Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Accidentul de la 2 Mai. Cum arată „tânărul drogat”

Vlad Pascu

Foto - Instagram

Un tânăr a consumat cocaină, metamfetamină, amfetamină, apoi s-a urcat la volan și a omorât alți doi tineri. Tragedia a scos din sărite, așa cum era de așteptat, o parte din societatea civilă. Cu toate că reacția de revoltă este total justificată, la capitolul de analiză a situației stăm foarte prost. Acest lucru se întâmplă pentru că actele unui om de 19 ani, mânate de conjuncturi sociale și culturale, sunt puse sub lupă de oameni care au de două ori vârsta lui, adică sunt din alt film.

Pentru acest motiv, profitând de faptul că diferența de vârstă dintre mine și insul care a provocat catastrofa este doar de un an, am zis că este de datoria mea să vorbesc pe marginea acestui subiect. Înainte de asta, atrag atenția asupra cazului Mario Iorgulescu. El ce mai face, e bine? Revenind. De câte ori în spațiul public apare câte o știre care conține în titlu „tânăr” și „drogat”, cei care recepționează mesajul pleacă de la o premisă strâmbă, aceea că un tânăr drogat este un ratat căruia nu-i place cartea și care s-a apucat de prostii. Nu, stimați cititori, și mă adresez acum în special părinților de adolescenți, nu așa arată un drogat. Așa arată:

Eleva spune lecția cu seriozitatea cu care o face mereu, la toate materiile. Profesoara se declară mai mult decât mulțumită, apoi le spune celorlalți elevi că „Așa se învață!” După ce se sună de pauză și profesoara iese din clasă, eleva care se bătea mereu pentru primul loc din clasă începe o discuție despre „cât de tare e iarba pe care o fumez” – cuvintele îi aparțin – cu derbedeii clasei, cei care terminau mereu pe ultimele locuri. Partea cea mai interesantă: suntem în gimnaziu.

Elev la un liceu de elită din Capitală, știți voi, alea pentru care părinții fac moarte de om. Fără nicio legătură cu ce se discută, începe să vorbească despre droguri, se documentase foarte bine pe tema cu pricina. Se enervează când este întrerupt, e foarte pasionat de subiect. E același care mi-a spus că primul lucru pe care l-a făcut când a împlinit 18 ani a fost să se ducă „la aparate”. Citiți din nou unde era elev.

Doi studenți, se cunosc de când erau elevi, nu s-au mai văzut de ani buni. Amândoi au fost mereu printre primii din clasă. Aproape natural, discuția alunecă spre subiectul cu drogurile, și totul se rezumă la „Ai încercat de-alea? Și cum a fost? Dar de-alea? Eu mi-am luat blackout de la ele!”

Am prezentat aceste întâmplări ca să înțelegem mai multe aspecte. Unu, părinții și familiile nu își cunosc copiii, asta înseamnă că în situații cum sunt cele de acest tip, punctul lor de vedere nu trebuie luat în calcul. Doi, drogurile sunt o probleme uriașă, care creează probleme în toate mediile. 

Mergând mai departe, propun să analizăm declarațiile avocatei tânărului în cauză. Aceasta a declarat că ar fi fost pentru prima dată când clientul ei a consumat droguri. O declarație de tipul ăsta, spusă în mediile pe care le-am prezentat mai sus – mă repet, medii cu olimpici pe care îi laudă doamnele în vârstă de pe casa scării – stârnește niște hohote de râs isterice. Nu trebuie decât să te uiți la câteva postări de-ale tipului și te prinzi ce e cu el. Modelele lui sunt cei care cântă trap, adică ipochimeni cu melodii aproape exclusiv despre droguri. Nu întâmplător există o poză cu el purtând un tricou pe care scrie „Drugs are my life”, asta în limbaj dâmbovițean înseamnă „Drogurile e viața mea”. Tipul știa foarte bine ce sunt alea droguri. Apoi, cică le-ar fi primit la o petrece din Vama Veche, de zici că nu știa ce sunt. Să mă iertați, dar nu pot accepta ideea asta. Aproape toți tinerii din România știu ce sunt alea droguri, pentru că, fie că vor sau nu, sunt înconjurați de ele. Aici intervine și un detaliu financiar: din ce am reușit să aflu, ce a consumat gagiul pleacă de la 700 de lei. Greu de crezut că cineva face cadouri din astea prin Vama Veche.

O altă problemă este aceea a inconștienței caracterului penal al faptelor. Adică individul nu a înțeles că dacă te droghezi și te sui la volan mergi la pârnaie. În aceeași situație se află și majoritatea covârșitoare a tinerilor din România, care, pur și simplu, nu au această componentă în cap. Pentru ei, perspectiva răspunderii în fața legii nu există. Ei nu știu ce e aia, nu face parte din viața lor. Pentru mine, coleg de generație cu domnul în cauză, este o situație intolerabilă. Resping categoric etichetele de tipul „teribilist”; „imatur” și altele de soiul ăsta. Astea le putem spune despre adolescenții de 15 ani, nu despre un om care are 19 ani, adică este considerat, așa cum am văzut, apt să conducă mașina, să voteze și, dacă are chef, să își ia permis de pușcă.  

În loc de încheiere, mai bine o recapitulare:

Mare parte dintre „copiii cuminți”; „copiii buni” sunt niște drogați inconștienți, diferența între ei și cel care a provocat accidentul de la 2 Mai este că noi, pietonii, am avut noroc până acum.

Dacă te sui drogat la volan și omori oameni, șansele să scapi sunt mari. Vezi cazul Mario Iorgulescu, urmează să vedem ce se va alege din cel de acum.

Stimați părinți, în special de adolescenți. Voi sigur știți cu ce se ocupă copiii voștri în timpul liber?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Articolul are și bune, și rele.

    În primul rând, autorul pornește de la premisa greșită că dacă nu ai vârsta "tânărului drogat", nu înțelegi chestiunea, fiindcă ai fi "dintr-un alt film". Nimic mai fals: drogurile există de decenii în România postdecembristă, nicidecum nu au apărut acum, peste noapte; și în anii 90 existau tineri drogați, care în timp au ajuns maturi drogați sau chiar vârstnici drogați. Probabil că fenomenul atunci nu avea o asemenea amploare ca acum, dar nu era inexistent. Amploarea atunci nu era prea mare datorită precarității condițiilor de viață ale majorității locuitorilor din România postdecembristă. Și atunci consumul era cel mai răspândit printre cei cu foarte mulți bani. De îndată ce nivelul veniturilor a mai crescut, a crescut și puterea de cumpărare pentru din ce în ce mai mulți oameni și implicit și numărul cumpărătorilor.

    O remarcă foarte corectă a articolului este faptul că printre cei care consumă droguri, chiar și ocazional, de probă, sunt tineri de toate vârstele și condițiile, inclusiv elevi de la cele mai bune licee, olimpici cu rezultate școlare excelente, studenți eminenți etc. Da, asta e moda zilelor noastre postsocialiste, iar interzicerea drogurilor nu înseamnă nici pe departe nici stoparea traficului, nici a consumului: câtă vreme există cerere, există și ofertă, iar ceea ce este interzis este, nu de puține ori, mai atractiv decât ceea ce este permis. Iar interzicerea drogurilor ușoare gen "mariana" sau "iarba" cea de toate zilele, adică plasarea lor în același regim cu drogurile puternice, le face pe acestea din urmă și mai dorite, fiindcă, n-așa, se procură pe căi la fel de ilicite ca "mariana". Dacă "mariana" ar fi legală, ar fi mai ieftină, mai ușor de procurat și din surse sigure și puțini și-ar mai bate capul să vrea ceva mai greu de obținut.

    Că prohibiția nu dă rezultate s-a văzut în sua în cazul prohibiției alcoolului: nu a scăzut consumul, ci a crescut contrabanda și s-au înmulțit produsele de proastă calitate, din surse nesigure, un adevărat risc pentru sănătatea si siguranța consumatorilor și a celor din jur.

    La noi legislația este aberantă și anacronică. Ar trebui să se dezincrimineze și să se legalizeze și la noi în România atât consumul, cât și posesia, cultivarea și transportul cannabisului. Unele țări au și făcut asta deja.

    Se știe că nu există niciun motiv științific pentru interzicerea cultivării, consumului și posesiei de cannabis și că legislația anacronică are la bază Convenția internațională asupra opiumului din 1925 de la Geneva, deci de acum aproape 100 de ani. America imperialistă este cea care impus interzicerea cannabisului, și anume din motive care nu au absolut nicio treabă cu consumul cannabisului ca drog.

    Motivul real pentru această interzicere a fost și este că această plantă textilă reprezenta și reprezintă o alternativă mult mai eficientă și mai ieftină ca materie primă. Așadar reprezenta o reală concurență pentru industria amerloacă a firelor și fibrelor sintetice aflată în plină ascensiune la începutul secolului trecut, dar și pentru industria hârtiei din lemn, precum și pentru industria farmaceutică.

    Aceasta deoarece s-a demonstrat că dintr-un hectar de cannabis se poate produce aceeași cantitate de hârtie ca din circa 4 hectare de pădure; în plus, din cannabis se poate obține această cantitate anual, în timp ce pădurii îi ia ani de zile să crească la loc după replantarea de arbori.

    Drept urmare, cei mai mari lobbiști împotriva cannabisului au fost marii industriași amerloci de la începutul secolului trecut, în frunte cu marele proprietar de păduri, fabricant de hârtie și magnat de presă Randolph Hearst, bancherul Andrew Mellon și firma Du Pont, gigantul industriei chimico-farmaceutice amerloace; adică mafia burgheziei exploatatoare cu ramificații în politică.

    Impunerea interdicției canabisului la nivel global de către acești mafioți nu este altceva decât expresia imperialismului amerloc. Legalizarea cannabisului reprezintă, așadar, eliberarea de sub jugul imperialismului amerloc, iar țările care au avut curajul să o facă sunt țări cu adevărat libere. Bravo lor!

    Consumul de cannabis nu este nicidecum dăunător sănătății omului – asta e tot o campanie murdară și mincinoasă dusă de imperialiștii amerloci ca să contribuie și prin asta la interzicerea cultivării plantei concurente pt. industriile lor și oricum azi numai fraierii și ignoranții mai cred asemenea gogoși.

    Dimpotrivă, cannabisul este o plantă cu uz medicinal, deoarece studii științifice au dovedit că vindecă, ameliorează sau previne anumite maladii, cum ar fi boala Alzheimer, ADHD, sindromul oboselii cronice, neurastenia, depresiile, atacurile de panică, anorexie, sindromul de stres posttraumatic, Parkinson, scleroză multiplă, tulburări neuro-motorii, artrită, diabet, arterioscleroză etc. Cannabisul este folosit de asemenea în terapia durerii și în cancer, pentru combaterea efectelor nedorite ale chimioterapiei. Pentru toate acestea, utilizarea medicală a cannabisului – a plantei în sine și/ sau a unor medicamente fabricate din ea - a și fost legalizată într-o serie de țări, cum ar fi Olanda, Belgia, Germania, Austria, Finlanda, Spania, Italia, Portugalia, Cehia, Israel, UK, Canada, Noua Zeelandă și în vreo 25 din cele 50 de state din SUA.

    Cât despre consumul recreațional, până și o țară neeuropeană ca Uruguay este mai liberă și mai democratică decât România, deoarece a legalizat consumul recreațional încă din 2013.

    Peste tot în lume, inclusiv în Europa, există partide realiste și progresiste care militează pentru legalizarea cannabisului în scopuri recreaționale. Exemplu concret DIE LINKE - Partidul Stângii din Germania, care militează fățiș pentru legalizarea cannabisului recreațional și pentru cultivarea lui în cantități mici, pentru consum propriu. Adică tot omul doritir să poată să își crească acolo 1-2 plăntuțe în ghiveci, în locuința proprie. Mi se pare un demers normal și corect. Foarte rău că la noi niciun partid nu are asemenea inițiative!

    Se tot insistă că tânărul care a săvârșit accidentul de la intrarea în localitatea 2 Mai era drogat. Și? Dacă nu era spart de drogat și era rangă de beat oare efectul nu era același? Alcoolul face mult mai multe accidente decât "mariana", dar, cu toate acestea, "mariana" continuă să fie interzisă, iar alcoolul nu! Nu e corect, trebuie dată libertate și "marianei" exact ca alcoolului!

    La fel de bine cauza putea să fie viteza excesivă coroborată cu luminozitatea scăzută pe timp de noapte, sau deplasarea pe carosabil fără trotuar a unui grup prea numeros, 8 persoane, dintre care au decedat doar 2 (RIP!). Nu cumva grupul vesel s-o fi lățit prea mult spre stânga, încât nimeni nu ar fi putut evita accidentul?

    Și ce să caute în plină noapte pe jos, între Vamă și 2 Mai?! Simplu: fiindcă nu există un sistem de transport de stat, controlat de autoritățile locale, care să asigure și transport de noapte cu autobuze sau microbuze, măcar 1 pe oră, în plin sezon estival, în condițiile în care autobuzele și microbuzele unir firme de transport private nu circulă și noaptea, iar taxiurile au prețuri imposibile! Dar na, și firmele astea private trebuie să câștige, să mănânce și gura patronilor ceva și să finanțeze campania electorală a partidelor, n-așa?

    Cât despre consumul de droguri, e exact ca în cazul alcoolului: nu consumul în sine este problema, ci excesul! Nu este normal să fie interzis consumul rezonabil din cauza unor excese izolate!

    #legalizeit
    • Like 1
    • @ Ovidiu Jurj
      Dragul meu, desi ma consider destul de liberal as spune ca o mare parte din argumentele tale sunt false.
      - "maria" nu e daunatoare: studiile tale sunt contrazise de altele, documentate inclusiv cu RMN-uri, care contrazic teoria asta. Sa zicem ca e o chestie controversata inca
      - ignori (as zice chiar cu bunastiinta) diferentele dintre canepa comuna si canepa indiana: cea comuna se poate cultiva legal si ne da fibrele alea pe care le putem folosi la tot felul de chestii, aia indiana are un continut crescut de THC si fibre de calitate inferioara. Canepa comuna nu se cultiva prea mult ca nu aduce profit prea mare: nu o fumeaza nimeni ca nu are de ce iar lumea vrea haine de bumbac fin, nu camasi aspre de canepa.
      - alcoolul face mai multe victime pe sosele decat "maria": pai cam cati isi permit maria si cati isi permit o sticla de "adio mama"? dar despre cei care asociaza alcoolul cu drogurile ce zicem, unde ii incadram? In cat timp iese din sistem alcoolul si in cat timp THC-ul? Cat de fumat trebuie sa fii ca sa ai semne fizice si cat de beat?
      - canabisul e folosit medicinal: dincolo de faptul ca studiile sunt impartite, consumul medicinal si ala recreational nu prea sunt acelasi lucru. La cancer se administreaza si morfina, asta nu inseamna ca vrem morfina la liber pe strazi. Dar sa revenim la canepa: CBD se gaseste si in canepa comuna si legala, nu ai nevoie de d'aia indiana care are in plus un continut mai mare de THC si da senzatia de "fumat". deci hai sa legalizam folosirea de CBD, nu toata planta pentru unul din cele 100 de canabioide continute in "iarba".
      - da, legalizarea ar aduce avantajul unui control al calitatii. As zice ca la fel ar fi si cu prostitutia, insa Romania inca nu a legalizat-o nici pe asta. Si inca n-a murit (aproape) nimeni de la prea mult sex
      - intre Vama si 2 Mai sunt cam 2 km, dintre care majoritatea au trotuar. Un sofer lucid vede ca e o portiune neluminata, Stie ca urmeaza intrarea in localitate, nu goneste. Mai mult, nu au fost loviti "doar" 2 oameni, au fost loviti 5. Din 8.. "Doar" 2 au fost loviti mortal. Hai sa facem un minim efort de gandire sa vedem cum dracu un om intreg la minte ar putea imprastia 8 oameni pe sosea in asa fel incat un sofer sa reuseasca sa loveasca mai mult de jumatate din ei, dat fiind ca pietonii au mers 1.5km in sir/ cate 2 (obligati de trotuar), si s-au ferit vazand farurile masinii care venea! OK, o fi avut unul, hai doi, tendinte sinucigase! Dar 5?! Really?
      As spune ca toata aceasta apologie a canabisului nu sustine legalizarea sa ci pledeaza pentru interzicerea alcoolului, chestie pentru care deja vedem primii pasi: taxele pe alcool cresc, reclamele scad, legile de circulatie il interzic. Va mai dura, dar probabil nepotii nostri nu vor mai avea acces la alcool si tigari in ciuda lobby-ului masiv facut de industrii.
      • Like 0
    • @ Bogdan Nicolae
      Orice om întreg la minte nu consumă droguri...Deciziile sale nu pot fi influențate de alții dacă e întreg la minte....Dacă nu e ...
      • Like 0
  • Mistral check icon
    Despre părinți nimic! O mare parte din vină o au părinții.
    Să nu mai vorbim despre lucrătorii poliției care nu și-au făcut treaba.
    Aceasta este societatea în care trăim, o societate distrusă.
    • Like 2
  • Dac-aş fi profesor, ţi-aş da nota 10 şi ţi-aş afişa articolul pe holurile şcolii. Dar nu sunt, aşa că închipuie-ţi că am aplaudat ca la spectacol. La fiecare paragraf.
    100% adevărat! Mai ales întrebarea de la sfârşitul articolului; eşti mulţumit că-ţi vine copilul cu note mari acasă, dar nu ştii cine-i sunt prietenii.
    ──────────────────────
    P.S.
    Cele de mai sus au fost scrise tot de un boşorog. :)
    • Like 4
  • Dragul meu, de doua ori am incercat sa citesc textul cap-coada. Si de doua ori am esuat. Pur si simplu salturile logice m-au doborat. Dar sa incercam sa dezbatem ce am reusit sa citesc, asa, din perspectiva unui "bosorog" cu copii de varsta creaturii:
    - Adolescentii de acum traiesc intr-o lume a drogurilor. Da, corect. Dar nu iti trebuie mult efort ca sa afli si despre efectele drogului, despre dependenta, despre sevraj, despre pretul pe care il platesti cand te apuci de droguri. A consuma e o chestie de alegere
    - Plodul e un nenorocit care face apologia drogurilor pentru ca poarta un tricou cu mesaj. Nu te supara, frunza de canepa apare pe tricouri de minim 10 ani si asta nu inseamna ca toti cei care au purtat tricourile alea s-au drogat. As extinde: pe vremea cand Che Guevara aparea pe orice de la tricouri la cani si brelocuri (intre timp s-a cam uitat cine era Che Guevara, il confunda lumea cu Arsenie Boca) n-am prea vazut tineri sa plece sa faca revolutie in Columbia. nici macar pe aici, pe taramuri mioritice
    - Stim cu totii ca era un nenorocit ca uite, asculta trap. Dincolo de calitatea indoielnica a trap-ului, am avut un deja-vu cu discursurile de acum 20-30 de ani legate de rap sau rock. Acum vreo 60 de ani rock-n-roll-ul era muzica diavolului. Nu faptul ca asculti niste puberi care se cred gangsteri e problema, problema e cand tu te consideri gangster.
    - "Inconstienta caracterului penal"... aici oscilez intre presupunerea ca ai dorit sa spui "nepasarea" si cea ca ai vrut sa spui "necunoasterea". Doar un retard ar putea invoca necunoasterea riscurilor legale ale posesiei si consumului de droguri, ori eu ma indoiesc ca era retardat.
    Dincolo de aceste aspecte, as zice ca da, ai dreptate cand spui ca se poate ca si "copiii cuminti" sa fi incercat drogurile. Important e sa se fi oprit. Si da, ai dreptate sa crezi ca va scapa. Poate ca legea il va condamna, dar pana sa ajungem la o decizie definitiva el se va afla de mult intr-o tara fara conventie de extradare cu Romania. Pentru ca drama asta e, ca ne invatam copiii ca legea nu e aceeasi pentru toti. Si ca unii adolescenti nici macar asta nu inteleg, crezand ca daca o beizadea scapa indiferent ce face va scapa si el, copil de muncitor cu salariul minim pe economie.
    • Like 3
    • @ Bogdan Nicolae
      Fiecare părinte are copiii pe care îi merită! (parafrază la Joseph de Maistre). Faptul un tânăr de 20 de ani a creat și postat un asfel de text, este îmbucurător pentru mine ca printe și bunic, cu toate criticile aduse, unele perfect îndreptățite, ca și ale dvs., de ex.
      • Like 0
  • Drama de la 2 Mai este doar o noua consecinta a extinderii traficului de droguri in Romania. DIICOT ANTIDROG nu actioneaza impotriva traficantilor de droguri si a retelelor de crima organizata. In Bucuresti orice copil de 12 ani stie de unde sa cumpere marijuana, cocaina si toate mizeriile halucinogene. Numai politistii DIICOT nu stiu si se uita in alta directie. In proximitatea liceelor miroase a marijuana de pe strada! Criminalul din 2 Mai este arestat si trebuie sa spuna de unde a cumparat drogurile iar DIICOT trebuie sa identifice sursa drogurilor si sa mearga pe fir in sus. Dar nu o fac. Retelele de traficanti sunt protejate. Zilnic mor zeci de oameni in Romania din cauza drogurilor: accidente provocate de drogati, crime, overdose, patologia asociata, jafuri. DIICOT nu intervine. Platim din banii nostri o armata de politisti DIICOT care nu intervin in mod deliberat. Siguranta cetateanului nu exista in Romania. Vrem in Schengen? Nu meritam! Coruptia este generalizata.
    • Like 6
    • @ Mihai1111
      nicu check icon
      Țigări, pacanele toate-s aduse cu voia autorităților trafic legalizat de un parlament, corupt și ilegal. De ce nu sant 300 nu au respectat poporul la referendum.
      • Like 1
    • @ Mihai1111
      Coruptia si indolenta sunt , in primul rand, in guvern. Avem o multime de cazuri de ""guvernanti" corupti si hoti. Ala cu tablouri in nu pe pereti, firea cu al sau pandele psd-ist, negoita, alt primar cu protectie psd ciolacu, etc.
      • Like 1
    • @ nicu
      Nemdrnicii astia de asa zisi alesi nu au si nu respecta poporul. Pentru ei poporul este armata de slugi si obligati sa-i intretina, atat in functie cat si dupa.
      • Like 3
  • Deci, din articol eu inteleg ca: 1) parintii nu isi cunosc copiii. OK. Daca nu sunt capabili sa si-i cunoasca, propun pedepse SI pentru parintii unor astfel de copii, nu numai pentru copiii criminali. 2) Copiilor (ma rog, asa zisilor copii, pentru ca omul, tot vorba articolului, e de fapt adult din pdv social, are drept de vot, permis de conducere, etc. Apropos, tatal meu, la 17 ani, a fost inrolat in razboi - e vorba de al doilea razboi modial, asa ca si-a petrecut varsta aia prin mu ntii Tatra, ranit din cand in cand, destul de grav, si tanjind sa se termine razboiul ca sa se poata duce si el la facultate.... ) nu le pasa sau nu cunosc legea, care e destul de clara, adica daca omori pe cineva esti VINOVAT TU IN PRIMUL RAND, pentru ca la 19 ani ai discernamant, Daca nu ai, e o problema. Propun un test de discernament pentru acesti "copii" (ptiu, drace!), adica: a) ai dicernamant, inseamna ca nu ai putere sa te lasi, air daca nu ai putere sa te lasi la 19 ani, nu vei avea la 38, deci la streang in piata publica (sunt pentru reintroducerea pedepsei cu moartea, din motive "sanitare", sa le zicem asa).; b) nu ai discernament, te iertam ca esti bun de munca sub supraveghere stricta, mars la ocna cu tine, sau la alte lucrari publice.
    • Like 0
    • @ andreea dragusin
      JAWOHL, frau Andreea!!! Hai cu ”soluția finală” pentru drogați sau măcar cu ocnă fiindcă ”arbeit macht frei” :-) :-) :-)
      • Like 1
    • @ andreea dragusin
      Razi tu razi, dar reintroducerea pedepse cu moartea ar fi si a si fost, in unele cazuri, binefacatoare pentru societate. Dar de, nu ne lasa coana europa in care doar unii au dreptul de a ucide: declasatii, degeneratii.
      • Like 1
    • @ Dan Cojocaru
      Ironic si superficial ca intotdeauna. Urmeaza siragul de contraargumente, probabil!
      • Like 1
  • FILIP check icon
    Nu inteleg nemultumirea comentatorilor fata de autor si fata de articol. Si nici superioritatea cu care o exprima. Din partea mea, Felicitari!
    Unde va spune autorul ca cei de peste 40 de ani nu ar trebui sa judece si sa condamne un consumator de droguri? Va spune doar sa nu il etichetati ca pe un tanar disfunctional, similar golanului din ultima banca, prezent in fiecare clasa in generatia noastra. Va spune ca drogatii iresponsabili sunt acum mare majoritate a tinerilor si ca ei nu mai ies cu nimic in evidenta acum. Sunt normali in comportament si chiar performanti academic.
    Si, da, asta este o perspectiva de care noi, parintii de adolescenti, avem nevoie. Noi inca mai credem ca un "drogat" se vede de la o posta si ca, sub nicio forma, nu am putea avea unul in casa, fara sa ne dam seama.
    In treacat fie spus, chiar am avut o astfel de situatie, cu un angajat. Pana nu a ajuns in puscarie, nu au crezut parintii lui ca se drogheaza si ma condamnau ca l-am data afara pe nedrept.
    • Like 4
  • nu am dreptul sa judec,sa condamn!
    Baiatul a facut ceva ilegal cu consecinte grave,iar unii vor sa-l scape si altii...
    Dar ma intreb, astia care se bat in trafic, astia care se bat cu salvamarii,astia care ucid batrinii sa le ia avutul...or fi toti drogati !?
    NU CRED! SOCIETATEA ESTE BOLNAVA,iar libertatea 'din 1989 are pentru unii efectul unui "drog".Face parte din "nepregatirea"romanilor pentru libertate!
    • Like 6
    • @ Coussinou
      Cred că e ceva mai aproape de adevăr comentariul ăsta decît articolul... care nu e rău intenționat, dar cu bias cît cuprinde.
      • Like 0
    • @ Coussinou
      Gabriel check icon
      hm... deci daca si tu faci parte din societate, esti bolnav? sincer, asa tind sa cred cand tragi propria-ti concluzie bazata pe zero argumente despre societate. cel mult ai putea spune ca ca unii sunt mai putin pregatiti fata de altii pentru diverse amenintati cu care ne confruntam. ia de exemplu razboiul pornit de putin. a omorat mult mai ulti oameni decat drogurile si asta nu inseamana ca societatea era bolnava pentru ca era nepregatita de razboi. cred ca te grabesti sa tragi concluzii complet lipsite de argumente. nu ti-as fi raspuns, dar am prins si comunismul si nu faptul ca ma faci bolnav ma deranjaza ci faptul ca altii iti citesc comentariul si ar putea sa creada ca era mult mai bine fara libertate, ca acum suntem bolnavi si atunci nu eram.
      • Like 0
    • @ Gabriel
      Cu scuze si pareri de rău:Nu ati inteles nimic!
      • Like 0
    • @ Coussinou
      Gabriel check icon
      ok. si daca nu am inteles, problema e la mine sau la cel care in incercat sa spuna ceva?
      • Like 0
    • @ Gabriel
      Daca negi ca societatea umana, in prezent, este bolnava inseamna ca esti rupt de realitate. Analogia cu putin si razboiul lui este deplasata. Nu se pot compara .Putin si ai lui sufera de ce a suferit mereu rusia: de salbaticire, brutalitate si grandomanie.
      • Like 0
    • @ Gabriel
      nu-mi place polrmica!
      Am inteles problema pregatirii poporului pentru libertate in ianuarie 1990,12 MAZILU!
      • Like 0
    • @ Coussinou
      Gabriel check icon
      nu e vorba de polemica. noi doar schimbam idei si ne dorim cu totii o societate mai buna. sa ma plang de lipsa de pregatire (in orice directie), nu e o solutie pentru nimic. nu exista argumente pentru "cat de bolnava" este societatea. in toata istoria omenirii, oricare dintre popoare nu a fost pregatit pentru diverse situatii si probabil nu a reactionat cum trebuie sau mai diplomatic spus, putea sa reactioneze mai bine. cei care vad ce alternative erau o fac intotdeauna dupa. adica ajungem la vorba "dupa lupta, multi viteji se-arata". mai mult, cei care vad, sunt intotdeauna cei care stau pe margine ca de ar fi ei implicati, ceilalti ar sta pe margine si ar arata cu degetul ce alternative existau. sa ii vedem drept bolnavi pe unii sau pe altii, un popor sau altul, intr-un an sau in altul, e doar o chestiune fara substanta. si da, nu am fost pregatiti pentru libertate, dar asta nu inseamna ca nu era bine sa o avem ci doar ca ea a venit cu sacrificii.
      • Like 1
    • @ Zugravu Mircea
      Gabriel check icon
      analogia a insemnat doar un exemplu de nepregatire a unei societati in fata conjuncturii, lucru ce nu o califica drept bolnava. da, prefer sa cred ca sunt rupt de realitate si sa vad partea plina a paharului in care societatea nu e bolnava. prefer sa cred ca mai sunt oameni buni, oameni normali, sa cred ca exista decenta si sa ma zbat sa promovez decenta in detrimentul celor care prin parerile lor clameaza bolnaviciunea societatii.
      • Like 1
    • @ Gabriel
      Exista, inca, foarte multi oameni buni, normali. Pe astia, cati or fi, se bazeaza societatea, inca. Si decenta inca exista. Dar in perceptia masei, mare,de ignoranti, aceste calitati sunt desuete,sunt vazute ca nevolnicie si chiar prostie. Nu oare la noi se spune: "unde-i multa carte e si prostie"?
      • Like 0
  • Generația celor care au acum 40 de ani a fost o generație de bețivi. Ăsta a fost drogul nostru. Bem ca sparții de la 15-16 ani. Am început cu bere proastă, Tanita, Săniuță și alte mizerii de genul. Era un semn de bărbăție și că ești de gașcă să cazi sub masă cu fiecare ocazie. Noroc că eram săraci și nu aveam mașini și nici bani de alcool foarte des, dar dacă am fi avut probabil că am fi condus băuți permanent.

    Recunosc că nu știu mai nimic despre această generație, dar aș privi cu circumspecție tot ce se scrie în presă, inclusiv despre această tragedie.
    • Like 1
    • @ pavelandronic@yahoo.com
      Gabriel check icon
      oare pe ce lume traiesti sa faci astfel de afirmatii ca o generatie intreaga a fost una de betivi? e ca si cum am spune ca actuala generatie din care face parte autorul accidentului este una de drogati. oar chiar asa sa fie sau vorbim sa ne aflam in treaba?
      • Like 1
  • andrei andrei check icon
    serios, ce a ajuns site-ul asta? orice poate sa scrie orice? maine vedem articole despre cum nimeni de azi nu are voie sa il critice pe hitler daca nu a trait aceleasi drame ca el. ce legatura are faptul ca un om de 40 de ani critica unul de 20 de ani? si ala de 40 de ani a avut 20 si nu s-a drogat. doar pentru ca cineva e tanar nu inseamna ca are o vina mai putina. observ modul in care se incearca foarte des bagatelizarea infractiunilor. asta nu e de vina ca e tanar si asa e viat ala 20 de ani. nu stiu cum celelalte sute de mii de tineri de 20 de ani nu se drogheaza si omoara oameni. oare si aia ucisi erau drogati? ca doar aveau 20 de ani, li se scuza orice. jenant.
    • Like 3
    • @ andrei
      Corina check icon
      De mirare. Parcă n-am citit același articol. Nu sunt bagatelizate infracțiunile și nu se încearcă absolut deloc scuzarea făptașului, dimpotrivă. Ideea principală mi s-a părut aceea că adulții se iau după aparențe și mulți habar nu au că li se droghează copiii. P.S. Pe mine mă bântuie zisa drogatului zilei cum că el ar fi văzut o vacă sau o pasăre. Sigur nu e cumplit de cinic și de crud chiar și acum, băiatul de bani gata?
      • Like 1
    • @ Corina
      andrei andrei check icon
      Cam da. Indirect asta se sugerează. Că părinții nu știu ce se întâmplă cu copiii lor și parțial e vina lor, daca ar fi știut ce se întâmplă cu copiii lor nu i-ar fi lăsat să devină așa dependenți. E un argument pueril. La fel as putea sa zic că nici măcar nu e vina părinților celor dependenți de droguri, dar e vina părinților părinților, că nu și-au educat copiii încât să fie buni la crescut copii și să aibă grijă de ei. De fapt nici bunicii nu sunt de vina, e vina părinților bunicilor. Înțelegi ideea. Daca ei la deconstruit ideea de vina poți ușor să realizezi că nu e vina vinovatului. E vina părinților că nu și-au dat seama ce copil au, e vina societății că nu e mai dura cu drogurile, e vina statului că nu are programe pentru dependenți, e vina poliției că nu controlează mai des și nu prind traficantii, e vina mașinilor că au motoare așa puternica, e vina statului din nou că nu face trotuare perfecte și bine protejate. Până la urmă vinovatul nu e decât victima sumei de vinovați indirecți, nu?
      • Like 0
    • @ andrei
      Corina check icon
      Nu, autorul îl învinovățește în primul rând pe tânăr, foarte clar.
      • Like 0


Îți recomandăm

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult

BT Go

Într-o eră în care tehnologia avansează rapid, IMM-urile sunt nevoite să adopte rapid inovații digitale pentru a rămâne competitive și a profita de oportunitățile de pe piață. Serviciile care simplifică birocrația permit antreprenorilor să se concentreze pe inovație și dezvoltarea afacerilor lor.

Citește mai mult