Adolescenții, părinții și sinuciderea

Problema este ca acel grup de adolescenti face parte din procentul ala urias si nefiresc de abandon scolar, de analfabeti, semianalfabeti, analfabeti functional, salbaticiti, abrutizati, vesnic supusi violentei si grotescului de o societate manelizata si de o presa, o, da, presa cea iresponsabila care transmite numai mesaje violente, imbecile, manelisti, prostituate, golani si infractori care se lafaie pe ecranele TV dincolo de orice limite. Crescuti de parinti-problema, in marea lor majoritate acesti tineri sunt afectati. Jocurile de noroc, pariurile asa-zis sportive, drogurile si prostitutia pandesc de la fiecare colt de strada, de la fiecare parter de bloc.
Imi place ca presa se uimeste acum de imaginile-zombi cu consumatorii de droguri. De unde? Dintr-o mahala uitata de lume, dintr-un ghetou imputit, dintr-un cartier rau famat? Nuuu! Chiar din centrul Bucurestiului. Locuiesc la doi pasi de Piata Unirii. O multime de apartamente sunt inchiriate sau chiar cumparate de lumea interlopa: traficanti, prostituate, interlopi cu totii isi gasesc adapost la vedere. Sigur, acum in marea actiune nationala de combatere a acestor flageluri au primit semnalul de sus sa stea un pic mai linistiti pana trece durerea de cap si pot sa-si reia activitatile nestingheriti.
Orice societate isi are mizeria sa, la noi procentul e din ce in ce mai mare de populatie atinsa de lumea promiscua interlopa. Procentul e atat de mare incat efectele sale se vor resimti multi, foarte multi ani de acum inainte, chiar daca de maine va fi „primavara” in Romania.
Stiu ce vorbesc, stiu asa de bine incat am dat declaratii in fata autoritatilor cu argumente si exemple, am semnat cele spuse, ne-am asumat. Ghici ghicitoarea mea? Pe cine a interesat? Pe nimeni.
Ba chiar autoritatile erau enervate de prezenta noastra, de declaratii, de dovezi si argumente. In final am declarat sub semnatura ca nu dorim sa se intreprinda nimic in sensul cercetarii celor relatate si doar ca am adus la cunostinta politiei, ca sa aiba, asa, habar de ce se intampla, vezi Doamne. In realitate am retras de teama. Ostilitatea si protectia erau evidente. Mentionez ca era prima oara cand faceam o reclamatie autoritatilor. Nu suntem nebuni, nu suntem reclamagii de profesie, dar cred ca e prima si ultima oara cand mai facem asa ceva in tarisoara.

Cand am semnat asta, autoritatile s-au mai destins si au rasuflat un pic mai linistit. Declaratia initiala facea referire in mod concret la cineva anume din politicul romanesc. E drept, asta era inainte de marea actiune de „lupta” impotriva retelelor. Ca daca mergeam acum probabil ca politia rupea gardurile... Aiurea!

Cand ii vad pe Predoiu, Gorghiu, Ciolacu si altii imi dau seama de dimensiunea prsostiei, imbecilitatii, coruptiei si prefacatoriei care zace in tara asta.
Candva, am citit un text pe care l-am tinut la indemana, ceva ce mi-a placut si care m-a impresionat, nu mai stiu unde l-am citit, cine l-a scris, dar are o profunzime si mult adevar:

„Trebuie sa pui la indoiala totul, inclusiv credintele tale dragi, idealurile tale, autoritatile tale. Scripturile tale, politicienii. Asta inseamna ca trebuie sa existe un anumit scepticism. Cand te intrebi, trebuie sa-ti pui o intrebare in legatura cu problema ta particulara, si nu o intrebare intamplatoare, superficiala, ca un divertisment; aceasta trebuie sa fie a ta, proprie. Daca este asa atunci iti vei pune intrebarea potrivita. Si daca aceasta intrebare este corecta, vei avea raspunsul corect, deoarece insusi actul de a pune aceasta intrebare, corecta, iti va arata raspunsul din ea insasi”.
Ma gandesc ca asta ar trebui sa faca societatea romaneasca: sa puna la indoiala, sa se intrebe in mod justificat si nu aiurea, despre lucrurile care ni se intampla si de ce ni se intampla. Raspunsul sincer, ne va ajuta sa ne revenim.
Nu cred ca se va intampla ceva in sensul asta.

Autorul se indignează pe bună dreptate văzând atitudinea multora dintre semenii noștri când sunt martorii direcți ai unei tragedii. Dar atât. Nu urmează nicio explicație, nicio analiză. Și atunci rostul unui astfel de articol pare mai degrabă acela de a blama în continuare oamenii din jur. Și ce oameni vedem în jur? Români. Nu se sugerează că alte populații ale lumii ar fi mai bune (deși știm convingerile autorului din scrierile anterioare), dar ce e sigur pentru autor este că așa sunt românii: demni de a fi blamați. În realitate autorul nu înțelege sau se face că nu înțelege că sufletul omului (al omului în general, nu numai al românului) este plin de ”umbre”, iar subconștientul e chiar o ”mocirlă”. Prin urmare reacțiile omenești, cele adevărate, nedisimulate, nu sunt în niciun fel ”corecte politic”. Mulți dintre cei care dovedesc reacții corecte politic mai degrabă le disimulează; știu cum AR TREBUI să reacționeze și se comportă în felul în care știu că ar trebui. Ne întrebăm adeseori de ce unii copii sunt ori cruzi, ori nepăsători. Păi tocmai fiindcă natura umană nu e așa de roz cum și-o închipuie corecții politic, iar copiii încă n-au ”învățat” să disimuleze corectitudinea politică. Omul nu e nici bun nici rău. Mai bine zis, are în el de toate: și binele și răul, și altruismul și egoismul, și empatia și nepăsarea etc etc. Societatea de azi, mai ales în mediul urban super aglomerat, a favorizat creșterea dozei de nepăsare, deși din gură se declamă oficial empatia și spiritul comunitar. Senzațiile puternice și constante la care e supus omul modern, l-au ”imunizat” cumva față de empatie. Pentru mulți realitatea e un fel de joc video, la care participă, dar care nu îi atinge în fibra lor profundă. Omul e acum obișnuit cu știrirle alarmiste, cu tragediile etc. Încă una în plus s-ar putea să fie o ”plictiseală” pentru el, dacă nu e mult mai ”tare” decât ce a cunoscut deja.
Desigur, nu toți oamenii au ajuns să fie insensibili. Unii, prin firea lor sunt mai mult buni decât răi, mai mult empatici decât nepăsători, mai mult altruiști decât egoiști. Ideea e să ne dorim ca oamenii să fie în majoritate așa, fără doar a mima că sunt așa. Cum s-ar realiza asta? Mister, rămâne de văzut. Nicăieri în lumea modernă omul nu e nici mai bun nici mai rău. iar în vechime era de asemenea crud, chiar dacă mai puțin nepăsător. Să nu uităm că la o spânzurătoare sau o decapitare se aduna puhoi de curioși și de amatori de senzații tari. Și mai sunt și alte aspecte psihologice ale speței. De exemplu, marele scriitor Dostoievski, spunea undeva în romanul ”Crimă și pedeapsă” că în fața unei morți, a unei tragedii, omul, în adâncul sufletului său, simte și un fel de bucurie și ușurare. Iar explicația ar putea fi că din moment ce el însuși e viu și a scăpat sau n-a avut de-a face cu așa ceva, asta e o bucurie intimă. Egoistă, într-adevăr, dar reală. Încă o dată zic, sufletul uman, cu toate întortocherile lui demne de a fi studiate de către psihologie, e, în profunzimile sale, autentic și refuză să fie ”corect politic”.