Foto - Inquam Photos/ Ovidiu Dumitru Matiu
În repriza a doua a meciului România U21-Ucraina U21, unul dintre comentatorii TVR se bucură la primul corner avut de naționala noastră în a doua repriză. Este reacția normală a unui jurnalist sportiv și, totodată, dovada că fotbalul din România a ajuns într-o fază de decepție inevitabilă. Desigur, nu se întâmplă chestiunea aceasta și la echipa mare, dar nu suntem departe. Acolo ne îndreptăm. Mai țineți minte ce echipe se bucurau atunci când obțineau cornere în meciurile împotriva noastră? Liechtenstein, Andorra, San Marino, Luxemburg, Estonia, Insulele Feroe, Lituania, Letonia, Azerbaidjan, Armenia și lista poate continua.
Ei bine, cam ăsta e nivelul nostru în 2023. Ăsta e nivelul nostru de prin 2010 încoace, dar nu vrem să acceptăm, la fel ca într-o relație toxică în care lucrurile nu mai funcționează. Suferim degeaba, suferim amintindu-ne de Generația de Aur, fiind învățați cu jucători de valoare medie spre bună care jucau la echipe cvasi-puternice în Europa, suferim când ne amintim de 94, 96, 98, 2000, chiar și 2008. Dar de ce mai facem asta? Pentru că au rămas așteptările. Așteptări ca niște jucători extrem de slabi să se ridice la nivelul lui Hagi, Popescu, Dumitrescu, Mutu, Chivu, Contra. Ne-am învățat să ne plângem de fiecare dată când joacă naționala. Românii se plâng și când câștigăm, și când facem egal, și când pierdem. Cerem atât de multe de la niște jucători care n-au confirmat nici măcar la echipele de club, și ne supărăm degeaba când aceștia nu livrează la echipa națională. Ne-am plâns că ne apărăm cu Elveția. Păi naționala U21 a Elveției e mai puternică decât naționala mare. O să mă contraziceți. Vă explic: ai lor joacă la Young Boys, St. Gallen și Darmstadt, ai noștri la FCSB, Farul și Hermannstadt.
- Aproape toți jucătorii Elveției U21 joacă la: Lugano, Young Boys, St. Gallen, Luzern, Zurich, Basel, Darmstadt, Parma.
- Ai noștri mari: FCSB, Farul, Rapid, Craiova, CFR Cluj, Huesca, Genoa, Hermannstadt, Pisa, Wuhan Three Towns, Ittihad Kalba, Rangers.
Să nu uităm ce comparăm: mere proaspete cu mere mălăiețe.
De ce suntem nemulțumiți?
De ce suntem nemulțumiți?
Ce îi deranjează pe oameni cel mai mult la echipa națională de fotbal a României? Atitudinea. Poate că așa e. Poate că atunci când intrau pe teren Petrescu, Lăcătuș sau Balint mâncau pământul. Dar aveau și cu ce, aveau talent, se legau pasele, ieșeau driblingurile, se respecta o tactică. Nu prea poți să ai o atitudine demnă de echipa națională când tu abia te descurci la echipa de club și-așa mediocră, și nici nu prea ai meciuri în picioare. La echipa națională vin cei mai în formă și cei mai buni jucători la momentul selecției, dar ceea ce ne-a lipsit nouă de-a lungul anilor a fost un ax pe care să construim: să avem 2 fundași centrali care să joace meci de meci, să avem un fundaș stânga care să-l facă uitat pe Raț (să ne amintim cât am tras de Raț să joace la 35 de ani pentru echipa națională), un mijlocaș defensiv care să dea randament bun și care să nu se accidenteze mai mereu, un număr 9 căruia să nu-i cadă mingea în cap, și-așa mai departe.
Educația publicului de fotbal
Dar acest articol nu e doar despre a acuza jucătorii noștri că nu au valoare. Toată lumea poate să facă asta și sper că și-au dat seama și jurnaliștii noștri că nu ajută la nimic această critică perpetuă. Mai mult decât atât, nu face nimic altceva decât să inhibe. Tot ce putem face este să scădem așteptările. Cum?
Urmează să jucăm cu Israel și Kosovo acasă, în septembrie. Să nu ne mai așteptăm că vom lua 6 puncte. Să mergem și să jucăm de la egal la egal cu cele 2 formații, să nu le mai privim de sus, că nici noi nu mai suntem atât de sus, și nici ei atât de jos. Cam ăsta e nivelul nostru. Nu avem de ce să ne supărăm: ei au progresat, noi nu. Hai să privim cu optimism spre cele 2 partide, și dacă vom scoate doar 2 sau 3 puncte să nu ne mai supărăm și să aruncăm cu noroi în stânga și în dreapta. Desigur, avem noroc de o așa grupă în preliminarii, și putem crește foarte mult dacă prindem un turneu final, aviz celor care spun inepția ”mai bine nu mergem la Campionatul European că ne bate toată lumea”. Să ne bată toți în Germania, dar să participăm. Merităm să mai vedem naționala la un European, și poate cu ceva noroc la un Mondial. Avem nevoie de meciuri, avem nevoie să încercăm, să creștem, să greșim, să o luăm de la capăt. O generație nu se formează din 2 în 2 ani. O generație sănătoasă se formează în zeci de ani, avem nevoie de un schelet, de fapt, nici nu are rost să vă mai zic eu de ce avem nevoie, când avem atâtea exemple pozitive în alte țări vecine. Nu trebuie să reinventăm roata. Trebuie doar să o folosim cu cap. Avem nevoie de șpăgi mai puține la echipele de juniori, avem nevoie de antrenori de juniori sinceri, și de părinți care să nu mai viseze că ai lor copii pot ajunge următorul Messi, doar pentru că au ceva bani. Dacă selecția la juniori va fi una naturală, bazată strict pe talent și muncă, atunci POATE vom avea șanse să ne revenim peste 15-20-25 de ani. Noi, suporterii vom fi tot aici și vom ști că doar am crescut, pentru că avem de unde. Mai rău de atât nu se poate. Ceea ce faci Hagi la Academie este un model de urmat și, personal, cred că poate ajuta fotbalul românesc mai mult dacă rămâne la Farul, decât dacă ar veni la echipa națională.
Jucătorii ca jucătorii, dar antrenorii?
Edi Iordănescu a fost făcut arșice de toți ”specialiștii”. Oameni buni, ce ați vrea să facă Edi Iordănescu la echipa națională? Să-i dopeze? Ăștia suntem! La nivel tactic suntem cu 15-20 de ani în urmă, jucătorii români nu se pot adapta în campionate puternice pentru că au un grad de percepție al tacticii foarte scăzut. Noi încă ne apărăm cu toată echipa, și atacăm cu toată echipa după ce luăm gol. Nu avem un model, totul este ”înainte și după ea, este degajare și pe-a doua”, construim cu degajarea de la portar direct pe vârf, urmărim mingea și nu poziția în teren, suntem fără cap. Vorbeam zilele trecute cu colegul Cosmin Băleanu despre generația din 2008 și remarcam faptul că dacă am fi avut un antrenor mai bun, am fi prins măcar un sfert de finală, dacă nu chiar o semifinală de CE. Diferența între atunci și acum este că atunci aveam jucători care jucau meci de meci la Inter, Lazio, Auxerre, Fiorentina, VfB Stuttgart, Getafe CF, Shakhar Donetsk, Steaua, Dinamo. Erau jucători de bază.
Antrenorul echipei naționale trebuie să aibă liniște. Trebuie să alegem un nume pe care să-l țintuim pe scaunul de selecționer și să facă treabă 15-20 de ani. Răbdarea nu e punctul forte al românilor, dar dacă Edi Iordănescu va fi lăsat în pace, va duce echipa la acest turneu final și de aici putem crește. Dacă doar aruncăm cu noroi, nu vom produce nimic bun niciodată. Trebuie să existe acest respect pentru meserie care în România lipsește cu desăvârșire. La fotbal și politică se pricepe toată lumea, mai puțin până la momentul adevărului. Și, da, ca să conchid această parte, poate Boloni ar fi fost mai potrivit decât Edi, dar mai are timp să mă contrazică.
Ce putem îmbunătăți?
Nu trebuie să reinventăm roata, nu trebuie să inventăm o tactică nouă ca să câștigăm fiecare meci, dar ne putem adapta stilul de joc în funcție de posibilitățile limitate pe care le avem. Mi-ar plăcea să văd naționala României jucând precum Brighton sau Brentford. Posesia nu mai e totul în fotbal: un pressing avansat, un joc pe contraatac rapid și o morișcă de pase exacte sunt cocktailul pentru rezultate solide.
Punctual, mai avem câteva soluții:
- Arbitrii din Superligă să nu mai fluiere orice atingere ca fault. Doar dacă vom crește fizic vom avea șanse să progresăm.
- Antrenorii de juniori să fie franci și să nu mai ia bani pentru a promova non-valori.
- Presa să nu mai fie atât de pompieristică și să nu mai aibă așteptări atât de mari. Critica e bună doar câteodată, atunci când nu e continuă.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Ce altceva sunt echipele naționale, decât o reuniune a celor mai buni jucători, în formă, din campionatul intern și din cei care profesează prin restul lumii? Adunați într-un lot, fie mai maturi, fie mai sub 21 și antrenați de nea Edi sau de nea Emil, iată că nu ne satisfac așteptările. Desigur, când poți vedea meciuri din Liga Campionilor, Manchester City-Real Madrid, jucători precum De Bruyne, Gündoğan, Haaland, Vinicius jr, Mbappé etc... nu mai cazi în extaz urmărind un meci Chindia-Voluntari.
Nu poți compara șeicii cu niște șefi de consilii locale sau județene, nici măcar cu prea evlaviosul-vocal-arogant-Becali.
Nici presa sportivă nu e mai brează. Vei găsi acolo, predominant, cancan-uri legate de tot felul de scandaluri, fete în bikini, trădări, amante, divorțuri și răzbunări gen Shakira-Pique, și atunci, de ce, naiba, ne mai mirăm? Oricât ai face pe patriotul, nu are cum să-ți placă fotbalul românesc.
Referitor la presa eu nu cred ca au asteptari mari, ci pur si simplu este numai o strategie de creste traficul pe site-urile lor indiferent de rezultat. Castigam un corner sunte cei mai buni din lume, iar daca nu castigam stim de ce nu castigam si facem acealeasi analize in care toti si toate sunt de vina.
In plus, tot ce se intampla in fotbal este prezentat ca fabulos si neimaintalnit. Nu ma uit pe canale de sport, dar din cand in cand din greseala mai vad stiri de sport pe canalele "quality". Nimic despre sport. Numai despre seici si sute de milioane de euro, ce salarii si bonusuri primesc fotbalistii, ce nevasta de la emisiunile de la vreme si-a tras nu stiu ce fotbalist, ce bolid de lux si-a cumparat sau a primit, in ce locatie "exclusivista" si-a facut fotbalistul nunta si cata fost darul, si cate vizualizari are amanta nu stiu carui fotbalist care a pozat nu stiu cum.
Fotbalul nu mai este un sport demult. Este un tabloid folosit de toata lumea pentru a face bani si mai putin sport de performanta.