Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

#37lasută. Ne-am făcut văzuţi. Cine ne aude?

Copil bătut

În mai puţin de o săptămână, hashtagul #37lasută a devenit o mini-vedetă pe Facebook. Mii de postări, susţinere din partea unor organizaţii prestigioase precum Salvaţi Copiii sau UNICEF România, dar şi din partea unor artişti cunoscuţi precum Voltaj, Dorina Chiriac sau Proconsul. Sute de feţe fericite de copii şi de părinţi care promit că niciodată nu vor lăsa bătaia să umbrească lumina din ochii celor mici.

Dar şi zeci de poveşti care îţi îngheaţă inima, cum ar fi cea a ziaristei Gabi Lupu, care şi-a scos o bucată dureroasă de suflet şi a pus-o în văzul tuturor.

Şi, totuşi, ce lipseşte? E complicat şi să pun întrebarea, dat fiind că de la bun început am spus că acest proiect s-a născut din exasperare şi egoism: exasperarea de a vedea la televizor bătaia prezentată ca un element de rutină în viaţă şi egoismul de a da fiicei mele şansa la o maturitate mai senină decât am avut-o eu. Nu am avut niciodată o strategie şi nu m-am aşteptat o secundă ca atâţia oameni să preia acest mesaj.

Se pare, însă, că, oricât am părea de străini unii de alţii, pe foarte mulţi dintre noi ne leagă ceva: impulsul de a schimba ceva. Şi nevoia de a ne declara deschis adversarii bătăii. Acești mii de oameni cărora li se datorează popularitatea hashtagului sunt o resursă pe care ar fi o crimă să o irosim. Pentru prima dată, avem o masă coagulată de oameni care condamnă public pălmuţele şi nuielele ca metode de educaţie.

De aici, însă, lucrurile se complică: cum ne batem, concret, cu bătaia? Nici pentru etapa asta nu am o strategie. Zilele astea, am pus lucrurile cap la cap şi am încercat să fac un inventar al lucrurilor de care cred că avem nevoie pentru a schimba ceva de-adevăratelea. Avem nevoie de legi noi şi de norme de aplicare pentru cea care există. Avem nevoie de programe de consiliere pentru părinţi, oficiale şi acreditate. Avem nevoie să nu mai aşteptăm ca un copil să fie schilodit pentru ca părintelui să-i fie pedepsită monstruozitatea. Poate minţile luminate ale statului român se vor gândi la un sistem gradual de pedepse, prin care să se descurajeze violenţa încă de la prima palmă. Avem nevoie să infiltrăm acest subiect pe agenda curentă a societăţii. Şi, din păcate, pentru asta s-ar putea să avem nevoie de politicieni. Însă, tot din păcate, niciunul dintre ei nu a abordat acest subiect în ultimele zile. Până în acest moment, niciun politician nu a intrat în hashtag. Şi nici nu trebuie musai să o facă. Dar, dacă oamenii care au rezonat la mesajul din #37lasută tot mi-au trezit optimismul, îndrăznesc să sper că ne va auzi cineva mesajul. Şi că statul român va înţelege că, după ce a investit miliarde în autostrăzi invizibile, poate a venit vremea să investească şi în drumul propriilor copii. Care poate fi o austostradă reală către o lume mai normală, mai senină şi mai frumoasă decât a noastră. Sau, pentru 63% dintre ei, poate deveni o fundătură.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Buna tuturor! Ma bucur pentru ca putem citi articole de genul celui de fata, insa avem obligatia morala de a face clare niste principii de baza ale functionarii normale in orice societate. Este normal sa amendam bataia, mai ales ca in multe cazuri avem de-a face cu oameni care au iesit de mult din sfera oamenilor cu gandire normala, pentru ca nu este posibil sa cataloghezi ca normal pe cineva care isi maltrateaza ceea ce iubeste cel mai mult in lumea aceasta, si anume pe proprii copii. Ganditi-va ce sunt capabili sa faca acesti oameni cu persoane pe care nu le iubesc. Ce facem atunci cu ei? Pare cuiva sinistru sa ii luam si sa le aplicam o pedeapsa? Daca suntem de acord ca ar trebui sa fie pedepsiti, nu suntem chiar noi acei ce suntem de acord cu pedeapsa? Deci iata ca indiferent cum punem problema, trebuie sa admitem ca un lucru gresit e normal sa atraga dupa sine pedeapsa. Unii vor spune ca este suficient sa mustrii copiii si ei te vor asculta. De ce nu ne mustra si politaiul atunci cand am trcut pe rosu? Sau credeti ca un copil care fura din magazin ca obicei, nu ca intamplare, are voie sa o faca pentru ca e copil? Cum definim notiunea de corectie, si cum o aplicam, pentru ca daca nu o aplicam, cu siguranta ca finalul va fi anarhie. Unii din noi ne lasam copiii sa faca toate "traznaile" obisnuindu-i cu ideea ca e bine orice fac, am auzit parinti care si-au incurajat copilul atunci cand a injurat sau a batut pe altul, sa nu mai spun ca multi au ajuns sa lase copilul de 8 ani sa fumeze sau sa se drogheze, si pentru ca mustrarea a intrat pe o ureche si a iesit pe cealalta, l-au lasat sa faca ce voia, ca si prietenii lui fac la fel. Ce dovada de dragoste este aceasta? Deci iata ca ajungem la un mare impas, pentru ca insusi faptul ca luam apararea unuia dintre copii atunci cand acestia se bat, este dovada faptului ca pe unul dintre ei il nedreptatim, intrucat nu il lasam sa faca ce isi doreste. A gresit oare Cain ca la omorat pe Abel? Doar avea voie sa faca ce vrea, si Dumnezeu desi stia ce avea sa faca nu l-a oprit. Insa dupa ce a facut-o l-a luat la intrebari. Oricum ar fi, trebuie sa admitem ca pedeapsa este un lucru indispensabil intr-o societate, si aplicarea ei, da, poate fi contestata sau aprobata. Daca cineva ma contrazice prin aceasta face doar sa se acuze, pentru ca judecatorul care a aplicat o pedeapsa, nu poate fi catalogat ca si criminal pentru ca a condamnat la moarte un ucigas. Ajungem de multe ori sa acuzam pe cel ce a aplicat pedeapsa si sa scoatem basma curata pe cel ce a gresit. Cam asta se face daca cadem in extrema de a crede ca copiii nu trebuie pedepsiti niciodata, si daca copiii sunt cu probleme, atunci parintii sunt cei vinovati. Orice copil, cat de mic ar fi, daca intelege ca ceea ce face e rau si totusi repeta cu intentie aceeasi greseala si e lasat s-o faca pentru ca nu e bine sa fie pedepsit, va ajunge cu siguranta sa nu mai discearna intre ce este bine si rau. Oricum, nu e usor sa fii parinte, si doar cei ce nu au copii pot vorbi usor de educatia unui copil...
    • Like 0
  • Deși cred în utilitatea enorma a acestei emancipări în familia și societatea românească, nu pot sa nu mă gândesc ca, în cazul în care instituția norvegiana a greșit și în a năpăstuit aiurea pe oamenii aia, campania ăsta i a îngropat definitiv pe potențialii nevinovați. Blaga spunea ca lumina raiului vine de la flăcările iadului.Iluminarea și emanciparea societății românești e provocată, cum altfel, din afară, și se desfășoară pe fondul indreptatirii străinului mai puternic de către romanii ceilalți, total nepăsători .
    • Like 0
  • check icon
    MI-A RĂMAS GÎNDUL la materialul cu grijă de copiii, al domnișoarei de la Republica (mamă, ce nume!)...

    Rotesc neuronii și alcătuiesc o trecere în revistă a condeielor de acest tip.
    Cele de la „Gândul”, dar și de la „Adevărul” (fără îndoială plaja e mai largă)

    Rozul lor mi-i insuficient pentru a nu mirosi lupii tineri.
    Fără mamă, fără tată.

    Departe de mine a le reproșa asta, iar în paralel sper să nu mă sperii grozav, cum că ne viitor negru ne paște.
    Cred că-i un ceva natural.
    Să vrei să-ți faci loc la existență, la suficiente resurse - în condițiile în care specia te presează a clădi culcuș viitoarelor progenituri.

    Am mai învățat ceva - din categoria ălor de după aparențe...
    • Like 0
  • check icon
    Îmi dau seama cu dificultate cît - din materialul de aici (la care. fără îndoială, se va fi depus efort!) - este dorință de a da bine clișeelor sociale, și cît nenaturalețe a omului modern...
    • Like 0
  • Minunata initiativa... sa trezească cat mai multa lume... :) mult succes !
    • Like 0
  • Din pacate fiica mea va trai printre cei 63%. M-a intrebat nu o data de ce o mama face rau la urechea fiului ei ? Nu am stiut cum sa ii explic si i-am zis doar ca nu stie sa vorbeasca alfel cu fiul....
    Ma bucur insa ca lumea acum a inceput sa deschida ochii si sa inteleaga ca se poate altfel. Tocmai am citit cu lacrimi in ochi pe facebook 2 povesti ingrozitoare, 2 spovediri in public....
    • Like 2


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult