Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Aerul s-a terminat pentru Călin. Tânărul pentru care oamenii au strâns 200.000 de euro pentru un transplant de plămâni în străinătate a murit

Călin Farcaș

(Sursa foto: digi24.ro)

Călin Farcaş, un tânăr care a așteptat doi ani un transplant pulmonar, a murit luni seara la 29 de ani. Reușise să strângă, printr-o mobilizare pe Facebook a oamenilor, suma de 200.000 euro pentru operația de transplant, după un protest organizat în fața Spitalului Județean Brașov. Acum o săptămână primise acceptul de transplant în India după o evaluare la Spitalul Clinic Sf. Maria din București, potrivit Digi24.

Din cauză că România nu şi-a mai prelungit înţelegerea cu Eurotransplant, instituția prin care se făceau operaţii la Viena, pentru Călin nu a fost disponibilă nici varianta unei operaţii plătite în altă țară din Uniunea Europeană.

Călin Farcaș a aflat că este bolnav în urmă cu trei ani. „Acum trei ani eram o persoană perfect normală, aveam un loc de muncă. Nu aveam nici cea mai mică idee că în doi ani voi fi pus pe butuci de această boală”, povestea tânărul la Digi24. El a explicat că protestul inițiat de el în fața spitalului din Brașov a fost un avertisment față de lipsa de acțiune a autorităților care poate pune în pericol pe cei care aflați în situații similare cu a lui.

„Nu mă simt prea bine și am tras de mine pentru a ajunge aici. Am făcut-o pentru că împreună trebuie să tragem un semnal de alarmă față de starea sistemului nostru de sănătate, care mulți ani a fost căpușat și a ajuns în acest stadiu. Cerem două lucruri simple, garantate prin Constituția României: dreptul la viață și dreptul la sănătate. Acum, în această situație sunt eu. Mâine poate fi oricine în locul meu. Acesta este crudul adevăr, deși nu mi-aș dori ca cineva să treacă prin ce trec eu”, spunea Călin Farcaș.

După ce a reușit să adune suma necesară pentru operație, tânărul era plin de speranță că are o nouă şansă la viaţă. 

„După atâtea lucruri minunate - şi într-un timp atât de scurt - care mi s-au întâmplat, simt că nu mă mai poate împiedica nimic să îmi indeplinesc ţelul. Am simţit că trăim o minune. S-a întâmplat să trăim o minune împreună. (Te aşteptai să se adune banii aşa repede?) Sincer nu. Îi spuneam mamei mele, la început, când am văzut în conturi, 11 euro aveam, când am văzut că s-au strâns 11 euro, i-am spus mamei te rog, adună lucrurile că în cel mai scurt timp plecăm. Mă bucur din suflet că mi-au înţeles disperarea cu care am apelat la ei”, spunea Călin Farcaș la Digi24.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat, marți, la același post de televiziune, că din câte știe, Călin primise recent acceptul de a merge pentru a face transplant în străinătate, dar spune că nu are cunoștință că pacientul găsise o clinică în India și nici nu știe dacă aceasta ar fi fost soluția. „N-aș putea să spun dacă acest pacient ar fi putut fi salvat. Sunt mâhnită. Din păcate, a fost prea târziu pentru el”, a declarat ministrul, care a explicat că cea mai mare problemă a României - de unde derivă și problema cu protocolul Eurotransplant - este donarea de organe. 

Disputa pe marginea transplantului pulmonar în România

De-a lungul ultimilor ani au avut loc mai multe schimburi de declarații între primarul Gabriela Firea și fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu pe marginea problemelor din sistemul de sănătate.

În noiembrie 2016 primarul general Gabriela Firea spunea că Spitalul Sf Maria „are toate acreditările necesare” pentru realizarea operațiilor de transplant pulmonar „de mâine dimineață” și îl acuza pe Vlad Voiculescu, ministru al Sănătății la acea vreme, că blochează funcționarea secției de transplant. Gabriela Firea îi reproșa lui Vlad Voiculescu că „își face campanie electorală cu sănătatea românilor” și l-a amenințat că îl dă în judecată. 

În martie 2017 ministrul Sănătății Florin Bodog avea să admită că în România nu se poate face transplant pulmonar, confirmând astfel ce spunea în urmă cu câteva luni Vlad Voiculescu

În aprilie anul acesta fostul ministru al Sănătății a scris pe Facebook despre o fetiță bolnavă de fibroză chistică în vârstă de opt ani căreia clinica AKH din Viena i-a anulat transplatul care ar fi putut să o salveze. „De ce? Pentru că s-a născut și locuiește în locul greșit”, a scris Vlad Voiculescu. Acesta i-a acuzat pe Gabriela Firea și pe Narcis Copcă, directorul spitalului Sfânta Maria, pentru decizia AKH de a limita accesul pacienților români la transplant. „Peste 10 milioane de euro cheltuiţi fără nicio justificare reală. 1,5 ani fără niciun transplant de plămâni într-un centru acreditat despre care dânsa pretindea că poate face transplant „de mâine dimineaţă”. NICIUNUL! ZECI de familii nenorocite de nişte inconştienţi”, scria pe Facebook Vlad Voiculescu.

La Spitalul Sf Maria din Capitală a avut loc în aprilie anul acesta primul transplant de plămâni de când clinica a primit acreditarea, în urmă cu doi ani, pentru astfel de intervenții de la Agenţia Naţională de Transplant. În România, pe lista de aşteptare pentru transplant pulmonar sunt 36 de pacienţi. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Încerc să analizez rațional situația. Am citit ce scrie aici, dar am citit ce scrie și în alte surse. Lucrurile sunt un pic mai complicate din câte văd eu. Deci, în acte, Spitalul Sf. Maria este acreditat, dar fostul ministru Florin Bodog admite că în spitalele din România nu se poate face transplant. Și, totuși, în aprilie acest an a s-a făcut un transplant. Aici este prima problemă.
    Se mai spune că Narcis Copcă ar fi rupt relațiile cu Spitalul AKH și că cel din urmă nu mai poate face transplanturi pentru pacienții români. http://www.ziare.com/stiri/crima/calin-farcas-a-murit-cu-banii-de-viata-in-mana-cine-sunt-complicii-care-au-tinut-usa-cat-crima-s-a-petrecut-1519945 Dar Narcis Copcă dă de înțeles că nici în străinătate lucrurile nu sunt chiar așa de în regulă. http://www.ziare.com/social/spital/scandalul-transplaturilor-managerul-spitalului-sf-maria-le-a-transmis-expertilor-straini-sa-nu-vina-in-control-nu-sunteti-bineveniti-1445365
    Acum înțeleg că era, totuși, un caz medical complicat și că era inoperabil nu doar la noi, dar și la alții: https://www.dcnews.ro/de-ce-a-murit-calin-farcas-mister-cu-draftul-luat-de-vlad-voiculescu-despre-care-nu-se-mai-tie-nimic_600162.html
    Una peste alta, a murit un om. Și că trebuie luate măsuri astfel încât aceste cazuri să fie pe viitor rarisime. Dar luarea măsurilor corespunzătoare presupune o analiză lucidă, indiferent că uneia sau alteia dintre părți nu-i convine ceva.
    • Like 0
  • In Romania esti bine daca nu ai nevoie de spitale, scoli, politie, salvare si pompieri :)))) lasand gluma ....
    • Like 0
  • Mai oameni buni ăștia ne omoară cu zile! Cat ii mai suportăm?! Ăștia merita împușcați ca Ceausescu! Nu se mai poate!!!
    • Like 0

Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult