despre vaccinuri și Olivia Steer? Eu nu prea vreau să-mi vaccinez copiii la câte am citit…” Serios, vaccinurile ar trebui să fie obligatorii, ca să evităm tot felul de discuții și epidemii care pun și alte vieți în pericol;
– dacă înjuri, ai impulsul de a ridica un pumn la mine și mă tot ameninți, nu chem paza să te dea afară. Chem paza să te imobilizeze, sun la poliție și vei suporta toate consecințele.
– te interesezi dacă am pediatrie înainte să vii cu copilul în brațe, spunându-mi apoi “da’ ce dracu spital e ăsta?” Dracul nu stă pe lângă mine oricum, am numai îngeri aproape.
Medicina nu-i joacă și camera de gardă înseamnă urgență, strictețe, reguli clare. Cum sunt cele de sus. Momentan, UPU la noi înseamnă piață și medicul este sufocat de cazuri care nu au ce căuta acolo, de energii negative, de înjurături. Uneori e sufocat de mâini viguroase implantate în gât de către aparținători foarte liniștiți.
Am scris acest text după o gardă încărcată în care, culmea, am văzut aproape toate exemplele date mai sus. În aceeași gardă. Eram cu energia la pământ și nervii întinși la maximum când am conceput regulile. Țineți cont de asta și luați doar esența, care e deosebit de importantă.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Numai ca dl. doctor uita o serie de aspecte esentiale care, in opinia mea, contribuie atat la aglomerarea inutila a prezentarilor la spital, cat si la suprasolicitarea artificiala a cadrelor medicale.
1. Obligativitatea biletul de trimitere l-a transformat pe medicul de familie intr-un fel de ""jupan"" al sistemului public de sanatate, atat medicii cat si pacientii devenind robii unor proceduri birocratice tembele inventate de Casa de Asigurari, hartii care sunt pur birocratice si nu au nicio valoare medicala. Astazi, in anul de gratie 2018, daca nu esti urgenta majora, doctorii te ""cauta"" mai intai de biletul de trimitere si de cardul de asigurat, abia apoi te intreba ce problema de sanatate ai.
2. Obligativitatea biletului de trimitere emis de medicul de familie restrictioneaza grav accesul liber al pacientilor la medicii din ambulatoriile de specialitate, contrar oricaror norme etice si profesionale.
Practic, atat pacientii cat si medicii specialisti au devenit subordonatii medicului de familie, intrucat fara blestematul de bilet de trimitere, specialistul nu te poate consulta ""gratuit"" si nici nu-ti poate da concediu medical si medicamente compensate, desi esti ""asigurat"".
3. In astfel de conditii, adica de dependenta a pacientilor dar si a specialistilor de biletul emis de medicul de familie, medicii de familie s-au transformat din medici in birocrati care emit doar hartii, iar bolnavii asteapta cu orele pe la usile lor sau cu saptamanile pentru o programare.
4. Singura ratiune a existentei biletului de trimitere ar trebui sa fie internarea in spital, pentru ca bolnavul sa treaca mai intai prin ""filtrul"" specialistului din ambulator; in afara urgentelor, prezentarea la spital ar trebui sa se faca doar la recomandarea specialistului din policlinica, fara a mai obliga bolnavul sa treaca si pe la medicul de familie care sa-i dea trimitere la specialist, care specialist la randul lui sa-i de alt bilet pentru spital, etc etc, adica o birocratie absolut cretina.
5. Intrucat internarea in spital inseamna apelarea la specialistii din spitale precum si tratamente specifice, medicii de familie ar trebui sa fie exclusi din acest circuit.
6. Oamenii se prezinta abuziv la camerele de garda ale spitalelor nu doar din lipsa unei educatii elementare ci si, din ce in ce mai frecvent, pentru ca ei incearca sa evadeze din lantul aberant al biletelor de trimitere; acesta este si motivul pentru care cei mai pricopsiti prefera sa aibe o consultatie cu plata in privat, pentru a nu mai pierde timp pe la usile medicilor de familie ca sa intre in posesia biletului de trimitere.
7. Eliminarea obligativitatii biletului de trimitere pentru consulturile din ambulatorii ar permite ca medicii de familie sa re-devina medici si ar permite si liberul acces al bolnavilor la specialistul din ambulatoriul de specialitate.
8. Sa nu uitam un aspect important: medicii de familie au un venit garantat in baza listei de pacienti arondati pe care ei au inregistrta-o la Casa de Asigurari, astfel ca ei nu mai sunt obliigati sa aibe si activitate medicala concreta pentru a castiga bani; de cealalta parte, specialistii din ambulatoriu nu au un venit garantat precum medicii de familie, ci sunt platiti la numarul de bilete de trimtere primite de la colegii medici de familie; consecinta este ca medicul specialist, desi are o calificare medicala superioara medicului de familie, este in fapt subordonatul acestuia, care decide daca ii trimite sau nu pacienti cu bilet de trimitere. O aberatie totala !
Frustrarea e mare, lipsa de respect care o determina la fel de mare, insa feriti-va de cea mai mare capcana a acestei situatii: sa nu ajungeti sa va dispretuiti pacientii. In acel moment ati murit ca medic.
Omenia si valoarea dumneavoastra intelectuala este singura combinatie care face diferenta pentru cei care se afla in suferinta reala, si nu merita sa fie sufocate de ura pentru niste nesimtiti smenari care cauta sa "se bage in fata" precum gonitorii dupa salvare. Pentru acestia trebuie un tratament la fel de special precum se cred ei: Distantare, Descurajare, Delegare (Trimitere). Aveti una dintre mintile cele mai ascutite dintre medici - deci va dati seama ca nu depinde doar de dumneavoastra sa reusiti sa-i triati si educati, ci de o echipa. Pana formati echipa, aveti holuri si sali de asteptare cu pereti gata de a informa. Folositi ingenuitatea parintelui cu reclamele la restaurant - nu e nevoie sa stea cineva pe capul omului, el poate citi singur, cat asteapta. Cu un afis colorat care sa suscite atentia, va faceti viata putin mai usoara. Acceptati ca oamenii se vor interesa din toate sursele la indemana lor despre problemele care-i chinuie, mai ales daca acestea ii chinuie rau - e un comportament normal. Acceptati ca oamenii vor spune prostii ca sa umple "conversational" momentele de disconfort. Acceptati ca multi nu pot fi nici foarte logici nici foarte lucizi cand va intalniti, datorita situatiei. Acolo unde emotiile si fricile "fierb" singurul care poate fi pregatit suficient cat sa aduca ghidare si echilibru sunteti dumneavoastra (si echipa dumneavoastra). Acesta este punctul de plecare pentru solutii.
Luati aminte ca ati ales sa lucrati intr-un mediu foarte dificil, caracterizat prin alerta maxima, viteza si presiune emotionala. Daca vroiati lauri si osanale va alegeati alta specialitate. Dar ceva in temperamentul, caracterul si structura dumneavoastra a inclinat balanta aici. Sunteti constient ca veti avea nevoie de ajutor cu toata mania, frustrarea si tristetea pe care le acumulati zilnic. Nu e de joaca, si nu, nu sunteti nici dumneavoastra Dumnezeu (sau Google) sa aveti toate raspunsurile si sa va puteti repara singur chiar in orice situatie.
Daca simtiti ca nu mai puteti, daca simtiti frustrarea lipsei de apreciere, daca simtiti ca va vine sa loviti "virtual" in pacienti, daca nu-i mai puteti vedea ca oameni si egali - acesta este semnul ca ati ajuns la un punct in care e nevoie de ajutor dinafara. Si, ca si pacientii dumneavoastra, o sa incepeti cu Google, "hapuri", sfaturi de la prieteni, plangere la colegi si familie ... ca pana la urma sa ajungeti la un profesionist care va va scoate cu o gluma din ideea ca solutiile le puteti gasi singur, va va spune ce nu spune netul, si cu blandete o sa va redea puterea si uneltele necesare pentru a va re-inradacina in realiatea zilelor noastre si a reusi sa o afectati pozitiv.
In rest, "peisajul" e "colorat", asa cum doar la UPU se poate: oameni de toate felurile, toate temperamentele, toate tipurile de reactie la stress/frica/comoditate. Avem nevoie de luciditate? Clar. Avem nevoie de bun simt? Absolut. Avem nevoie de protectie? Fara discutie. Aici e buba mare si ati pus punctul pe "i". Insa nimic din acestea nu e posibil instant, din pacate. Educatia... functioneaza doar facuta continuu, fara intrerupere, peste tot.
Curaj, capul sus, mintea limpede, mana sigura, vorba buna. Tot respectul pentru munca pe care o depuneti pentru cei din jur, in toate momentele mai putin demne ale vietilor lor.