„Moise sfărâmând tablele cu Cele Zece Porunci” - Rembrand, 1659 / Foto: Profimedia
A fost o vreme când mutarea criptomonedelor de ici-colo nu lăsa urme și, pe bună dreptate, te întrebai: ce va face prea buna și cinstita bunicuță dacă ar putea fura niște bănuți, știind mie-n sută că nu poate fi dibuită? Cu ani în urmă aș fi pariat pe bunicuță. Acum însă, parcă n-aș mai băga mâna în foc!
S-a schimbat ADN-ul onestei doamne între timp? Desigur că nu. Însă altceva este acum diferit: am pus la naftalină morala creștină și am scos din cufăr codul penal, adică morala de stat.
M-am tot întrebat ce l-o fi apucat pe Dumnezeu să fie atât de sec, de laconic, când a dictat cele zece porunci. „Să nu furi!” Punct. Fără articole, alineate sau litere mici! Sau poate că Moise... să fi fost leneș și delăsător? Ce să se mai obosească să scrie în piatră și normele de aplicare, de vreme ce legile erau atât de clare?
În imagine, cea mai veche tăbliță de piatră cunoscută, inscripționată cu Cele Zece Porunci, datând din anii 300-800 d.Hr.. Tăblița a fost descoperită în timpul săpăturilor de-a lungul coastei de sud a Israelului în 1913. Foto: Profimedia
S-o fi răsucit noaptea în așternut bietul om simplu, scărpinându-se în cap: „O fi totuna a șterpeli un ou cu a fura ditai boul?”
Așa că Moise, văzând confuzia, a venit cu niște precizări: „De va fura cineva un bou sau o oaie, să plătească cinci boi pentru un bou și patru oi pentru o oaie!”
Ei bine, asta a făcut un pic de lumină! Am spune astăzi: iată o lege ușor de interiorizat!
Însă, puțin câte puțin, ne-am lepădat de cele bisericești, iar acum funcționăm doar din inerție după normele creștine, până când acestea vor ajunge la o diluție homeopatică.
Desigur, avem acum codul penal, cât Biblia și două romane-fluviu la un loc!
Dar ar putea fi înghițit — pardon, interiorizat — codul penal? Măcar te lasă el să întrevezi niște reguli simple, pe care să le înțeleagă orice migrant nepalez proaspăt sosit în România?
Din păcate, codul penal întoarce pe dos principiul cantității în detrimentul principiilor, precizând suma până la care poți fura din magazin fără a fi încarcerat și valoarea măslinelor pe care le poți șterpeli noaptea, pe furiș, de pe plantația altuia, fără să ajungi la pârnaie.
Cu alte cuvinte, a devenit un tutorial detaliat: cum să furi fără riscul de a fi numit hoț!
Desigur, indulgența are și ea rostul ei. Însă tu ce crezi: va fi hoțul de buzunare copleșit de bunătatea cu care a fost iertat și, brusc, un fior de empatie și onestitate îl va străbate din creștet până-n tălpi? Iar apoi, rușinat, își va promite o viață nouă și curată?
Am putea, totuși, să-l privim cu indulgență: poate că viața n-a fost prea generoasă cu el.
Însă ce ar trebui să gândim despre marile branduri și marile bănci, care în trecut puneau preț pe reputație, dar care, în ultimele decenii, au devenit experte în litere mici? Mă refer la clauzele alea mărunțele, sucite și răsucite până ce îți încețoșează mintea și te conving să accepți lucruri pe care altminteri nu le-ai dori. Tot furt se cheamă, dar cu ștaif! Iar reputația… ducă-se pe pustii!
Iar furturile din domeniul cripto, rezervate doar acelor aleși capabili să înțeleagă tainele complicate ale criptografiei, dovedesc, printre altele, și faptul că, parafrazându-l pe Rousseau, progresul cunoașterii nu este musai și progresul virtuții.
Așa că mă întreb: ce punem în locul celor zece porunci, acum că le-am declarat expirate? Mai ales astăzi, când moralitatea înalților judecători pare ca s-a topit în privilegii și impunitate, iar marii pungași se înfruptă obscen din prescrierea vinovăției!?
Până găsim răspunsul, hai măcar să restabilim regula veche de cand lumea: restituirea furtului, și încă de cinci ori pe atât!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Pe plaiurile mioritice (și nu numai!) furtul e firesc. Ești un prost dacă furi doar un ou când „legea” îți permite să fii negustor cinstit atâta vreme cât nu ești dovedit. Iar când ești prins cu fofârlica, dai îndărăt ce-ai șparlit...
Trăim vremuri în care hoția a devenit virtute și cinstea un arhaism. Băieții („deștepți”, nu-i așa?) din capul mesei știu cum să-și bage mâna în borcan fără să fie acuzați. Ei fac și desfac toate „rânduielile” acestei „democrații”...
Noi (iarăși generalizez!), îmbătați de iluzia că vocea noastră contează, aplicăm periodic o ștampilă într-un chenar crezând că putem schimba situația. Clădim castele de nisip sperând că într-o bună zi un cavaler călărind calul alb ne va scoate din rahat.
Până una-alta, șmecheria e stăpână și nu se cade să o contestăm. Am face-o în zadar...